libertatea financiara – bani pe net – afaceri de succes – succesul in afaceri – seo – google adsense – idei de afaceri

Popularity: 2% [?]

• Sunt cu totul neclare intenţiile autorităţilor R. Moldova de a „privatiza” diferite obiecte economice. În condiţii de criză rolul statului în economie trebuie să sporească
• în R. Moldova plafonul de garantare a depozitelor constituie cca. 300 euro sau cca. 0,5% din „plafonul” paneuropean
• La figurat vorbind, economia noastră poate fi descrisă ca un spaţiu în care se vând mărfurile importate pe banii câştigaţi în exterior de către concetăţenii noştri

Economia unei ţări, a unei regiuni sau a unui grup de ţări, precum şi cea a lumii întregi, se dezvoltă ciclic. Aceasta înseamnă că, în anumite perioade de timp, o ţară, (un grup de ţări etc.) este caracterizată cu o economie în creştere, după care urmează o limitare a extinderii, apoi o descreştere, respectiv o stopare a acesteia. Durata şi profunzimea fiecărei dintre aceste patru faze depinde de fiecare caz concret, variază în timp şi se poate modifica de la o ţară la alta, reprezentând o derivată a nivelului de dezvoltare, a structurii producţiei, a capacităţilor manageriale ale autorităţilor publice centrale economice (Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei, Banca Centrală etc.), a contextului economico-geografic etc. O criză regională reprezintă rezultatul „împletirii” unor crize naţionale a câtorva state vecine cu economii strâns legate între ele. Fenomenul dezvoltării ciclice a fost identificat şi expus de către mai mulţi economişti de valoare din diverse ţări încă cu mai bine de un secol în urmă. Ciclurile sunt de mai multe feluri. Unul „clasic” durează 7-11 ani.

Prof. univ. dr. Mihai PATRAŞ, pentru ECO

Cunoaşterea fenomenului în cauză ne ajută să gestionăm mai mult sau mai puţin eficient diverse faze, dar în nici un caz nu ne permite evitarea, excluderea totală a lui. Un exemplu din alt domeniu, dar cu acelaşi conţinut. Din retrospectivă cunoaştem, că anual, în perioada cu schimbări sezoniere a temperaturii, de exemplu, la sfârşit de ianuarie – început de februarie, suntem afectaţi de către virusul gripei. Aceasta (cunoaşterea) ne permite doar să ne pregătim mai bine pentru a diminua consecinţele gripei, dar nu suntem (şi probabil nu vom fi) în stare să o evităm în totalitate.

În ultimele două decenii au avut loc câteva crize economice locale (naţionale) sau regionale „cunoscute”, adică cu efecte (negative) în afara „zonei de criză”. Amintim printre acestea: criza economiilor din spaţiul ex-sovietic, legată de trecerea de la un sistem economic la altul şi acompaniată de diminuarea semnificativă a economiilor fostelor (15) republici (criză, care în unele noi state independente, inclusiv RM, încă durează), criza economică din ţările Europei Centrale şi de Est (ECE) , acum membre ale UE, de asemenea, acompaniată de decăderea economică, dar cu economii deja restabilite în totalitate, criza din Mexic (1995), criza din ţările Asiei de Sud-Est (1997), criza din Rusia (1998), criza din Argentina (2001) etc. Oricare nu ar fi interpretarea acestor crize, ele totuşi au fost „naţionale” sau, cel mult, „regionale”. Adică nu au ştirbit economia ţărilor de bază, care formează fundamentul economiei mondiale, în primul rând, a SUA.

În ultimul deceniu al sec. XX economia ţărilor (tradiţional) dezvoltate a fost semnificativ favorizată de distrugerea lagărului comunist/socialist, precum şi a ultimului imperiu. Aceasta a permis lumii civilizate (din vest) să se dezvolte fără mari probleme pe fundalul lichidării definitive a „socialismului multilateral dezvoltat”, care s-a dovedit a fi totalmente ineficient şi nu a putut susţine examenul istoriei. La dezvoltarea eficientă a ţărilor civilizate în acea perioadă a mai contribuit substanţial şi revoluţia informaţională, precum şi dezvoltarea Internetului.

La sfârşitul sec. XX – începutul sec. XXI s-a produs cea mai mare revoluţie monetară din istorie – apariţia monedei comune euro şi formarea euro-landului. Până la adoptarea monedei unice europene, pe parcursul (a aproape) unui secol, rolul de monedă de referinţă/de bază a fost exercitat cu succes de către dolarul SUA. În tranzacţiile internaţionale la sfârşitul secolului trecut primei valute îi revenea până la 80-90% din total. Dolarul american deţinea şi cca. 9/10 din rezervele monetare internaţionale. Efectiv aceasta permitea SUA să aibă un deficit enorm al balanţei comerciale (de până la 400-600 mlrd. dol. anual), finanţat de fiecare dată cu propria monedă. Cu alte cuvinte, prima economie a lumii „impozita” „restul lumii” în aceste proporţii. Şi dolarul nu avea de suferit, cu toate că peste 3/5 din totalul acestei monede se afla în afară ţării emitente.

„Tânăra” monedă europeană chiar din primii ani s-a dovedit a fi extrem „de periculoasă” (în momentul emiterii sale 1 euro=0,8 dol.) şi a început să „împingă” dolarul mai întâi din Europa, apoi (parţial) şi din alte zone. Economia americană şi sistemul său financiar a fost pus în faţa faptului şi a fost nevoită să „absoarbe” într-un timp scurt câteva sute de miliarde de dolari, anterior utilizaţi în fostele zone ale dolarului, adică, în primul rând, în ţările Uniunii Monetare Europene (UME). Considerăm, că moneda euro a reprezentat şi mai reprezintă cea mai mare încercare pentru SUA din întreaga sa istorie (de peste 225 ani). Emiterea şi aplicarea monedei euro efectiv a însemnat divizarea (bipolarizarea) lumii din punct de vedere valutar. În ultimii câţiva ani fluxurile financiare internaţionale şi-au schimbat radical geografia şi structura, acestea orientându-se în proporţii tot mai mari spre ţările UME şi UE.

