Obtine libertatea financiara – bani – afaceri de succes – succesul in afaceri – seo – business – idei de afaceri – motivatie

Concerte, lansari de produse, conferinte, petreceri private, expozitii, targuri, simpozioane, manifestari culturale… V-ati intrebat vreodata cine se ocupa de sonorizare la aceste evenimente? Sau de video-proiectii? Sau de lumini (daca evenimentul necesita iluminari speciale)? Raspunsul este: o firma specializata. Angajatii acesteia vin din timp la fata locului, studiaza “terenul”, discuta cu organizatorii, propun solutiile optime, apoi aduc si instaleaza echipamentele necesare, asigurand si buna lor functionare pe parcursul desfasurarii evenimentului in cauza. Serviciul acesta se desfasoara sub denumirea generica de “inchiriere de echipamente audio-video” si presupune tarife foarte variate: de la 150 de euro pentru o petrecere karaoke pana la zeci de mii de euro pentru spectacole complexe (concerte in aer liber) cu jocuri de lumini “inteligente” si sonorizare de 20.000 de wati. O astfel de afacere a demarat, in 2002, Marius Tarcea, patronul firmei Rental Audio-Video System.

“Eu am lucrat in domeniu inca din 1993, la un important distribuitor de echipamente audio-video”, povesteste Marius Tarcea. “Apoi, in 1996, am plecat in S.U.A., unde am stat cativa ani si cand m-am intors am decis sa demarez, impreuna cu varul meu, o afacere tot in zona audio-video, pentru ca la asta ma pricepeam.” Astfel a aparut firma Rental Audio-Video System, cu o investitie sub 10.000 de euro si avand ca dotare patru boxe si doua pupitre de mixaj.

Primul client a fost o cunostinta, pentru o petrecere de aniversare organizata la un restaurant. Serviciile oferite? Sonorizare, deoarece doar asta puteau sa ofere in acel moment. Dar, usor-usor, serviciile s-au diversificat si clientii s-au inmultit, gratie catorva canale eficiente de reclama: agentiile organizatoare de evenimente, pagina de web a firmei si parteneriatele cu reviste gen “7 seri”, care promovau concerte, spectacole si diverse alte manifestari. Dezvoltarea n-ar fi fost insa posibila fara credite: “Practic, am mers din credit in credit”, explica Marius Tarcea, “altfel nu aveam cum sa crestem. Ganditi-va ca echipamentele sunt foarte scumpe, cea mai ieftina boxa costa 1.000 de euro. Acum avem instalatii de sunet de pana la 20 kW, lumini, mixere, proiectoare, ecrane si ne incadram, pe aceasta piata, ca o firma medie. Nu avem inca amploarea unei firme care poate sa sustina un concert de Revelion in Piata Revolutiei, dar ceea ce avem este de calitate si tine pasul cu toate cerintele. Din punctul acesta de vedere, noi suntem deja, de vreo doi ani, in Uniunea Europeana.”

Cum se onoreaza o comanda
Marius Tarcea: “Clientul ne contacteaza, ne spune tipul evenimentului (conferinta, prezentare, concert in interior, seminar, petrecere privata etc.), precum si data si locul. Apoi vizitam locul respectiv, asta daca nu-l cunoastem deja, pentru ca in Bucuresti le cam stim pe toate, de patru ani de cand facem treaba asta. Vorbim apoi cu clientul sau cu organizatorul si stabilim exact detaliile, deoarece fiecare vrea in alt fel, practic nu exista doua evenimente similare. Foarte importante sunt detaliile tehnice: de exemplu, cineva care are o sala probabil nu s-a gandit ca in sala lui o sa fie vreodata un consum de 50 kW si-atunci trebuie sa venim cu generator extern. Plus alte detalii legate de pozitii, de amplasarea echipamentelor – depinde de ce vrea fiecare. Urmeaza negocierea pretului. Preturile fixe sunt pentru evenimentele mici, gen petrecere, conferinta, lansare de produs; pentru evenimentele mai complexe, intotdeauna se negociaza.”

Pentru deplasarea si instalarea echipamentelor in locatia necesara, firma Rental Audio-Video System foloseste doua dubite si o echipa formata din 2-4 sau mai multi oameni, in functie de volumul de munca. “Ca durata, cel mai putin ar dura o ora, ca sa montezi o dotare minima (doua boxe si doua microfoane) pentru un eveniment simplu. Ajungi acolo, descarci echipamentele, le instalezi, verifici curentul, faci o proba-doua – cam o ora dureaza. La ultimul eveniment insa, petrecerea Jack Daniels, am montat trei zile. Era un spatiu atipic si erau foarte multe de suspendat, proiectii care trebuiau aranjate, o gramada de lucruri, mai ales ca de organizarea evenimentului se ocupa o firma din Germania, cu cerinte foarte mari.”

