Moldovenii au investit, în ianuarie 2009, 1,6 mil. USD în firmele din România

March 16th, 2009 Radislav Posted in Evenimente No Comments »

autor: Vlad FRUNZĂ, ECO

Moldovenii au investit, în ianuarie 2009, în capitalul social al firmelor înregistrate în România circa 1,6 mil. USD sau 0,22% din totalul investiţiilor de acest fel realizate în această lună în România

Potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din România, cetăţenii moldoveni au fondat, în luna ianuarie, 25 de noi societăţi comerciale sau 4% din total, subscriind 4539 de USD în capitalul social al acestora. În acelaşi timp, cetăţenii moldoveni au participat, în ianuarie 2009, cu 1,58 mil. USD la majorarea capitalului la 28 de firme din România.

Cea mai mare investiţie realizată în luna ianuarie în România a fost făcută de compania Ford – 260 mil. USD, după care urmează firma Schaefler din Germania cu 64,3 mil. USD. Datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, denotă că România rămâne o destinaţie atractivă pentru investiţiile străine.

În anul 2008, valoarea investiţiilor străine ca aport la capitalul social al firmelor înregistrate în România a totalizat 3,9 mlrd de euro, cu 62,5% mai mult faţă de nivelul din 2007. În 2007, capitalul social subscris la firmele cu participare străină a fost de 2,4 mlrd. de euro.

Potrivit datelor oficiale româneşti, la mijlocul anului trecut în R. Moldova erau 689 de firme cu capital românesc, care au efectuat investiţii de circa 68 milioane euro.

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 1% [?]

AddThis Social Bookmark Button

În patru luni, Apartamentele s-au ieftinit cu peste 110 euro pe metru pătrat

March 16th, 2009 Radislav Posted in Evenimente No Comments »

apartamentPreţurile la apartamente în capitală se află în scădere liberă, a patra lună consecutiv, în condiţiile în care populaţia se abţine de la cumpărăturile de imobil locativ, iar vânzările în case noi s-au redus dramatic. În lunile noiembrie 2008-februarie 2009, locuinţele s-au ieftinit cu 15%, de la o medie de 886 euro pe metru pătrat, la 770 euro, potrivit datelor Bursei imobiliare Lara, citate de BusinessExpert.
Şi Agenţia imobiliară Nika Imobil semnalase o reducere a preţurilor cu 4,5% în ianuarie.

După luna noiembrie 2008, când costul apartamentelor a urcat la cel mai înalt nivel, piaţa a intrat într-o zonă de incertitudine, iar preţurile au scăzut de la lună la lună. Unele proiecte au fost stopate, inclusiv din cauza lipsei de finanţare, cererea de pe piaţă a scăzut, iar imobilul a început să se ieftinească treptat. Numărul vânzărilor de apartamente în capitală a coborât în 2008 cu 60% faţă de anul precedent, potrivit Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru. Vânzările de apartamente în casele noi a căror construcţie a fost finalizată s-au redus cu 60-65%, iar în blocurile aflate în construcţie au fost stopate, constată un reprezentant al patronatului din construcţii.

În 2009 imobilul ar putea să se ieftinească cu până la 20%, arată previziuni ale Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului (MCDT). “O scădere accentuată nu va avea loc din cauza costurilor mari suportate de companiile de construcţii”, este de părere MCDT.

Pe de altă parte, unii experţi estimează că preţurile s-au micşorat mai mult decât anunţă agenţiile imobiliare şi se aşteaptă la o ieftinire în continuare a imobilului locativ.

businessexpert.md

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 1% [?]

AddThis Social Bookmark Button

În 2008, Piaţa de telefonie mobilă – cca. 3 miliarde de lei

March 9th, 2009 Radislav Posted in Evenimente No Comments »

vorbeste-la-mobilVolumul vânzărilor pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă a crescut, în 2008, faţă de 2007, cu 22,6% şi a atins cifra de 2 miliarde 914,7 mil. lei. Totodată. investiţiile în acest sector s-au majorat cu 5,7% şi au ajuns la 1  miliard 224,6 mil. lei, arată un raport al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) întocmit în baza datelor statistice prezentate de cei patru operatori de pe această piaţă.