În anul 2003 s-a declanşat războiul din Iraq, care a avut alte două consecinţe majore: creşterea semnificativă a cheltuielilor militare (ale SUA) şi, principalul, majorarea graduală a preţurilor petrolului de la 18-20 dolari, în perioada premergătoare războiului, până la 147 dolari/bar. (iulie 2008). Aceasta s-a produs inclusiv în urmă încetării/diminuării exporturilor de petrol de către Iraq. Ţinând cont de faptul că SUA este cel mai mare importator şi consumator mondial de petrol, costurile suplimentare anuale aferente nu puteau fi uşor neutralizate. Costurile importurilor de petrol (331 mlrd. dolari) au constituit 40% din valoarea deficitului comercial al SUA pentru anul 2007. (Conflictul din Iraq a condus, alături de altele, la o situaţie paradoxală: SUA indirect contribuiau anual, până în 2008, la îmbogăţirea Rusiei ca exportator de resurse energetice cu, cel puţin, cca. 100-150 mlrd. dolari). Aşadar, într-un termen foarte redus, de doar câţiva ani, prima economie a lumii a fost supusă unor presiuni financiare suplimentare de peste 1 trilion dolari anual (conform estimărilor noastre). Au crescut semnificativ datoriile publice ale SUA – până la peste 10 trln. dol. (sept. 2008). Dar setul de probleme acumulate nu putea fi soluţionat din „surse interne”.

Toate acestea au creat „condiţii suficiente” pentru o posibilă criză de proporţii. Trebuia să apară doar un motiv şi acesta a apărut: criza creditelor ipotecare începută în 2006/2007. Din cauza liberalismului excesiv bancar în ultimii ani au crescut substanţial numărul şi volumul creditelor acordate pentru construcţia locuinţelor. O parte semnificativă a debitorilor a devenit incapabilă să ramburseze creditele acordate la dobânzi mici (inclusiv de 2-3%). Pe de altă parte, a crescut numărul de locuinţe noi. Treptat s-a ajuns la situaţia în care costurile de piaţă ale acestora (a locuinţelor) s-au situat sub valoarea creditelor aferente, adică sub valoarea reală a imobilelor. Incapacitatea rambursării creditelor în cauză a cauzat insolvabilităţi bancare de proporţii în SUA.

Aceasta a condus respectiv la diminuarea creditelor interbancare, inclusiv a celor internaţionale, economia americană fiind una extrem de deschisă. Astfel a apărut criza financiară în prima economie a lumii, care într-un timp scurt s-a extins în Europa, Coreea de Sud, China, Rusia etc. Criza actuală americană substanţial se deosebeşte de cele menţionate mai sus, care au fost doar, cel mult, regionale. Ea, criza americană, fiind una de mari proporţii, automat a devenit una mondială din cauza rolului determinant al SUA în economia globală. Prima economie a lumii (cu un PIB de cca. 14 trln. dol.) constituie cca. 1/5 din totalul mondial, ea a fost, este şi va mai rămâne „locomotiva” economiei mondiale. Dacă însă să calculăm cota producţiei de mare complexitate sau a celei scientointensive, atunci cota americană este cu mult mai mare (până la 1/3-2/5 din total). Dolarul SUA, totuşi, continuă să rămână principala monedă internaţională: peste 3/5 din rezervele valutare internaţionale, conform datelor FMI, sunt denominate în dolari (a.2007). Peste 25% din rezervele de aur ale lumii se află în SUA. Probabil locul cel mai puternic al SUA reprezintă domeniul ştiinţifico-tehnologic. De exemplu, din cei 62 Laureaţi ai Premiului Nobel pentru economie, acordat de Banca Suediei (în anii 1969-2008), 43 sunt americani etc. La acest capitol SUA este capabilă să concureze pe termen mediu şi lung şi chiar să câştige competiţia cu tot „restul lumii”. SUA efectiv sunt ţara fondatoare (şi finanţatoare) a principalelor structuri economico-financiare, politice ale lumii (ONU, BIRD, FMI etc.). Cca. 18% din comerţul internaţional revine exporturilor/importurilor americane, SUA ocupând primul loc în comerţul exterior al principalelor state (dezvoltate economic). Dacă, ipotetic, SUA ar proceda în relaţiile comerciale cu China, aşa cum a procedat Rusia cu RM (celebrarea la 27 martie 2006 a Actului unirii Basarabiei cu România prin stoparea de către Rusia a importurilor de vinuri moldoveneşti), atunci China (şi nu numai) ar provoca o criza economică şi comercială regională. Menţionăm că succesele remarcabile ale Chinei din ultimul sfert de secol sunt datorate în măsură determinantă de relaţiile şi comerţul ei cu SUA.

Deci, o criză mondială poate să apară numai în SUA (însă nu orice criză americană se transforma în una mondială). Criza actuală este a doua criza mondială după cea din anii 1929-1933, care este considerată ca fiind prima criză financiar-economică de proporţii globale. Ea s-a produs şi în urmă „împletirii” a mai multor cicluri naţionale şi regionale. Orice criză regională poate fi soluţionată de către potenţialul economico-financiar al SUA, direct sau prin intermediul structurilor financiare internaţionale, unde primul stat deţine o cotă decisivă. Iată de ce trebuie să fim interesaţi în prosperarea economico-financiară a SUA pe termen lung.

Dat fiind faptul că economiile ţărilor lumii la începutul sec. XXI sunt extrem de deschise, efectiv toate sunt legate de cea americană. Criza neplăţilor din SUA s-a extins „în restul lumii”, în primul rând, în ţările cele mai strâns legate (direct sau indirect) de prima economie – în UE, China, Japonia, Coreea de Sud, Federaţia Rusă etc.

Pentru diminuarea consecinţelor crizei financiare, reducerii influenţei ei asupra sectorului real, neadmiterii transformării ei în una economică de proporţii, autorităţile financiare ale SUA, apoi şi cele ale UE, ale Japoniei, Coreei de Sud, Australiei, Canadei, Chinei etc. au întreprins şi întreprind o serie de măsuri consistente. Printre acestea trebuiesc evidenţiate, cel puţin, următoarele.

1. Formarea unor fonduri publice, precum şi public-private, pentru a sprijini anumite instituţii financiare aflate în dificultate, prin achiziţionarea de acţiuni ale acestora. De exemplu, la propunerea Trezoreriei SUA (Ministerul de Finanţe) a fost adoptată în regim de urgenţă (octombrie 2008) Legea de stabilizare economică. Documentul în cauză permite Trezoreriei răscumpărarea „activelor toxice” ale instituţiilor financiare importante, dar care se află în pericol de falimentare. În aceste scopuri a fost instituit un fond de 700 mlrd. dol. SUA. De exemplu, a fost demarat procesul de răscumpărare a titlurilor de datorie a doi giganţi de refinanţare ipotecară din SUA: Fannie Mae şi Freddie Mac. Pentru fiecare dintre acestea fiind prevăzute câte 100 mlrd. dol. În Coreea de Sud este prevăzută injectarea sumei de 30 mlrd. dol. pentru stabilizarea economiei. Dintre acestea, 20 mlrd. revin Băncii publice „Koreea EximBank”, pentru susţinerea exportatorilor mijlocii. Alte 10 mlrd. dol. sunt destinate pentru susţinerea monedei naţionale aflată în devalorizare. Amintim aici că aceasta ţară, până nu demult, era situata în lista ţărilor cu cele mai mari rezerve valutare din lume.