Dificultatile afacerii
“As spune ca cea mai mare problema vine din partea organizatorilor”, spune Marius Tarcea. “Acestia ori nu stiu ce vor ori, daca stiu, vor chestii care depasesc posibilitatile tehnice. Sunt foarte putini cei care iti spun: «Vreau lucrul asta, fa-l cum stii tu, dar sa iasa bine!» Nu, multi cred ca le stiu pe toate si de-aceea apar uneori conflicte. Un exemplu clasic este la sonorizarile live: inginerul de sunet trebuie sa stea in fata echipamentelor, sa auda, sa vada, sa poata sa comunice cu cei de pe scena, dar in 90% din cazuri nu este lasat de organizatori si de-aceea sta in spate, in lateral sau chiar ascuns undeva in alta camera. Mai sunt si alte probleme, dar minore, se mai intampla sa mai bubuie cate un bec…

Din pacate, partea de sonorizare este cam ultimul lucru care se ia in considerare atunci cand se stabileste un buget pentru un eveniment. Oamenii se gandesc: «Ne trebuie locatie – ne costa atat, ne trebuie catering – ne costa atat», iar sonorizarea e lasata la urma de tot, desi ea asigura in proportie de 50% succesul evenimentului.”

Karaoke la discretie
Inchirierea de aparatura pentru karaoke este o directie interesanta a afacerii. La inceputurile serviciului in Romania, prin ‘95-’96, clientul avea la dispozitie doar un monitor pe care rula un CD si canta, fara instalatie de sonorizare, uitandu-se pe monitor. Astazi lucrurile s-au schimbat: cantecele sunt pe DVD-uri cu 200-300 de titluri, imaginile si textul sunt proiectate pe un ecran de 2 x 2 metri, se folosesc microfoane, sunetul se aude perfect. “Sunt aceleasi echipamente de sonorizare pe care le montam si la un concert, nu avem unele speciale pentru karaoke, de o calitate mai mica”, spune Marius Tarcea. “De obicei, acest serviciu intra intr-un pachet, cu sonorizare, DJ, lumini, tot. Dar el poate fi oferit si separat, si chiar am avut astfel de comenzi – la petreceri pentru copii, de exemplu. Ca sa demarezi strict acest serviciu iti trebuie un vieo-proiector (2.000 de euro), ecran de doi pe doi (200 de euro), DVD player, instalatie de sonorizare (inca 2.000 de euro), microfoane (500-600 de euro). Una peste alta, cu 5.000 de euro se poate lua startul.”

Firma Rental Audio-Video System are cam doua-trei evenimente pe saptamana. Cel mai mic tarif este pentru sonorizarea la o nunta obisnuita – 150 de euro – aici intrand DJ, pupitru si doua boxe, in timp ce o sonorizare live costa minimum 500 de euro. Cel mai scump serviciu oferit de firma a fost pentru un spectacol mai amplu (sonorizare si lumini) care i-a adus in cont 7.000 de euro.

Sursa: ideideafaceri.ro

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 5% [?]

Interesul pentru acvarii a luat amploare la noi abia in ultimii 10 ani. Pe langa clientii particulari, exista multe banci sau restaurante, uneori chiar discoteci (desi acestea nu constituie un mediu tocmai prielnic pentru pesti) care simt nevoia unui decor  viu, ce sa inspire calm si destindere.
Amenajarea unui acvariu inseamna  refacerea la scara redusa, din apa, plante, pesti, sol si pietre, a unui anumit mediu de viata caracteristic diferitelor specii de pesti. Unii acvariofili opteaza pentru refacerea unei anumite zone geografice (biotop), altii se intereseaza de un singur grup  de pesti. O greseala frecvent intalnita in cazul incepatorilor tine de alegerea speciilor, care nu sunt intotdeauna compatibile.