Topul companiilor după cifra de afaceri, în anul 2008

Venitul mediu lunar per utilizator (ARPU) pe acest segment de piaţă a alcătuit 112,8 lei sau 10,9 USD. Cel mai semnificativ ARPU a fost înregistrat de Unite – 152 lei, iar cel mai mic – de 90,8 lei – de Eventis.

Creşterea volumului de vânzări a fost determinată, în bună parte, de extinderea substanţială a bazei de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă, inclusiv ai serviciilor de generaţia a treia (3G). Numărul total de utilizatori a crescut, în 2008, faţă de 2007, cu 28,7% şi a însumat 2 milioane 423,4 mii, dintre care 188,4 mii sunt utilizatori ai serviciilor 3G. Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă, raportată la o sută de locuitori ai republicii, s-a ridicat de la 55%, în 2007, la 67,9%, în 2008. Cel mai mare număr de utilizatori noi conectaţi la reţeaua sa – 355,3 mii – a  înregistrat Orange.

Topul companiilor după numărul de utilizatori, anul 2008

În prezent, pe piaţa de telefonie mobilă activează patru operatori. Orange  Moldova şi-a lansat reţeaua sa de telefonie mobilă celulară în octombrie 1998, Moldcell – în aprilie 2000, Moldtelecom, sub marca comercială Unite – în martie 2007,  iar Eventis Mobile -  în decembrie 2007. Primele trei companii au obţinut, în 2008, licenţe pentru furnizarea reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice mobile 3G. În toamna aceluiaşi an Orange Moldova şi Moldcell şi-au lansat reţelele sale 3G în municipiul Chişinău şi în alte oraşe ale ţării.

Sergiu Sâtnic, directorul ANRCETI: Tendinţele de creştere se vor menţine şi în 2009

Rezultatele înregistrate în anul 2008 demonstrează că telefonia mobilă continuă să fie unul din cele mai dinamice segmente ale pieţei de comunicaţii electronice din R. Moldova. Potrivit estimărilor Agenţiei, tendinţele de creştere a acestui segment de piaţă, atestate în ultimii ani, se vor menţine şi în 2009, în mare parte, datorită extinderii reţelelor 3G şi atragerii noilor utilizatori ai serviciilor din această generaţie.

Sursa:eco.md


Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 1% [?]

AddThis Social Bookmark Button

Industria a scăzut cu 4,5%, în luna decembrie

January 31st, 2009 Radislav Posted in Evenimente No Comments »

• Pe tot parcursul anului 2008 a fost înregistrată o creştere de numai 0,7%, rezultat ce indică mai degrabă stagnare decât o tendinţă de dezvoltare

Volumul producţiei industriale s-a redus cu 4,5% în luna decembrie 2008, comparativ cu luna similară din 2007, arată date ale Biroului Naţional de Statistică. Experţii susţin că aceste evoluţii ar putea să se menţină şi pe parcursul anului 2009.

În ceea ce priveşte evoluţia industriei pe tot parcursul anului 2008, statisticile oficiale indică o creştere cu numai 0,7%, în comparaţie cu anul 2007. În aceste condiţii, mai mulţi analişti afirmă că ar trebui să vorbim mai degrabă de o stagnare în sectorul industrial decât de o evoluţie pozitivă.
Astfel, pe parcursul anului 2008, au fost produse mărfuri industriale în valoare de 29 654,6 mil. lei în preţuri curente. Conform statisticilor oficiale, uşoara majorare a producţiei anuale în ansamblu a fost determinată, în special, de creşterile la întreprinderile din industria alimentară şi a băuturilor – cu 10,4%, fabricarea vinului – cu 26,0%, fabricarea zahărului – de 1,8 ori, fabricarea produselor lactate – cu 6,0%, fabricarea pâinii şi a produselor de patiserie proaspete – cu 7,1%, industria chimică – cu 15,4%, producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produselor din carne – cu 3,8%, fabricarea băuturilor alcoolice distilate – cu 6,2%, industria metalurgică – cu 30,5%.