2. Guvernele unor ţări efectiv au declanşat un proces de etatizări (parţiale, majoritare sau integrale) ale mai multor instituţii financiare importante. De exemplu, Marea Britanie, considerată ca fiind centrul financiar al Europei, a naţionalizat parţial primele 8 bănci ale ţării prin achiziţii de acţiuni „toxice” ale acestora: Abbey, Barclays, HBOS, HSBC, Lloyds TSB, Nationwide Building Society, Royal Bank of Scotland, Standard Chartered. Guvernul a utilizat în aceste scopuri 50 mlrd. lire (65 mlrd euro sau 87,5 mlrd. dol.). În acest context sunt cu totul neclare intenţiile autorităţilor RM de a „privatiza” diferite obiecte economice. În condiţii de criză rolul statului în economie trebuie să sporească.

3. În scopul evitării/diminuării panicii, precum şi a retragerii depozitelor de la bănci, în majoritatea ţărilor dezvoltate au fost majorate substanţial plafoanele sumelor respective garantate. De exemplu, în SUA acest indicator a fost majorat de la 100,0 mii dol. (ceea ce asigura peste 98% din depozite) până la 250,0 mii. Efectiv aceasta înseamnă garantarea aproape în întregime a depozitelor bancare. Decizii simulare au fost adoptate şi de către ţările UE. Majoritatea statelor UE au convenit în octombrie a.c. asupra ridicării plafonului depozitelor garantate de la un minim de 20,0 mii euro, până la cel puţin 50,0 mii euro. Dacă ţinem cont de faptul că în mai multe state „minimul vechi” deja acoperea cu mult peste 9/10 din totalul depunerilor bancare, atunci putem conclude, că noua limită a garanţiei asigură aproape toţi banii păstraţi în bănci. De exemplu, în România plafonul vechi (de 20,0 mii), potrivit Fondului de Garantare a Depozitelor în Instituţiile Bancare, acoperea 99,2% din precedentul sold al sumei totale a depunerilor. În unele state plafoanele sunt încă mai mari. În Marea Britanie – 50,0 mii lire, în Italia – 103,0 mii euro etc. În luna noiembrie măsuri similare au fost adoptate şi în Elveţia, Australia etc. Majorarea plafoanelor şi reducerea decalajelor interstatale dintre acestea contribuie favorabil şi la diminuarea/excluderea migraţiei banilor, aferente depozitelor. (În acest context menţionăm, că în RM plafonul de garantare a depozitelor constituie cca. 300 euro sau cca. 0,5% din „plafonul” paneuropean).

4. O altă măsură anticriză este fuzionarea diferitor structuri economice şi financiare. Creşterea potenţialului economico-financiar a noilor entităţi, contribuie favorabil la consolidarea capacităţii de rezistenţă a acestora în condiţii de instabilitate.

5. O măsură eficientă anticriză reprezintă diminuarea ratelor dobânzilor de politică monetară în ţările de bază şi contribuirea la creşterea investiţiilor. De exemplu, Fed a decis în repetate rânduri micşorarea (aproape săptămânală) a ratei în cauză, care a ajuns până la nivelul de 1% (la începutul lunii noiembrie). Decizii similare au fost luate şi de către Banca Central Europeană (BCE), Banca Japoniei, Banca Canadei, Banca Australiei ş.a.

Evident, că măsurile întreprinse necesită enorme fonduri publice şi private. Alături de creşterea datoriilor publice (interne), a sporit semnificativ şi deficitul bugetar. De exemplu, deficitul bugetar al SUA în a. 2008 (1 octombrie 2007 – 30 septembrie 2008) a ajuns până la peste 450 mlrd. dol.

Consecinţele crizei asupra Rusiei

Rusia în a. 2006 a reuşit restabilirea nivelului de dezvoltare de până la reformele din anii 1990, devenind (cantitativ, nu şi calitativ) a unsprezecea economie a lumii. În anii 2007-2008 a devenit (şi s-a menţinut) pe locul III în lume după mărimea rezervelor valutare, atingând volumul maxim în vara a.c. Cu toate acestea ea are o economie cu grad sporit de risc (în plan exterior) din cauza faptului că cca. 4/5-9/10 din încasările ei valutare reprezintă intrări din vânzarea carburanţilor şi a materiilor prime. Comerţul exterior al acestei ţări este devansat de cel a Olandei de 2 ori. Criza financiară internaţională, în primul rând, diminuarea de cca. 2 ori a preţurilor la petrolul exportat şi nu numai (inclusiv consecinţele războiului ruso-georgian din august 2008), a arătat, doar în 2-3 luni, că economia rusă cu mare greu rezistă. Câteva exemple confirmătoare. Rezervele valutare se „topesc” rapid: acestea scad cu câte 2-4 mlrd. dol. pe zi. În consecinţă, la sfârşitul decadei a doua a lunii octombrie a.c. rezervele s-au diminuat până la nivelul de cca. 485 mlrd. dol. şi s-au egalat cu mărimea datoriilor externe ale ţării. Doar în primele trei săptămâni ale lunii octombrie rezervele s-au micşorat cu peste 70 mlrd. dol. Dacă în a. 2006 investiţiile străine directe (nete) în Rusia au constituit 41,9 mlrd. dol., în 2007 – 81,6 mlrd. dol., atunci în a. 2008 (ianuarie-octombrie) – doar 0,8 mlrd dol. (în loc de cifra intrărilor nete estimată la începutul anului de cca. 100 mlrd. dol.). Cursul valutar al rublei s-a diminuat cu peste 1/4 (de la cca. 23 rub. până la 28 ruble pentru 1 dol. SUA), doar în 2-3 luni. Pierderile deja înregistrate de către „miliardarii ruşi” depăşesc cifra de 230 mlrd. dolari. În anul 2007 producţia de gaz a scăzut în Federaţia Rusă.

Despre gravitatea situaţiei financiare ne vorbeşte următorul fapt. Cunoscuta companie LUKoil, care controlează 1,3% din rezervele mondiale de petrol şi asigură 2,1% din producţia globală de ţiţei, a solicitat Vneşeconombank, controlată de stat, un credit de 1,8 mlrd. dol. în scopul achitării datoriilor acumulate.

O posibilă ameliorare ar putea constitui trecerea la achitarea plăţilor pentru carburanţi în ruble. Un atare program (de înfiinţare a unui nou centru financiar regional) a fost lansat de către autorităţile FR.