O afacere inceputa cu 20.000 $
Una dintre firmele care se ocupa cu succes de amenajarea si intretinerea acvariilor este Zoo, condusa de Marian Ilie. Istoria sa este simpla: “In  ’90 am vazut la Viena pentru prima oara un pet-shop adevarat si nu mi-a venit sa cred – eu eram obisnuit cu borcanele cu pesti de la Obor! – si atunci mi-am dorit sa pot deschide si eu unul in tara!”. Si asta a si facut. La intoarcerea  in tara, a testat mai intai piata vanzand animale de acasa, apoi a inchiriat un spatiu, iar in ’98, impreuna cu asociata sa, Viorica Buica,  a deschis un pet shop pe strada Selari, in centrul istoric al Bucurestiului..
Capitalul de pornire a fost de 20.000 $. Amenajarea  si comercializarea acvariilor a fost prima alternativa oferita clientilor, ca urmare  primii bani au fost cheltuiti pentru geamuri, silicon, suduri etc. care permiteau sustinerea tonelor de apa de pe pereti etc. Incet-incet, Marian Ilie si-a perfectionat aparatura: filtre pentru apa, instalatii cu termostat, instalatii de oxigenare a apei, instalatii de iluminat si de-abia apoi a investit in pesti si animale. “Toata amenajarea asta e foarte importanta. Ganditi-va ca intervine o boala necrutatoare intr-un acvariu de discusi, niste pesti foarte frumosi si foarte scumpi. Daca ai 30-40 si i-ai pierdut pe toti, este o paguba destul de mare.”
Fiecare din cele 50 de specii de pesti aflate in magazinul sau are conditii proprii de viata. Sunt pesti care vin din zonele calde, din Amazonia (discusii, pyrania) sau Tanganica (cyclide africane). Broscutele, care la un moment dat s-au bucurat de un interes deosebit pe piata, vin din America (Florida). Lor trebuie sa li se asigure o temperatura corespunzatoare (26-27 grade C) si un decor asemanator celui natural.

Ce vor clientii?
Pentru firme, pe langa amenajarea acvariilor, Zoo asigura si servicii de intretinere. O echipa se deplaseaza la sediul firmei si curata acvariul, il aranjeaza, aduce pesti noi. Totul prin contract de colaborare. Preturile acvariilor variaza in functie de preferinte. O categorie aparte o constituie acvariile speciale. “Vin unii clienti si ne spun: “Domnule, vreau si eu un acvariu in perete, intre dormitor si living, cum am vazut in telenovele”. Si atunci noi le explicam ca pentru  asa ceva e nevoie de pompe puternice si de o lumina buna, deoarece  in apa spectrul scade, iar la 45- 60 de centimetri lumina de neon se pierde. In plus, presiunea apei e mare si geamurile existente la noi pe piata nu sunt cele mai indicate. Marile acvarii sunt mari prin lungimea lor, nu prin latime si adancime, care nu trebuie sa depaseasca anumite dimensiuni (cu exceptia acvariilor publice). Ele pun probleme de instalare, cum ar fi apasarea asupra solului, si cer materiale de constructie speciale.”

“Important este sa dai atentie clientului”, considera Marian Ilie, “sa-l faci sa inteleaga ce este un acvariu. Unii vin si spun: “Maine e ziua lu’ sefu’. Trebuie sa-i facem o surpriza. E plecat la tara si cand se va intoarce vrem sa gaseasca un acvariu, ca-i plac pestii.” Dar un acvariu nu se amenajeaza de azi pe maine. Noi, intr-adevar, putem sa-l instalam in cinci ore, dar asta numai pentru ca transportam apa de la noi din acvarii. In general insa, totul se face in timp. Azi pui apa, pui nisipul. In alta zi cumperi plantele. Daca pui plantele in apa de la robinet, le-ai terminat. Cand s-a stabilit un echilibru in acest mediu, vii si iei pestii. Procedand astfel, straturile biologice si bacteriologice, cu care e o intreaga poveste, se aranjeaza incet. Si, daca treci de faza asta, nu mai ai decat de schimbat apa. Sunt si acvarii dotate cu o aparatura speciala, care nu necesita schimbarea apei: daca pleci in weekend, nu-ti mai faci probleme cine hraneste pestii, cine le schimba apa si le aprinde lumina. Toate se fac automat”“.

“Este un business cu un venit permanent, dar oscilant, care prospera si va prospera atata timp cat exista  copii si oameni iubitori de animale. Dar este un business fantastic de greu, care ascunde in culise o adevarata stiinta”.

Cum se construieste un acvariu?
Acvariile sunt fabricate in mod traditional din sticla lipita cu silicon. Pentru cele cu volum mai mare de 500 de litri se utilizeaza rasina de poliester, pe trei laturi, in timp ce partea frontala a acvariului ramane de sticla. Rar se foloseste plexiglasul, doar pentru formele curbate. Pe langa cuva de sticla, acvariile au un suport robust si perfect orizontal, care preia greutatea, si un capac de sticla, necesar pentru a impiedica depunerile de praf, evaporarile si pentru a proteja galeria de iluminare. Modelele mai sofisticate sunt integrate intr-o decoratiune exterioara, o mobila, de exemplu, care nu lasa la vedere decat trei fete ale acvariului.
Dimensiunile acvariului, pana la o lungime de 1,50 metri, se calculeaza dupa formula: L (lungimea) = h (inaltimea) x 1,5 (sau 2,5). Latimea este mai mica decat inaltimea, cu exceptia acvariilor incastrate in zid, unde e invers.
Un acvariu contine:
O instalatie de iluminat: lampi cu incandescenta, tuburi fluorescente, lampi halogene, lampi cu descarcari. Acestea sunt fixate pe o galerie, la adapost de apa, deasupra capacului acvariului.
O rezistente electrica etansa, cuplata la un termostat reglabil care intrerupe functionarea atunci cand este atinsa temperatura dorita.
Un sistem de aeraj (pentru acvariile cu volum) alcatuit dintr-o pompa care, alimentata de priza, aspira aerul atmosferic si il conduce printr-o teava pana la difuzor. Acesta formeaza bule care se ridica la suprafata apei.
Filtre care permit retinerea materiilor in suspensie.
Toate acestea trebuie disimulate cu ajutorul decorului.