Totodată, pe parcursul anului trecut, au avut reduceri ale volumului producţiei întreprinderile cu următoarele activităţi principale: fabricarea articolelor de îmbrăcăminte – cu 14,9%, fabricarea hârtiei şi cartonului – cu 29,3%, fabricarea berii – cu 18,7%, fabricarea produselor de tutun – cu 15,8%, fabricarea produselor textile – cu 8,8%, în timp ce sectorul energetic a înregistrat o scădere de 0,6%.
Datele BNS nu conţin informaţii despre întreprinderile din partea stângă a râului Nistrului şi municipiul Bender.

Sursa:ECO.MD

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 1% [?]

AddThis Social Bookmark Button

Unite şi Eventis Mobile au obţinut licenţă pentru telefonia mobilă 3 G

January 15th, 2009 Radislav Posted in Evenimente No Comments »

eventisÎncă două companii de telefonie mobilă -  SA MOLDTELECOM, care prestează acest gen de servicii sub marca comercială UNITE, şi ÎM EVENTIS MOBILE- vor furniza servicii de comunicaţii electronice mobile de generaţia a treia (3G).

SA MOLDTELECOM a primit de la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) licenţa pentru utilizarea frecvenţelor radio în scopul furnizării reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice mobile 3G la 30 decembrie 2008. În aceeaşi zi, Agenţia a înregistrat cererea depusă de ÎM EVENTIS MOBILE privind obţinerea licenţei 3G.

SA MOLDTELECOM a ridicat licenţa după ce a transferat la bugetul de stat taxa pentru acordarea licenţei în mărime de 8 mil. dolari SUA, în lei moldoveneşti, taxă stabilită prin hotărârea Guvernului nr. 660 din 02.06.08 cu privire la implementarea serviciilor de comunicaţii mobile celulare de generaţia a treia.

ÎM EVENTIS MOBILE urmează să achite această taxă, în termen de 30 de zile din data adoptării de către Agenţie a deciziei privind eliberarea licenţei, după care va ridica licenţa solicitată. Hotărârea dată stipulează că operatorii existenţi de telefonie mobilă au putut beneficia, în cursul anului 2008, fără concurs, de câte o licenţă pentru utilizarea frecvenţelor şi canalelor radio, în scopul furnizării reţelelor şi serviciilor de comunicaţii 3G.

Potrivit condiţiilor de licenţă, titularul acesteia urmează să lanseze serviciile 3G nu mai târziu de 1 august 2009. La finele primului an de operare de la lansarea serviciilor, el trebuie să asigure cu reţeaua sa de telefonie 3G acoperirea mun. Chişinău şi Bălţi, în al doilea an de operare – mun. Comrat, oraşele Cahul, Orhei, Ungheni şi Soroca, în al treilea an – celelalte 29 de centre raionale. După al treilea an de operare, titularul de licenţă va asigura acoperirea teritoriului R. Moldova, în funcţie de cerinţele pieţei.

Directorul Agenţiei Sergiu Sâtnic a declarat că extinderea, în 2009, a pieţei serviciilor 3G va marca o nouă  etapă în dezvoltarea comunicaţiilor electronice şi construirea societăţii informaţionale în ţara noastră. El a menţionat că implementarea tehnologiei 3G în R. Moldova va imprima noi dimensiuni comunicării tradiţionale şi va apropia ţara noastră de standardele aplicate în statele Uniunii Europene. 3G înseamnă nu numai videotelefonie mobilă şi TV mobil, dar şi acces rapid la Internet mobil, ceea ce va  permite implementarea mai dinamică a Internet–ul în bandă largă, promovarea unor forme noi de prestare a serviciilor publice tradiţionale, furnizate în regim real de timp, indiferent de locul unde se află utilizatorul acestor servicii, după principiul „oricând şi oriunde”, a estimat Sergiu Sâtnic.

Agenţia a acordat prima licenţă pentru furnizarea serviciilor 3G, în august 2008, companiei Orange-Moldova, iar cea de de-a doua – în septembrie 2008, companiei MOLDCELL. MOLDCELL a anunţat lansarea reţelei sale 3G în mun. Chişinău la 1 octombrie 2008, iar Orange-Moldova – la 1 noiembrie 2008.