Însă situaţia financiară deja creată inevitabil va conduce şi la creşterea problemelor economice interne, inclusiv a datoriilor pentru salarizare. Inclusiv a celor aferente conaţionalilor noştri (peste 400 mii la număr), aflaţi acolo la diverse munci preponderent provizorii.

Repercursiunile crizei financiare globale asupra R. Moldova

Influenţele crizei financiare globale asupra Republicii Moldova reprezintă un subiect aparte de o importanţă majoră. Amintim că nivelul economic maxim (din a. 1989) de până la declanşarea reformelor nu a fost recuperat de către Republica Moldova. Gradul de recuperare a nivelului maxim de dezvoltare economică în RM este efectiv cel mai mic din lume.

Menţionăm că, de aproape un deceniu, conform datelor principalelor structuri economico-financiare internaţionale, RM ca nivel de dezvoltare (PIB sau consum per capita) se află ferm (detaşat) pe ultimul loc în Europa. Datele din retrospectivă ne arată că decalajul dintre ultimul loc (rezervat RM) şi penultimul este în creştere. Reieşind din acest fapt, apare întrebarea: oare nu este RM într-o criză profundă, ce durează deja de 17-18 ani? Un eventual răspuns negativ ar trezi o altă întrebare: dacă ţara situată pe ultimul loc nu-i în criză, atunci ce-ar mai trebui să se întâmple, ca să se recunoască starea de criză profundă şi „cu barbă”. Alţi „pretendenţi” la ultimul loc în ierarhia europeană nu sunt identificaţi.

Criza financiar-economică mondială actuală nu trebuie tractată doar ca un act (de moment), ci ca un proces, care va dura cel puţin şi în 2009. Durata şi consecinţele crizei depind de mai mulţi factori. Pentru RM un mare factor de risc îl constituie proporţiile economiei. Valoarea absolută a PIB-ului nostru constituie cca. 1/2 din cifra de afaceri a unor companii din regiune: Rompetrol sau Petrom. La figurat vorbind, economia noastră poate fi descrisă ca un spaţiu în care se vând mărfurile importate pe banii câştigaţi în exterior de către concetăţenii noştri. Deci, în mare măsură, situaţia economică de la noi depinde de fluxurile valutare din exterior (care devansează ca mărime încasările din export, precum şi veniturile bugetare). Este dificil de caracterizat economia actuală a RM în termeni optimişti.

În calitate de factori suplimentari, care pot agrava situaţia, putem evidenţia cel puţin următorii:

1. Criza din statele în care se află majoritatea muncitorilor moldoveni (Rusia, Italia, Spania, Ucraina etc.), va conduce la revenirea unei părţi dintre aceştia în patrie (unii cu salarii parţial nerecuperate).
2. Diminuarea (posibilă) intrărilor valutare, mai ales, dacă ţinem cont de faptul că apogeul crizei ar putea avea loc în aceasta iarnă.
3. Economia Moldovei afară de faptul că este una extrem de mică (o putem numi chiar simbolică), este extrem de deschisă: valoarea PIB-ului este comparabilă cu mărimea comerţului exterior. Cota capitalului străin în sectorul bancar depăşeşte 70% din total.
4. Datoriile externe ale RM cu mult depăşesc rezervele valutare. Putem oare vorbi despre o siguranţă a unei economii, dacă datoriile externe devansează cu mult rezervele internaţionale?

Câteva măsuri anticriză, posibile

1. În situaţia în care statele cu economii sănătoase recurg la etatizări, inclusiv în sectorul bancar, trebuie stopat procesul de privatizare (efectuat tradiţional la preţuri sub valoarea reală, deci de fapt, în mod fraudulos). În special, aceasta se referă la Banca de Economii, care, în viziunea noastră, trebuie să rămână cu statut public. De exemplu, în Franţa nimeni nu s-a încumetat să abordeze problema privatizării „Caisse d’Epargne”, banca similară a Băncii de Economii. Atât experienţa altor state din sec. XX, cât şi cea din ultimul timp, a arătat univoc, că în timp de criză rolul statului creşte. Cu cât mai eficient autorităţile publice utilizează pârghiile aflate la dispoziţie, cu atât mai eficient şi rapid decurge ieşirea din criză. Subliniem, în mod special, că cauza de bază a apariţiei crizei a fost şi este liberalismul excesiv în domeniul economiei.
2. Substanţial (de cel puţin 10-15 ori într-o primă fază) urmează a fi majorate plafoanele depozitelor bancare garantate. (Actuala statistică bancară defectuoasă, precum şi secretizarea ei, nu ne permite să stabilim, care ar fi plafonul necesar al mărimii depozitelor garantate ce ar asigura, de exemplu, 90-95% din suma totală a depunerilor bancare). Trebuie să ţinem cont de faptul că o bună parte a depunerilor revin titularilor, care efectiv se află în afara RM. Dacă până nu demult pentru aceştia atractivă era mărimea dobânzii din băncile comerciale de la Chişinău, atunci în noile condiţii mai importantă devine garanţia integrităţii acestora. Lipsa unor atare garanţii poate conduce într-o perspectivă nu prea îndepărtată la retragerea şi/sau la reorientarea geografică a acestora.
3. Cu altă ocazie (cu 5-10 ani în urmă) am menţionat asupra necesităţii înfiinţării unor bănci (integral sau preponderent) de stat, în special a Băncii Ipotecare şi a unei Bănci investiţionale [2]. În acest context revenim şi asupra importanţei ratei dobânzii şi a politicii de creditare.
4. Se impune revizuirea politicii cursului valutar, care ar reflecta situaţia economică reală şi ar contribui la relansarea economiei.
5. De asemenea, necesită a fi reformată politica în domeniul comerţului exterior, precum şi a celei valutare.
6. E necesară relansarea politicii investiţionale, care rămâne o problemă majoră macroeconomică pe termen mediu şi lung.

Surse selective.
1. Mihai Patraş. Moneda euro şi perspectiva dolarului. – Capitala, 13 martie 2002.
2. Mihai Patraş. Apariţia băncii ipotecare – deziderat al schimbărilor. – FinConsultant, nr. 4, 2005.
3. Mihai Patraş. Despre rolul statului în sectorul bancar. – Democraţia, 22 ianuarie 2002.

Sursa: eco.md

Popularity: 1% [?]

Încă un film la tema finanţelor…

Popularity: 1% [?]

În acest film se descrie cu un limbaj simplu sistemul financiar global despre structura căruia mulţi dintre nici nu ne-am gândit vreodată.

Hai să discutăm la acest subiect…

Popularity: 1% [?]