Decorarea acvariului
Decorul este necesar nu doar pentru estetica acvariului – el ofera puncte de reper pestilor si o anumita siguranta. El trebuie asezat inaintea sedimentelor (nisipul, solul). Natural sau artificial, decorul trebuie sa fie functional, accesibil si sa fie usor de intretinut.
Pentru a realiza un decor reusit, trebuie sa respectati anumite reguli:
Folositi un singur tip de roca (doua, in acvariile mari). Se prefera ardeziile, bazaltul, lavele, sisturile, in locul calcarelor sau al rocilor continand elemente metalice.
Utilizati un decor artificial pentru a imita o faleza sau o denivelare.
O solutie spectaculoasa o constituie decorul din poliuretan, peste care se adauga rasina si nisip. Aceste elemente dau un aspect natural ansamblului. Alte decoruri artificiale sunt cele pe polistiren si de teracota.

Tipuri de acvarii
Acvarii de apa temperata. Sunt numite, oarecum impropriu, “acvarii de apa rece”, deoarece temperatura lor poate varia intre 5 si 25 de grade. Nu sunt incalzite. Sunt populate cu specii robuste, cum ar fi pestii rosii (Carassius auratus) sau crapii Koi. Aceleasi specii se pot gasi si in bazinele de gradina.

Acvarii marine tropicale. Cunoscute pentru limpezimea apelor, aceste acvarii sunt adesea un mediu foarte colorat. Decorul poate fi inert (alcatuit din corali, roci) sau viu (anemone, pietre vii etc.). Pestii pot coabita cu nevertebrate, cum ar fi unii creveti. Important e ca lumina sa fie puternica si apa bine oxigenata.

Acvarii tropicale regionale. Reconstituie cat mai fidel biotopul respectiv. Presupun cunostinte referitoare la zona geografica respectiva: acvarii caracteristice Americii Centrale si de Sud, acvarii asiatice, africane…

Acvariu olandez. Este o somptuoasa gradina acvatica, in care accentul e pus pe plante. Pestii servesc doar la punerea acestora in valoare.

Acvariul de apa salcie. Decorul e constituit din crengi si radacini, niciodata din roci. Doar cateva specii de pesti rezista aici.

Parametri de urmarit
Temperatura. Regleaza cresterea animalelor si a vegetalelor. Valoarea ei medie este de 250 C, se masoara zilnic si nu trebuie sa varieze cu mai mult de 10 grade C.

Nitritii. Se datoreaza resturilor descompuse si ideala este absenta lor totala.

PH-ul. Masoara aciditatea sau alcalinitatea apei si este un indicator al echilibrului in acvariu. Variatiile zilnice sunt provocate de procesul de fotosinteza si de respiratia animalelor. Se masoara de una-doua ori pe saptamana. Cand ph-ul e prea ridicat se poate adauga o apa mai acida, se limiteaza agitatia apei sau se filtreaza apa din acvariu cu ajutorul turbei care va elibera acizi. Cand e prea scazut se poate indoi apa cu una mai bazica, se mareste agitarea apei sau se filtreaza apa cu un material calcaros, cum ar fi piatra de var sau cochilii de scoica zdrobite fin.

Cantitatea de saruri. Acest parametru este valabil doar pentru apa de mare si nu trebuie sa varieze mai mult de una sau doua unitati.

Duritatea totala. Corespunde  ansamblului de substante pe baza de calciu si de magneziu pe care le contine apa. Apele de duritate nula sunt cele distilate. De cele mai multe  ori, apa are o duritate necorespunzatoare, care trebuie fie diminuata (prin amestecarea ei cu apa de ploaie, ape de izvor si de foraj, ape provenite din dezghetarea zapezii, apa distilata), fie crescuta (prin plasarea unor roci calcaroase in acvariu, controland modificarea parametrilor).

