8 pasi pentru a face bani cu google adsense Publicitatea ta poate fi aici Publicitatea ta poate fi aici 8 pasi pentru a face bani cu google adsense

Patru asigurători obligaţi de CNPF să majoreze capitalul social


Consiliul de Administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare a avertizat companiile de asigurări Alianţa-Moldcoop, Artas, Edict şi Garant cu retragerea licenţelor în cazul în care în termen de 30 de zile nu vor majora capitalul social până la minimul stabilit de lege.
Potrivit Legii cu privire la asigurări, companiile de asigurări urmau să-şi ridice capitalul social până la 6 aprilie la nivel de 9 milioane de lei.
Alianţa-Moldcoop, Artas, Edict aveau la situaţia de la sfârşitul anului 2009 un capital social achitat cu puţin peste 6 milioane de lei, iar Garant – 8,5 milioane de lei. CNPF anunţă că a monitorizat asigurătorii şi că a constatat că cele patru companii „nu s-au conformat prevederilor Legii nr. 407-XVI din 21.12.2006 „Cu privire la asigurări” care stabilesc cuantumul şi termenul de majorare a capitalului social”. Administraţiile companiilor de asigurări Alianţa-Moldcoop, Artas, Edict şi Garant au fost obligate „să întreprindă în termen de 30 zile măsurile necesare în vederea majorării capitalului social în cuantumul prevăzut de normele legale”. Comisia a avertizat asigurătorii respectivi „cu retragerea licenţelor pentru dreptul de a activa în domeniul asigurărilor în cazul nerespectării prescripţiei emise”.
Potrivit Legii cu privire la asigurări, publicate în „Monitorul oficial” la 6 aprilie 2007, prevede că asigurătorii trebuie să dispună de un capital social nu mai mic de: 4 milioane de lei – peste un an de la data intrării în vigoare a legii; 6 milioane de lei – peste 2 ani; 9 milioane de lei – peste 3 ani; 12 milioane de lei – peste 4 ani şi respectiv 15 milioane de lei – peste 5 ani de la data intrării în vigoare a legii.

Potrivit datelor CNPF, la sfârşitul anului 2009 cel puţin 12 din cele 26 de companii de asigurare aveau un capital statutar achitat sub 8,5 milioane de lei, iar unele chiar de 4 milioane de lei. (C.R.)

Sursa: eco.md

Popularity: 2% [?]

Related posts:

  1. IPB Delta Asigurări s-a reorganizat în societate pe acţiuni
  2. Moldovenii au investit, în ianuarie 2009, 1,6 mil. USD în firmele din România
  3. În patru luni, Apartamentele s-au ieftinit cu peste 110 euro pe metru pătrat
  4. Accept Insurance şi Garant riscă să piardă licenţa de activitate pe piaţa asigurărilor.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

AddThis Social Bookmark Button

One Response to “Patru asigurători obligaţi de CNPF să majoreze capitalul social”

  1. [...] » Patru asigurători obligaţi de CNPF să majoreze capitalul social Mai vezi » Anunțuri | JOBuri | Știri | Horoscop | Meteo | Sondaje Articole [...]

Leave a Reply