Criza financiară mondială nu i-a iertat nici pe britanici. De la deţinătorii de acţiuni bancare şi consultanţii lor, până la oferta şefului opoziţiei, David Cameron, de a colabora cu premierul Gordon Brown pentru eradicarea panicii din sistemul bancar britanic: oamenii reginei îşi încep nopţile albe financiare, anunţând surprize. John Lang – director al Tower Hill Associates Limited din Londra, si Ed Bowsher – expert financiar al website-ului financiar www.Fool.co.uk, explică, în publicaţia on-line www.hotnews, criza curentă din sistemul bancar britanic. Cei doi specialişti sunt completaţi de Sean O’Grady, editor economic la The Independent.

1. Reuşeşte teama de faliment bancar să alunge clienţii şi investitorii?

John Lang: Clienţii care doresc doar sfaturi legate de investiţii se feresc, preferând banii lichizi investiţiilor pe piaţa bursei, deşi tot mai mulţi clienţi doresc să afle unde ar putea să îşi păstreze banii în siguranţă! Totuşi, clienţii care necesită un plan financiar holistic şi continuu, în special cei aproape de pensionare, caută mereu consilieri care să-i ajute în această perioadă dificilă să-şi împlinească ţelurile financiare specifice. Pe cine să te bazezi dacă nu pe banca ta? Într-un consilier licenţiat în planning financiar ar fi răspunsul pentru mulţi clienţi.

Ed Bowsher: Datorită temerii de crah financiar, băncile nu se mai împrumută reciproc, creând o problemă fundamentală. Banca A se teme că Banca B va da faliment, aşadar Banca A nu o împrumută pe B. Acesta este cel mai resimţit impact al crizei financiare în momentul de faţă. Situaţia s-a agravat la banca Bradford & Bingley: săptămâna trecută oamenii îşi retrăgeau banii deoarece au crezut că situaţia se va înrăutăţi şi banca va cădea.

2. Cum afectează crizele financiare din SUA şi China piaţa britanică?

John Lang: Nu mai cred că situaţia de faţă din UK este un efect al crizelor financiare din SUA sau China, ci cred că are o baza mondială, Marea Britanie fiind o componentă a pieţei financiare globale afectată nefavorabil, dimpreună cu restul lumii. Nu ne putem ascunde, iar ideea ca pieţele în curs de dezvoltare vor fi deconectate de la pieţele dezvoltate s-a dovedit a fi departe de adevăr.

Ed Bowsher: Este şi o componentă de încredere. De câte ori preţul acţiunilor scade pe piaţa SUA, se poate observa acelaşi fenomen pe piaţa britanică. Face parte din globalizarea economiei. Băncile americane nu se mai împrumută nici ele, de aceea băncile britanice nu se pot împrumuta acum de peste ocean. Ceea ce se întâmplă în SUA ne afectează şi pe noi.

3. Care sunt cele mai lezate bănci din UK? Ce fac pentru a evita falimentul: parteneriate, naţionalizări, oferte şi rate atractive pentru atragerea clienţilor…?

John Lang: Cele mai afectate bănci din UK sunt cele care se bazau în mare parte pe pieţele financiare şi care au împrumutat bani în mod iresponsabil: de exemplu, peste 100% împrumut pe valoare către clienţi indirecţi sau cu garanţie proprie. Cei mai mari “contravenienţi” au fost deja expuşi: Northern Rock şi Bradford Bingley. Cu toate acestea, ne putem aştepta şi la alte intervenţii ale Guvernului şi consolidări bancare, ceea ce va conduce la o extindere a unei pieţe mai puţin competitive a ipotecilor şi economiilor.

Ed Bowsher: Băncile mari rezistă, dar încă nu sunt în siguranţă. Dintre ele, cele care par vulnerabile sunt The Royal Bank of Scotland, Lloyds TSB şi NatWest, dar este foarte puţin probabil să aibă dificultăţi majore, deoarece sunt bănci importante. Instituţiile bancare britanice încearcă acum să atragă fonduri prin economiile clienţilor mici, deoarece nu pot obţine bani de pe pieţele financiare.

Foarte multe conturi de economii au dobânzi mari pentru ca băncile să împrumute de la noi când nu mai pot împrumuta bani una de la alta. De asemenea, în ultimul an, au vândut câteva filiale, s-au folosit de burse, au eliberat mai multe acţiuni pentru a strânge bani. Nici acţionarii nu-şi primesc dividendele. Fac tot ce pot pentru a evita falimentul, dar pentru B&B nu a fost suficient.

4. Care consideraţi că sunt greşelile comise de (o parte din) băncile britanice?

John Lang: Cu toţii suntem de vina pentru această criză, inclusiv consumătorii care au trăit pentru ziua de azi prin împrumuturi ieftine, în loc să economisească pentru ziua de mâine. Totuşi, am aşteptat mai mult de la organul nostru regulator FSA (Financial Service Authority) şi din partea Guvernului. Ne-am reintors la boom şi faliment şi te întrebi de ce unor societăţi de dezvoltare tradiţionale şi respectate la vremea lor li s-a permis să se transforme în bănci nesăbuite, cu un mecanism de afacere defectat de FSA.

Ed Bowsher: Cea mai mare greşeală a Bradford & Bingley a fost faptul că a împrumutat o bună parte a resurselor lor investitorilor imobiliari. De asemenea, au luat împrumuturi pentru a investi ei înşişi în imobiliare. Din momentul în care piaţa imobiliară a început să decadă, B & B a devenit treptat una dintre cele mai vulnerabile bănci britanice.

5. Vă sfătuiţi clienţii să-şi păstreze toţi banii într-un singur cont, sau să îşi protejeze lirele prin bănci diferite, protejate de planuri financiare distincte?

John Lang: În situaţia de faţă, recomand clienţilor să-şi păstreze banii la Northern Rock deoarece, deşi naţionalizată, banii clienţilor sunt protejaţi 100%. De asemenea, clienţii îşi pot împărţi banii în sume de câte £ 35 000 şi să le plaseze în instituţii diferite.

Ed Bowsher: Clienţii cu investiţii mici sunt protejaţi. Dacă deţii până la £ 35 000 în contul unei bănci şi aceasta intră în faliment, Guvernul îţi garantează acoperirea sumei. Guvernul este atât de stresat de faptul că băncile ar putea intra în faliment, încât este gata să intervină cu această compensaţie înainte de momentul stabilit. Asta s-a întâmplat cu B & B şi cu Northern Rock.

6. Odată ce o instituţie bancară a fost salvată de guvern, devine ea mai puţin atractivă pentru investitori? Ce se întâmplă cu acţionari după naţionalizarea unei bănci?