Prin licenţele acordate, companiile susmenţionate au fost autorizate să furnizeze  reţele şi servicii publice de comunicaţii 3G în sistemul IMT 2000, cu respectarea standardelor UMTS (W-CDMA). Licenţele au fost eliberate pe o perioadă de 15 ani, cu dreptul de reînnoire pentru o perioadă similară în condiţiile legislaţiei în vigoare.

Sursa: Eco.Md

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 1% [?]

AddThis Social Bookmark Button

Statistica globală a MoldNetului 2008

January 11th, 2009 Radislav Posted in Evenimente, Gândul zilei No Comments »

Agentia Internet promo.md a lansat pe 1 Februarie 2008 cel mai larg sondaj pentru utilizatorii de internet din Moldova.

In decurs de 2 luni la sondaj au participat peste 10.000 de persoane.

cumparaturi

Un lucru imbucurator este ca peste 59% din utilizatori folosesc conectiunea de acasa pentru a accesa internetul, procentul carora este in crestere.

Acum poti sa faci cunostinta cu rezultatele sondajului aici:
http://promo.md/MoldNet/2008.aspx

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 1% [?]

AddThis Social Bookmark Button

Feedback de la un participant la “Educatie Financiara”

January 6th, 2009 Radislav Posted in Evenimente No Comments »

feedbackVreau sa public pe site cu permisiunea autorului scrisoarea unui tanar care a participat la cursul de Educatie Financiara 2 luni in urma.

=====================================================

Autor: Sergiu

Sincer sa fiu pina a face cursurile de educatie financiara aveam o viata monotona; mi se parea totul imposibil, aveam in fata doar usi inchise macar ca aveam cheia de la ele. Nu steam cum s-o folosesc . Eram concentrat la ceea ce fac toti in zilele noastre: lucru, casa, aceleasi discutii fara folos – o pierdere de timp.

Dupa ce am frecventat cursul de educatie financiara am observat cite posibilitati sunt in jur. Acum viata pare mult mai interesanta, si o traiesc cu mai multa placere, ma stradui sa nu mai pierd timpul in zadar si sa-mi fac viata asa cum vreau eu. Spun ca viata este ca o plastilina si eu o modelez dupa placul meu caci nimic nu este imposibil. Visele care mi se pareau irealiste acum sunt mult mai aproape de realitate, trebuie doar sa depun putin efort – sa introduce cheia in broasca si s-o intorc ceea ce nu fac altii.
Trebuie de trait viata in toata splendoarea ei caci noi suntem conducatorii ei.

Acum, dupa ce am participat la cursul de educatie financiara totul s-a schimbat si inca multe sunt in process de schimbare. Mi-am propus scopuri pe viitor si vreau sa le realizez!

Buna dimineata!

=====================================================

Daca ai participat la cursul de educatie financiara si vrei sa scrii cum acesta a influentat viata ta contacteaza-ma la financiarliber[at]gmail.com

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 2% [?]

AddThis Social Bookmark Button

Educaţie financiară pentru tine

January 6th, 2009 Radislav Posted in Evenimente, Noutati No Comments »

moneyToţi oamenii sunt preocupaţi toată viaţa de rezolvarea unei singure probleme – cea financiară. Şi majoritatea dintre ei mor, fără a o rezolva. De ce?
Deoarece au doar două grade de studii:
1. Liceale, unde învaţă să scrie, să citească şi să calculeze.
2. Superioare, unde învaţă o profesie.
Tuturor le lipseşte cel de-al treilea grad – educaţia financiară, învăţătura care te ajută să-ţi transformi banii în bunăstare şi siguranţă de durată. Independenţa financiară îţi oferă adevărata libertate, la care visează toţi.

Stimaţi vizitatori, vă aduc la cunoştinţă că săptămâna asta(Joi 8 Ianuarie) începe cursul de educaţie financiară care va fi condus un Domn cu experienţă în cadrul Universităţii Succesului.

Ce vei afla în cadrul acestui curs?