Turbiditatea. Se datoreaza prezentei materiilor in suspensie. Limpezimea este importanta nu doar din motive estetice ci si pentru a evita imbolnavirea pestilor.
In cazul in care apar probleme grave, trebuie schimbata imediat o treime din apa, apoi 10% pe zi timp de 5 zile.

Unde trebuie amplasat acvariul?
Acvariul se aseaza la nivelul ochilor privitorului, intr-un loc mai intunecos, pentru a-l pune in valoare. Trebuie evitata concurenta cu televizorul. Il putem aseza lipit de perete cu latura cea mai mare, dar poate ocupa si un unghi, sau poate fi dispus pe un mic perete de separare intre doua incaperi ori poate fi incastrat in perete. Important este ca in apropiere sa existe o priza si o  conducta pentru umplere si golire. Este imperativ ca lumina soarelui sa nu atinga direct acvariul, pentru a nu provoca o crestere a algelor verzi si a temperaturii vara. Ideal este sa fie orientat spre nord sau spre est, nu spre sud.

Autor: Silvia Bucsan
Sursa:ideideafaceri.ro



Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 9% [?]

Din 1958 si pana in 1991, Gheorghe Barbulescu a fost directorul magazinului „Muzica” din Bucuresti. Odata cu pensionarea a hotarat sa-si dezvolte propria afacere, punand in practica ce stia de o viata. Asa ca a infiintat o mica firma, la subsolul casei sale din Piata Lahovari, unde se ocupa cam de tot ce are legatura cu instrumentele muzicale: reparatii, evaluari, expertize, vanzari, consignatie. Interesul lui Gheorghe Barbulescu pentru afaceri este, de fapt, mult mai vechi si la baza lui sta o intamplare banala: “In urma cu aproape 60 de ani am cumparat un acordeon stricat de la o ruda care avea nevoie de bani. Am dat pe acordeon 3.000 de lei ca sa-mi ajut ruda si, dupa un timp, cand am avut eu nevoie de bani, am zis sa-l vand, ca ma tot impiedicam de el. L-am reparat, apoi am publicat un anunt la mica publicitate, gandindu-ma ca daca iau 6.000 de lei pe lei sunt multumit. Mi s-au oferit pe loc 25.000.”

Asta se intampla prin 1950. A fost punctul de start al unei afaceri simple, care consta in achizitionarea de acordeoane din tara si vanzarea lor la Bucuresti, prin intermediul unui magazin de instrumente muzicale de pe Lipscani. La magazinul acela a invatat Gheorghe Barbulescu meserie. Si asta i-a permis sa isi deschida, la inceputul anilor ’50, propriul magazin, undeva in apropierea Pietei Unirii. “Eram vreo 30 de comercianti acolo, eu singurul roman, restul evrei. Locul era bun, ca acolo intorceau vreo patru tramvaie si se creau o aglomeratie si-o harmalaie de nedescris. Ma ocupam cu patefoane dintr-acelea cu palnie de alama, care se vand acum cu 30 de milioane de lei, dar m-am extins si la acordeoane, muzicute, viori.”

Afacerea a mers foarte bine, dar, din pacate, comunistii proaspat veniti la putere au avut un cuvant decisiv de spus vizavi de initiativa sa privata. Sicanele de tot felul la care a fost supus l-au determinat sa inchida afacerea si “sa se incadreze in campul muncii”, la proaspat infiintatul magazin “Muzica” (in 1954).

Aproape 40 de ani director la “Muzica”
Perioada petrecuta aici, aproape 40 de ani, a insemnat realizarea profesionala pentru Gheorghe Barbulescu: specializari in strainatate, cursuri de perfectionare, vizite in toate tarile socialiste plus Franta, Italia, RFG, o acumulare continua de experienta. Spune ca el a influentat infiintarea la Reghin a fabricii de instrumente muzicale, insistand ca acolo era cel mai bun material. De altfel, „in doua tari din lume se gaseste lemn de calitate, pentru instrumente: in Romania si in nordul Iugoslaviei. Cel mai bun e insa la noi – paltin cret de pe Valea Burgului. Din pacate, comunistii au taiat padurile in nestire. Faceau din lemn de rezonanta cercuri de gimnastica pentru export”.
Si astazi, dansul continua sa-si faca tot de la Reghin aprovizionarea pentru magazinul sau din Piata Lahovari, dar intr-o mai mica masura. Pentru ca „aproape 70% din material mi-l procur prin dezmembrarea instrumentelor muzicale care nu se mai pot folosi si pe care le cumpar de la diferiti clienti”. O parte din acest material este folosit la repararea altor instrumente, dar cea mai mare parte a pieselor ramase, in special cele din alama, sunt cumparate de diverse baruri si restaurante pentru decoratii interioare. „Am fost uimit sa vad cate localuri sunt interesate de instrumentele muzicale, in special de cele inutilizabile. Probabil ca moda vine din Italia, unde este obiceiul sa fie atarnat in fiecare casa cel putin un instrument”.
cd lumanari