John Lang: Fiind un paradis sigur pentru banii lichizi, Northern Rock este mai atractivă de când a fost naţionalizată de Guvern. Acţionarii ar trebui să se ferească de băncile cu potenţial de naţionalizare ca de boală, deoarece pot pierde majoritatea sau chiar toată investiţia.

Ed Bowsher: Dacă o bancă este naţionalizată, investiţiile nu mai aparţin investitorilor, devenind fără valoare, iar investitorii – mai săraci. Acţionarii s-au ales cu mai nimic. Cât despre alte bănci precum Lloyds TSB, valoarea acţiunilor a scăzut dramatic. Pe de altă parte, conturile de economie ale clienţilor sunt în siguranţă.

7. Ce acoperă Financial Service Compensation Scheme?   

John Lang: Banii din bănci sau din casele de economii, 100% până în £ 35 000 la fiecare instituţie unde clientul are depozit.

8. Va afecta criza financiară marii comercianţii într-un oraş renumit pentru cultura lui de consum?

John Lang: Majoritatea comercianţilor importanţi vor fi puternic afectaţi când clienţii lor, care acum se simt mai săraci, vor strânge cureaua. Marea parte a consumatorilor, ca şi băncile, au nevoie să-şi asigure veniturile şi nu mai au acces la debit ieftin. A economisi nu va mai fi considerat un gest vulgar.

Ed Bowsher: Mulţi comercianţi de pe Oxford Street şi-au văzut magazinele în pierdere, şi situaţia se va înrăutăţi pe măsură ce clienţii vor părăsi magazinele.

9. Cine beneficiază de pe urma crizei financiare?

John Lang: Uitându-ne în urmă, anumiţi funcţionari, remuneraţi excesiv cu bonus-uri pentru „talentul” lor de a crea şi vinde bunuri toxice, nu şi-au recuperat bonus-urile. Magazinele mici şi ieftine, şi borkerii de amanet vor ieşi bine.

La fel şi consultanţii financiari cu adevărat independenţi, îmbrăţişând economia ca tendinţă financiară, adresându-se clienţilor care pun preţ pe a şti ce trebuie să facă pentru a avea cea mai buna şansă de a-şi atinge obiectivele băneşti.

Ed Bowsher: După cum s-a menţionat, vor prospera cei care decid să-şi deschidă conturi de economii, deoarece, în goana după bani, băncile oferă dobânzi mari la ora actuală.

10. Ce pierderi au suferit clienţii dumneavoastră?

John Lang: Clienţii mei se simt mai săraci după ce valoarea investiţiilor lor a scăzut, dar majoritatea înţeleg că investiţiile dau recompense pe termen lung şi apreciază o abordare a investiţiei concentrate pe dorinţele clientului.

Ed Bowsher: Investitorii în acţiuni bancare şi-au văzut acţiunile scăzându-le valoarea drastic. S-a ajuns ca preţurile unor acţiuni să fie mai mici decât preţul lor de acum zece ani, ceea ce este uluitor.

11. Cum credeţi că actuala criză financiară va influenţa economia ţărilor noi membre UE, în special pe cea a României, ţară a cărei economie trebuie să dovedească o creştere?

John Lang: Cred că economiile în curs de dezvoltare, precum cea a României, vor rezista mai bine decât economiile împovărate de debite, datorită nivelului scăzut al datoriilor. Au mai mult de câştigat şi mai puţin de pierdut, deşi recesiunea se va resimţi pe plan mondial.

Ed Bowsher: Nu sunt un expert în acest domeniu, dar nu pot afirma nimic de bine. Economia este clar în criză şi va afecta toate ţările. Sunt sigur că va leza şi România, dar nu pot spune de ce sau cât de grav.

Nota: Tower Hill Associates Limited oferă servicii de management financiar holistic clienţilor cu bunuri investibile, inclusiv fonduri de pensii, investiţiile fiind între 250 000 de lire şi 2 000 000 de lire. Detalii pe http://www.towerhillassociates.com/_aboutus/aboutus.html

Fool.co.uk este o companie independentă care oferă consultanţă financiară, rapoarte, newsletter financiar şi o platformă pentru discuţii. Detalii pe http://www.fool.co.uk/news/your-money/savings/2008/09/29/the-facts-about-the-savings-guarantee.aspx

Presa britanică despre criza financiară
Sean O’Grady, Editor Economic, The Independent, Londra

Privind sistemul financiar britanic, avem dovezi clare că instituţiile şi băncile pur şi simplu nu se împrumută reciproc, iar unii clienţi îşi transferă banii în băncile care se bucură de suport guvernamental. Criza din SUA afectează sever piaţa britanică, deoarece sistemele noastre financiare sunt întrepătrunse, iar băncile noastre s-au umplut de datorii pe piaţa imobiliară americană.

Trei dintre băncile britanice au dat faliment. Altele au fost salvate. Aproape toate sunt în criză. Comercianţii îşi văd deja vânzările scăzând dramatic. Guvernul a permis ca nivelul datoriilor şi al influenţei să atingă cote foarte înalte. Această greşeală este un motiv important al situaţiei economice prezente pe piaţa bancară. Instituţiile susţinute de către guvernul britanic sunt mult mai tentante acum.

Marea Britanie nu a fost niciodată restanţieră în toată istoria sa, aşadar băncile sprijinite de stat sunt privite ca fiind sigure. Există un public care beneficiază de pe urma crizei financiare: cei care îşi deschid conturi de economii. La ora actuală în Marea Britanie, este de preferat să-ţi păstrezi banii în bănci diferite, nu mai mult de 50 000 de lire într-o bancă.

Referitor la felul în care criza va afecta noile ţări membre UE, cred că Uniunea Europeană va fi probabil şi mai precaută vis-a-vis de acceptarea de noi state membre în perioada în care îşi reface economia obosită, când euro este supus stresului actualei crize economice.

Sursa: eco.md

Popularity: 1% [?]

La mai bine de 200 de ani de la naşterea sa, Wall Street-ul aşa cum îl stim cu toţii încetează să mai existe. Şi asta din cauza schimbărilor ce au apărut în numai 48 de ore.
Declinul rapid al băncii de investiţii Lehman Brothers, veche de 158 de ani, împreună cu preluarea băncii Merrill Lynch, veche de 94 de ani, reprezintă momentul culminant al celei mai mari restructurări a sistemului bancar american de la Marea Criză din anii ’30, scrie The Wall Street Journal.