I. De ce oamenii sunt săraci. Ce trebuie să faci ca să nu fii ca toţi. Care sunt regulile banilor.
II. Care sunt cele patru modalităţi de producere a banilor. Cum se împart oamenii în cele patru categorii şi cum este posibil să ne rezolvăm problema financiară.
III. Cum trebuie administrat timpul pentru a-l utiliza la maximum. Cine ne fură timpul nostru.
IV. Sisteme de afaceri. Cum poţi demara propria afacere cu o investiţie derizorie.
V. Barierele psihologice care-i opresc pe oameni să reuşească în viaţă. Tehnici de depăşire ale lor.
VI. Cea mai eficientă cale pentru a ajunge rapid pe o pistă financiară. Doar şapte paşi.
VII. O soluţie de aplicare în practică a cunoştinţelor acumulate şi demararea propriei afaceri.

Înscrie-te acum la cursul de Educaţie Financiară prin telefon 079-35-07-07 sau email: financiarliber@gmail.com

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 1% [?]

AddThis Social Bookmark Button

Migranţii moldoveni vor să rămână în ţările UE, chiar cu riscul de a avea salarii mai mici

January 5th, 2009 Radislav Posted in Evenimente No Comments »

autor: Tatiana MARCU, ECO

Migranţii moldoveni care lucrează în ţările UE declară că nu se vor întoarce acasă chiar dacă salariul lor va fi mai mic cu 20-30%. Acest fapt este menţionat în Sondajul privind migraţia şi remitenţele în perioada 2007-2008, realizat de Centrul de investigaţii sociologice şi marketing CBS-AXA.

Director CBS – AXA, Ion Jigău, a spus că diferenţele de salarii şi de condiţii de muncă în R. Moldova şi în ţările de destinaţie a migranţilor rămân mari. În pofida crizei financiare mondiale, motivaţia moldovenilor de a-şi găsi un loc de lucru peste hotare este puternică.

Datele studiului denotă că din 2006 au plecat peste hotare şi s-au stabilit acolo peste 100 mii de persoane. Numărul migranţilor ce planifică în final să rămână peste hotare a înregistrat o reducere uşoară, de la 15,6% în 2006 la 14% în 2008. O scădere mai mare este înregistrată în Chişinău, de la 43,2% la 32,4%. Cifra rămâne aproape constantă (11%) în zonele rurale.

Potrivit lui, numărul total al migranţilor a crescut până la 340 mii persoane până la mijlocul anului 2007 şi se menţine aproximativ la  acelaşi nivel în trimestrul al patrulea al anului 2008. Cu începere din 1999, devierile de la un an la altul creşteau constant cu 50 mii de muncitorilor migranţi.

Sondajul arată că circa o treime din migranţi se află ilegal în ţara lor de gazdă. Statutul de şedere ilegală pare să devenit mai răspândit în ţările CSI, în timp ce în UE şi alte ţări de destinaţie situaţia s-a îmbunătăţit. Dintre persoanele calificate migranţi în 2006 şi care nu aveau pe atunci permis de şedere, 65% au fost legalizaţi, datorită campaniilor de legalizare desfăşurate în unele ţări europene, inclusiv în Italia şi Spania.

Jigău a menţionat că volumul mediu anual al remitenţelor pentru un migrant a crescut pe parcursul ultimelor 12 luni de la 1296 USD la 1848 USD (în termeni nominali). El a explicat creşterea volumului remitenţelor prin faptul că tot mai mulţi migranţi obţin experienţă pe piaţa forţei de muncă în ţara de destinaţie şi câştigurile lor se îmbunătăţesc.

Volumul total de remitenţe pentru 2008 se anticipează la peste 2 mlrd. USD, ţinând cont de creşterea continuă a acestora pe parcursul primelor nouă luni ale anului în curs. Fiind convertit în lei moldoveneşti şi ajustat la rata inflaţiei, acest volum de remitenţe a sporit cu 8% faţă de 2007. În raport cu PIB, remitenţele au rămas mai mult sau mai puţin stabile, la nivel de circa 35%.

Cota gospodăriilor casnice, care au cont bancar curent, potrivit studiului, a crescut din 2006 până în 2008 până la 12% în familiile cu migranţi şi 8% în cele ce nu au migranţi

Potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei, moldovenii aflaţi peste hotare au transferat acasă pe parcursul primelor zece luni ale anului curent prin intermediul băncilor din Moldova circa 1,4 mlrd. USD. Suma depăşeşte cu 426 mil. USD transferurile băneşti din străinătate efectuate în ianuarie – octombrie 2007 şi cu 181 mil. USD pe cele efectuate pe parcursul întregului an 2007 (1,218 mlrd.).