Un domeniu cu putini profesionisti
Fiind singurul expert recunoscut oficial, dupa cum sustine, crede ca “mai toate instrumentele sunt falsuri. Pe toate viorile gasesti scris Stradivarius si acest lucru nici macar nu e considerat o escrocherie, caci se considera ca este reprodus modelul original. Asa ca, mare atentie la ce cumperi si mai ales la ce pret cumperi!” Gheorghe Barbulescu a vazut de-a lungul vietii si viori de mare valoare. „Stradivarius a facut aproximativ 1.000 de viori.

Acum, in lume, nu circula decat vreo sase. Mie mi-au trecut prin mana  cinci viori de acest fel (…) Cand vad o vioara, eu nu ma uit la eticheta: ma uit cum e lucrata in interior, cum e lacul si cat de veche e. Daca vezi mii si mii de viori, poti face din ochi diferenta dintre un fals si un original. Imi trebuie doar cateva minute ca sa spun daca o vioara e de fabrica sau e facuta de maestru”. Tarifele pe care le practica pentru evaluari si reparatii sunt mici pentru ca doar asa iti poti face azi o piata in domeniu. “Daca vrei sa te imbogatesti peste noapte, nu tine. Dar, cu putina rabdare, poti scoate un profit bun”. Spre exemplu, o evaluare costa doar 150.000 de lei, la reparatii preturile sunt mai mari. “Azi, in Romania, reparatia instrumentelor muzicale este o problema, pentru ca mana de lucru este rara si scumpa. Un mester de la Reghin prefera sa construiasca o vioara pe care ia sapte-opt milioane de lei, in loc sa repare una cu maximum 500.000 de lei.”

Despre meseria lui, crede ca e una din cele mai usoare. „Nu e mare filozofie sa desfaci o vioara, sa vezi cum vine  un calus. Nu-ti trebuie decat rabdare”. Acum cauta sa predea stafeta vreunui pusti pasionat de instrumente, dar nu a gasit inca omul potrivit. „Poate ca unora aceasta meserie li se pare monotona. Nu si mie. Este atat de mult de lucru… Iti trebuie doar pasiune”.

Autor: Cristian Gerea



Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 4% [?]

Iti trebuie, desigur, ceva curaj ca sa iti dai demisia de la locul de munca fara sa ai niciun plan de rezerva. Dar inginerul T.G. exact asta a facut, in 1993. Considerand ca sansele de afirmare profesionala la intreprinderea la care lucra erau prea mici, a decis pur si simplu sa plece de-acolo si sa incerce ceva pe cont propriu. Ce anume? Nu stia inca.

Pentru inceput, a devenit un fel de agent comercial – aproviziona cu marfa diverse magazine alimentare din Bucuresti. Era de fapt un intermediar, pentru ca activa independent, fiind autorizat ca persoana fizica. Activitatea aceasta a demarat-o mai mult ca sa inceapa de undeva, dar ea s-a dovedit destul de OK, astfel ca in cateva luni T.G. a acumulat un mic capital si a putut sa abordeze un domeniu mai apropiat de pregatirea sa: comercializarea de componente de calculatoare si consumabile. Tot ca intermediar. Norocul lui a fost sa gaseasca cativa fosti colegi de facultate care erau importatori directi de astfel de produse si care au fost de acord sa ii dea marfa pe credit. Problema furnizorilor era asadar rezolvata, iar pentru desfacere a gasit, de asemenea, diversi cunoscuti care activau ca reselleri pe aceasta piata. Foarte bine a mers atunci vanzarea de dischete (Maxel, Verbatim) si lucrul acesta s-a simtit in evolutia afacerii: “Am angajat cativa oameni, am cumparat o masina, ne-am mutat intr-un sediu nou. Din pacate insa, dupa cca un an, afacerea a intrat in impas: resellerii sabilisera relatii directe cu importatorii si eu, ca intermediar, nu imi mai gaseam locul. Trebuia fie sa fiu si eu reseller, dar asta insemna sa am o oferta mult mai diversa decat ceea ce aveam la ora aceea, fie sa devin eu insumi importator, dar nu aveam nici forta financiara, nici cunostintele necesare pentru asa ceva.”