Timp de decenii, lumea bancară a fost împărţită în două tabere. Băncile comerciale încasau depozite şi ofereau împrumuturi, obţinând profituri decente sub povara unor reglementări dure, menite să-i protejeze pe clienţi. În acelaşi timp, independentele bănci de investiţii cum ar fi Lehman, Merrill şi defuncta Bear Stearns nu realizau depozite şi se aflau sub incidenţa unor legi mult mai relaxate. Acest lucru le-a permis multă vreme să rişte mult şi să câştige pe măsură, cu varianta unor pierderi ocazionale. De curând, unele dintre marile instituţii, cum ar fi UBS şi Citigroup chiar au combinat cele două ramuri.

Acum când multe bănci de investiţii şi firme de profil se scufundă sub greutatea efectelor crizei creditelor, balanţa se înclină în direcţia opusă. De partea învinşilor, firmele care ofereau instrumente financiare complexe şi credite masive. De partea câştigătorilor, băncile de modă veche care au preferat să vâneze clienţii pentru depozite sau au construit reţelele de sucursale, conduse cu sprijinul programelor de asigurare federale care previn retragerea lichidităţilor în câteva zile.

Dintre cele cinci mari bănci independente de investiţii care existau anul trecut, numai două – Goldman Sachs Group şi Morgan Stanley – au rămas în picioare. Cea de-a doua căutând însă parteneri de fuziune. Alte două, Merrill şi Bear Stearns au fost achiziţionate de doi colosi ai depozitelor, Bank of America şi J.P. Morgan Chase. Alţi giganţi din sfera băncilor comerciale, cum ar fi Wells Fargo în Statele Unite, Deutsche Bank în Germania şi Banco Santander din Spania au devenit jucători puternici într-o industrie care va fi mai degrabă sigură decât productivă pentru acţionari.

Băncile se îndreaptă spre “primii paşi – dacă vreţi, spre scopul de bază al sistemului, fără atât de multe clopote şi trâmbiţe”, a declarat Douglas Flint, şef pe finanţe la HSBC şi co-preşedinte al Counterparty Risk Management Policy Group, un grup format din executivi din domeniul finanţelor, care încearcă să construiască un sistem de protecţie împotriva şocurilor financiare.

“Toată lumea recunoaşte că atunci când se va aşeza praful pe tobă, structura industriei va fi una diferită”, a adăugat Flint.

Dovezi în favoarea importanţei crescute a stilului bancar clasic apar pe întregul glob. Deutsche Bank, care şi-a concentrat până acum atenţia pe construirea unui sistem global de investment banking, a căzut de acord să plătească suma de 3 miliarde de euro (4,3 miliarde dolari) pentru achiziţionarea celor 850 de sucursale ale Deutsche Postbank, braţul de retail banking al poştei germane.

Santander, care se arătase interesată de Postbank, a plătit în iulie 1,26 miliarde de lire sterline (2,26 miliarde dolari, 1,59 miliarde euro) pe creditorul ipotecar britanic aflat la ananghie, Alliance & Leicester.
Schimbarea denotă o modificare mai adâncă a percepţiei asupra celei mai bune variante de sistem bancar, care joacă un rol important în economie prin transformarea pasivelor pe termen scurt – depozitele clienţilor – în investiţii pe termen lung, cum ar fi creditele ipotecare sau împrumuturile pentru corporaţii.

În ultimii ani, băncile comerciale au mutat o mare parte din aceste operaţiuni în afara lumii lor strict controlate de regulamente şi în lumea firmelor de instrumente financiare complexe. Băncile de investiţii au combinat şi alăturat creditele până la formarea unor instrumente financiare mult mai complexe, pe care le-au păstrat în portofolii sau le-au vândut unor clienţi cum ar fi fondurile de hedging sau fondurile afiliate băncilor. Pentru a-şi finanţa activitatile, băncile de investiţii şi investitorii au contractat credite mari pe piaţa repo, unde debitorii pun instrumentele financiare drept garanţie pentru creditele pe termen scurt.
Acest sistem bancar alternativ s-a dovedit profitabil, în parte datorită faptului că participanţii nu trebuiau să întrunească condiţiile rigide ale băncilor comerciale împotriva pierderilor. Cu toate acestea, strategiile au avut efecte adverse în clipa în care s-a declanşat criza creditelor vara trecută, când pierderile masive de pe urma creditelor ipotecare s-au dovedit a fi mai mult decât puteau firmele duce, iar piaţa pe care acestea se bazau pentru finanţare s-a prăbuşit.

Dosarul de faliment depus de Lehman Brothers la New York este o dovadă a spiralei rapide care a pus la pământ marile bănci de investiţii.
Începând cu 31 mai, Lehman a depins în totalitate de creditele repo pentru împrumuturi în valoare de 188 de miliarde de dolari (132,8 miliarde de euro). Dar cu cât valoarea instrumentelor financiare depuse ca garanţie de Lehman scădea din cauza tulburărilor de pe piaţă, creditorii săi au început să ceară suplimentarea acestei garanţii. Deoarece cantitatea pe care o putea împrumuta în schimbul instrumentelor financiare complexe scădea, Lehman a fost forţată să între şi mai mult în fondurile sale de urgenţă, ceea ce a dus la revizuirea negativă a ratingurilor pentru credite plasate de către agenţiile de specialitate. Eforturile celor de la Lehman de luna aceasta, când au încercat să strângă fonduri prin vânzarea unei firme de management al investiţiilor, s-au dovedit a fi depuse prea târziu.

Cu cât împrumuturile repo şi alte asemenea modalităţi de finanţare pe care bancile de investiţii se bazează devin tot mai scumpe, ne putem întreba dacă brokerii independenţi, care nu sunt susţinuţi de bănci cu rezerve ample, vor supravieţui. “În următoarele luni, ne aşteptăm la o restructurare semnificativă a modelelor de afaceri după care operează toţi brokerii”, a scris Matt King, strateg specialist în credite de la Citigroup din Londra într-un raport recent.

Noua ordine financiară subliniază, de asemenea, impactul de durată pe care l-a avut eliminarea Glass-Steagall Act, o lege votată după Marea Criză din anii ’30 care împiedica băncile comerciale americane să întreprindă activităţi de investment banking. Revocarea acestei legi în 1999 a permis băncilor comerciale să pătrundă pe piaţa instrumentelor financiare complexe, concurând într-un final cu marile bănci de investiţii, cum ar fi Bear Stearns sau Merrill. Acest model bancar universal s-a dovedit greu de administrat, mai ales că marile bănci cum ar fi Citigroup sau UBS şi-au construit un imperiu vast de divizii şi sucursale. Chiar şi în aceste condiţii, multe bănci au supravieţuit condiţiilor impuse de organismele de reglementare, care cer măsuri suplimentare de protecţie împotriva pierderilor, un exemplu fiind Bank of America.