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 1% [?]

AddThis Social Bookmark Button

Disperarea naşte soluţii originale, Un dealer auto canadian oferă bonus cumpărătorilor acţiuni la Ford

January 1st, 2009 Radislav Posted in Evenimente No Comments »

ford

Un dealer Ford din provincia canadiană Ontario a decis să ofere bonus cumpărătorilor 100 de acţiuni la Ford Motor Company pentru a încerca să-şi crească vânzările. Soluţia e una inventivă, însă de avarie, tot mai puţini oameni veneau în showroom, iar ceva trebuia să atragă atenţia. Chiar dacă bonusul nu face acum nici 200 de dolari, cei de la dealer spun că astfel clienţii pot să se simtă mândri că au o mică parte din Ford, notează ziarul canadian The Windsor Star. În SUA, alţi dealeri au desfăşurat pentru puţin timp şi programe prin care cei care veneau doar să testeze maşinile primeau 10 acţiuni la Ford.

John Chisholm, şeful unui dealer Ford din oraşul Windsor, Ontario  spune că a auzit de un program similar desfăşurat de un reprezentant General Motors din Texas şi a decis să-l încerce. De la 1 decembrie va începe să cumpere acţiuni la Ford pentru clienţii care-şi iau maşini de la concesiune. Chisholm spune că a oferi acţiuni e o dovadă excelentă de încredere în Ford şi viitorul acesteia. Ideea este interesantă şi dovedeşte că dealerii trebuie să dea dovadă de imaginaţie dacă vor să se descurce în vremuri de criză.

Acţiunile Ford au ajuns acum la 1,66 dolari, astfel că bonusul de 100 nu e extraordinar, însă dealerul se bazează pe efectul psihologic. Acţiunile Ford ajunseseră la un maxim de 30 dolari în 2001, dar de atunci au tot scăzut, astfel că în ultimul an maximul a fost de 8,79 dolari/acţiune, iar minimul de 1,01 dolari.

Situaţia cere soluţii speciale

Pe scurt, tot mai mulţi americani se văd în imposibilitatea de a-şi lua maşini cu banii jos şi de a obţine credite ieftine în acest scop. Astfel, nici nu e de mirare că vânzările celor mai mari producători locali scad de la o lună la lună chiar şi cu 40%.

Cei trei mari ai industriei auto, General Motors, Ford şi Chrysler cer cu insistenţă ajutoare de 25 miliarde dolari şi avertizează că dacă nu le vor primi vor intra în faliment, iar economia americană va simţi efecte devastatoare. Marţi a expirat termenul până la care cei trei sunt obligaţi să vină cu planuri detaliate în care să explice cum cred ei că vor deveni viabili ajutaţi de banii guvernamentali.

Totuşi, la ultimele discuţii Congresul s-a arătat neîncrezător, mai ales că toţi şefii companiilor auto au venit cu avioanele particulare la discuţii, într-o dovadă de opulenţă care contrastează cu situaţia companiilor ameninţate de faliment. Congresul spune că producătorii trebuie să lase deoparte scenariile alarmiste despre ce s-ar întâmpla dacă ar apărea falimentele şi să insiste pe ideile de redresare.

E de aşteptat că giganţii auto ai Americii să renunţe la o parte dintre mărci, spre exemplu GM să dea Saab, iar Ford să vândă Volvo, să mai închidă toţi o parte din fabrici, să taie producţia de SUV-uri şi pick-up-uri cu consum ridicat şi să se concentreze pe tehnologii ecologice şi maşini mai mici. E drept că cei trei mari ai Americii s-au concentrat pe aceste lucruri şi în ultimii ani, restructurările au început înaintea crizei dar problema e că se fac prea lent.

Oricum, presiunea apasă şi pe umerii Congresului, sutele de mii de locuri de muncă ce s-ar putea pierde după un faliment pot pune economia americană într-o situaţie şi mai gravă decât acum.

Sursa: eco.md

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 1% [?]

AddThis Social Bookmark Button