Exact atunci a aparut N.C., fost angajat la un distribuitor Verbatim, care a fost de acord sa se asocieze cu T.G. si sa se ocupe impreuna de import. N.C. a adus in firma know-how, contacte cu furnizori externi, precum si un capital. “Cel mai important a fost know-how-ul”, spune T.G. “Eu nu aveam cunostinte despre cum se deruleaza importurile, cum se contacteaza potentialii parteneri externi, cum se intretin relatiile de afaceri. N.C. a reusit foarte repede sa incheie contracte foarte avantajoase pentru firma noastra.” Primul astfel de contract a fost pentru un transport de dischete in valoare de 6.000 de marci germane, o suma destul de consistenta pentru anul 1995. Desfacerea nu era o problema: “Eu aveam formata o retea si acum, fiind importator direct, aveam posibilitatea sa ofer si niste preturi mai bune pentru reselleri. Ca urmare, vanzarile au mers destul de bine, pana spre sfarsitul lui 1998.”

Mareste-ti portofoliul de clienti
La un anumit moment, cei doi asociati au simtit ca ar fi oportuna diversificarea ofertei cu produse de birotica si papetarie. Asa ca au luat legatura cu firma Medium din Germania, una dintre cele mai mari firme in domeniu. “Am plecat singur in Germania, ca sa reducem cheltuielile”, povesteste T.G. “A fost prima mea iesire in Vest, foarte dificila pentru ca presupunea sa fac ceva ce nu mai facusem pana atunci: sa negociez cu un partener strain. Din fericire, persona cu care m-am intalnit si cu care avusesem numeroase contacte telefonice inainte, mi-a usurat mult sarcina. Nu era un om de afaceri tipic, rece si distant. Dimpotriva, a venit in intampinarea stangaciei mele care, probabil, era evidenta si mi-a oferit sprijinul prin preturi bune si volume de tranzactie mai mici.” Astfel, afacerea a mers. In perioada 1997-1998, firma lui T.G. si N.C. ajunsese sa detina 60% din piata mediilor de stocare din Romania.

Sursa: ideideafaceri.ro

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 4% [?]

Autor: Cristian Gerea

Intr-o comuna situata la 60 km de Bucuresti, Ciprian Lazar produce mobilier. Nu din lemn, nici din pal melaminat, ci din… tevi din PVC, cum sunt cele folosite in instalatii. Sub mainile sale, 6 metri de teava si 16 fitinguri (coturi si teuri) se imbina frumos si se transforma usor-usor, in numai doua ore, intr-o masuta cocheta de cafea, ce poate da stralucire oricarei sufragerii. “Instrumentele mele de baza sunt ruleta  si ferastraul”, spune Ciprian. “Cat despre designul pieselor, asta tine doar de imaginatie. Odata ce ai facut primele piese, iti dai seama ca ai putea construi orice iti trece prin cap.” Si, intr-adevar, pe agenda lui de lucru se afla proiecte dintre cele mai diverse: etajere, cuiere, biblioteci, suporturi pentru prosoape, mobilier de terasa, ba chiar fotolii si canapele. Daca spunem si ca profitul la sfarsitul unei zile de lucru este de cel putin 1.500.000 de lei, atunci in mod logic se naste intrebarea: ce afacere poate fi mai atractiva?

Cum se realizeaza o piesa de mobilier

“Practic, orice piesa de mobilier de acest tip este, de fapt, un cadru realizat din tevi si fitinguri, caruia i se ataseaza diverse alte elemente – i-ai pus o placa de geam, ai obtinut o masuta; i-ai pus perne invelite in tapiterie, ai obtinut o canapea; i-ai pus rafturi, ai obtinut o biblioteca etc.”, explica Ciprian Lazar. “Peste 80% din activitate inseamna, asadar, sa construiesti acest cadru, conform indicatiilor din schita viitoarei piese. Practic, totul ca un joc in care nu trebuie decat sa debitezi tevile, sa le imbini cu ajutorul fitingurilor si sa faci apoi o finisare de ansamblu.

Finisarea e importanta, pentru ca, dupa ce ai terminat cadrul piesei, trebuie sa-i dai un aspect mai comercial, adica toate suprafetele lui sa fie netede si colorate uniform. Asta se face prin vopsire – o operatie mai sensibila, care e de preferat sa se execute intr-un spatiu deschis, ca sa nu se acumuleze vapori. Scopul este sa obtii un aspect fara imperfectiuni si pentru asta trebuie sa stapanesti cateva lucruri – de exemplu sa stii sa aplici corect vopseaua, fara sa strici stratul precedent si, totodata, fara sa faci risipa. Iti trebuie o oarecare perioada de antrenament.”