Mulţumită în mare parte programelor guvernamentale care le asigură supravieţuirea, depozitele au constituit o pasăre rară pe timpul crizei creditelor. În Statele Unite, economiile şi depozitele pe termen scurt au însumat 6 900 de miliarde de dolari (4 867 de miliarde de euro) la finalul lunii august, în creştere cu 7,6% faţă de anul trecut, conform Fed. În zona euro, totalul depozitelor s-a ridicat la 6 300 de miliarde de euro (8 932 de miliarde de dolari) la finalul lunii iulie, în creştere cu 12,8% faţă de anul trecut, conform Băncii Centrale Europene.

În ciuda tuturor greutăţilor cauzate de criză, unele bănci de investiţii independente, cum ar fi Goldman Sachs, se descurcă foarte bine. În plus, unele pieţe îşi vor reveni rapid în clipa în care criza creditelor se termină definitiv. Datoriile consumatorilor, cum ar fi creditele ipotecare, cardurile de credit şi creditele pentru studenţi vor fi în continuare transformate în instrumente financiare complexe. Experţii sunt însă de părere că aceste transformări vor fi făcute la o scară mult mai redusă şi în forme mult mai puţin riscante, cum ar fi aşa zisele “obligaţiuni acoperite”.

Sursa: eco.md

Popularity: 1% [?]

autor: Vasile SÂRBU, ECO

Dintre cele 11 state CSI, Republica Moldova este cea mai pregătită pentru trecerea la rubla rusească, se constată într-un studiu realizat de Institutul economiei pe perioada de tranziţie din Federaţia Rusă, instituţie condusă de ex-premierul rus Egor Gaidar. Studiul constată că Moldova întrece la acest capitol, chiar şi pe Belarus, care a format cu Federaţia Rusă o Uniune statală, încă 10 ani în urmă.

La realizarea studiului experţii institutului au utilizat 13 criterii de bază ce includ principalii indicatori macroeconomici, dependenţa economiei de comerţul extern, nivelul de dezvoltare a sectorului financiar etc.
Fiecare stat din CSI a fost analizat prin prisma celor 13 criterii, pentru a vedea pe cât de pregătite sunt aceste state şi mai ales economiile acestora de o integrare monetară cu Federaţia Rusă şi pe cât indicatorii economici sunt apropiaţi sau corelează cu cei din Rusia.

Rezultatele iau surprins pe experţi. S-a constatat că Belarus, cu care Federaţia Rusă a format o Uniune statală corespunde cerinţelor a doar şase indicatori, în timp ce Moldova şi Kazahstanul la 10.

Cele mai nepregătite pentru integrarea monetară cu Rusia sunt Turkmenistanul şi Uzbekistanul.

Dar aceasta este teorie, susţin experţii Institutului. Potrivit lor pentru realizarea unei integrări monetare, mai este nevoie de voinţă politică, or renunţarea la propria monedă semnifică şi renunţarea la unul dintre simbolurile statalităţii.

Sursa: eco.md

Popularity: 1% [?]

Trezoreria americană, Ministerul japonez de Finanţe, Banca Centrală Europeană şi alte instituţii financiare au plănuit, în secret, în primăvară, să sprijine dolarul american în cazul în care moneda americană s-ar fi depreciat până la un nivel record – relatează agenţia France Presse, care citează un articol apărut în cotidianul japonez “Nikkei”.

Dolarul american s-a depreciat masiv atât în raport cu moneda unică europeană, cât şi faţă de yenul japonez, pe fondul crizei creditelor imobiliare cu grad de mare risc, care a făcut numeroase victime în sectorul bancar şi financiar american.

După opt ani, principalele instituţii financiare japoneze, americane şi europene au convenit să acţioneze în comun, în cazul în care situaţia s-ar fi agravat, pentru a evita fluctuaţiile puternice ale valutelor lor şi pentru a veni în sprijinul monedei americane.

Potrivit înţelegerii, instituţiile ar fi trebuit să cumpere masiv dolari şi să se exprime în mod public pentru a-i influenţa şi pe alţi actori să intervină pe pieţele financiare.

Dolarul continuă să scadă

Moneda americană s-a depreciat, joi, faţă de euro, după ce atinsese un maxim al ultimelor şase luni, pe fondul declaraţiilor făcute de oficialii Băncii Centrale Europene care au dat naştere la speculaţii privind micşorarea dobânzii cheie – notează Reuters.

Euro s-a depreciat cu 0,4% în faţa dolarului, ajungând la 1,4774 dolari. Moneda americană a pierdut teren şi în faţa monedei japoneze, atingând valoarea de 109,45 yeni.

Axel Weber, considerat unul dintre cei mai influenţi membrii ai consiliului guvernatorilor BCE, a declarat pentru Bloomberg că orice discuţie despre o micşorare a dobânzii cheie este prematură.

Sursa: eco.md

Imagine (C) istockphoto.com

Popularity: 1% [?]

• Moneda naţională s-a apreciat faţă de dolarul SUA cu 18,17%, în termeni reali

Leul moldovenesc s-a apreciat în raport cu dolarul SUA cu 18,17%, în termeni reali, în prima jumătate a anului curent. Evoluţia este direct proporţională nivelului inflaţiei din Republica Moldova şi invers proporţională nivelului inflaţiei din SUA. În aceiaşi perioadă leul s-a apreciat faţă de dolar cu 14,16%, în termeni nominali.
Potrivit ultimului buletin lunar al Băncii Naţionale a Moldovei, cursul mediu oficial al leului moldovenesc în raport cu dolarul SUA s-a apreciat de la 10,3416 MDL pentru 1 USD în luna mai până la 10,0751 MDL pentru 1 USD în luna iunie 2008. Pe parcursul lunii iunie moneda naţională s-a apreciat de la 10,2543 lei la începutul perioadei până la 9,9214 lei pentru 1 dolar SUA la sfârşitul acesteia.
Datele BNM mai arată că leul moldovenesc s-a apreciat în raport cu euro de la 16,1003 MDL/EUR în luna mai până la 15.6458 lei moldoveneşti pentru 1 euro în luna iunie 2008. La începutul lunii iunie cursul oficial a fost de 15.9530 MDL/EUR, iar la sfârşitul lunii – 15,6238 lei moldoveneşti pentru un euro.
Moneda naţională s-a apreciat leul şi în raport cu rubla rusească, de la 0,4362 lei pentru 1 rublă rusească în luna mai până la respectiv 0,4256 în luna iunie. La începutul lunii cursul oficial al leului faţă de rublă a constituit 0,4329 MDL, iar la finele perioadei a urcat până la 0,4232 MDL.

Sursa: eco.md

Popularity: 1% [?]