Afacerea se poate incepe imediat

“Am demarat activitatea in vara anului trecut, dupa ce am luat o documentatie prezentata in «Idei de AFACERI»” (vezi finalul articolului), spune Ciprian Lazar. “Mi-a placut simplitatea ideii, precum si faptul ca nu aveai nevoie de experienta ca sa te-apuci de treaba. De altfel, tin minte ca la numai cateva zile dupa ce primisem documentatia deja facusem prima piesa, o masuta. Debitarea tevilor la dimensiunile necesare a durat mai putin de o ora, dupa inca 10 minute aveam deja construit cadrul, apoi finisarea completa a mai durat vreo ora si jumatate. Atunci mi s-a parut ca a iesit super, acum spun ca a iesit binisor.”

Trebuie sa stiti de unde sa va aprovizionati cu tevi si fitinguri

“Problema cea mai mare atunci, la inceput, a fost aprovizionarea cu coturi si teuri. Aveam adresa furnizorului in documentatie, dar am zis sa iau ce gasesc la magazinele si depozitele din zona mea, ca nici n-aveam nevoie de prea multe bucati. Am descoperit atunci ca tevi se mai gasesc, dar cu fitingurile e mai greu. Motivul, paradoxal, e ca tie iti trebuie unele foarte simple, fara filet, fara garnitura de etansare, fara alte elemente. In orice Romstal gasesti coturi si teuri, dar sunt de tip usor (prea fragile) sau din polipropilena (se imbina prin termosudare, n-ai ce face cu ele). Asa ca m-am aprovizionat direct de la furnizorul recomandat in documentatie, care ofera fitinguri de tip greu – acestea sunt cele potrivite – si care, in plus, poate face si la comanda, daca vrei ceva mai special.
Pe piata ar mai fi si fitinguri aduse din Ungaria, foarte potrivite ca forma si aspect, dar sunt prea scumpe. Sa dai 37.000 de lei pe un cot sau teu este enorm. Eu le iau cu 7.000 de lei bucata.”

Cine sunt clientii

“Primele trei luni am lucrat numai pentru cunostinte, aproape numai masute de cafea pentru ca stapaneam deja foarte bine proiectul si aveam si cerere. Dupa care am diversificat – ba niste rafturi pentru debara, ba un cuier, ba o bancheta pentru terasa, dar tot masutele au ramas de baza. In toamna trecuta, am mers si pe colaborari cu doua magazine de mobila din Bucuresti, pentru partea de vanzare, si am fost foarte multumit. Piesele se vand bine, pentru ca, daca le lucrezi cu atentie si le finisezi frumos, capata un aspect foarte interesant; se vede imediat ca sunt altceva decat ce gasesti in mod obisnuit pe piata.”

Concurenta practic nu exista

“Concurenta vine dintr-o singura directie, de la produsele din tevi de metal. La Mobexpert, sa zicem, gasesti o masuta cu cadru din teava neagra si placa de geam la pretul de 2.700.000 de lei. Eu pot sa fac o masuta practic identica, folosind tevi din PVC, si s-o dau cu 1.500.000, in conditiile in care materialele ma costa maximum 50%. Plus ca PVC-ul, care-i un plastic pana la urma, e mai prietenos, nu-i asa de greu ca metalul si se intretine foarte usor.
Exista insa alte produse unde nu ai concurenta, de exemplu proiectul pe care incerc acum sa-l pun la punct – un set complet de mobila de sufragerie, realizat in intregime din tevi si fitinguri, asa cum am vazut pe un site american: canapea cu trei locuri, doua fotolii (din teava de 110 diametru), masuta de cafea, biblioteca, suporturi pentru plante – toate vopsite intr-o culoare deschisa si cu tapiterie asortata. Asa ceva chiar ca nu exista pe piata romaneasca. Dar, repet, finisarea e foarte importanta. Poate ca atunci cand vezi prima data un fiting, asa cum il iei de la furnizor, te gandesti ca-i cam inestetic (e murdar, mai are bavuri), dar operatia de finisare, cu slefuire si vopsire, ii da o cu totul alta fata.
Plus ca poti face o mie si-una de combinatii: de exemplu, am incercat la un moment dat ceva de efect – invelirea tevilor in folie auto-adeziva de culoare deschisa (crem), pastrand fitingurile negre. A iesit perfect. Ce nu am incercat inca a fost sa lucrez cu tevi indoite la cald; daca ajungi sa stapanesti bine procesul, atunci chiar ca nu  mai ai limite, poti sa faci ce vrei si sa te inspiri de oriunde.”

Sursa:ideideafaceri.ro

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 10% [?]

autor: Interviu realizat de Tatiana Marcu, ECO

Deja de trei ani, compania Rozabela, activează pe piaţa de producere şi comercializare a felicitărilor şi cărţilor poştale în limba română. Cum a evoluat activitatea în această perioadă şi care este situaţia pe piaţă?

În anul 2005, când am lansat afacerea, aveam la activ 2-3 ediţii de felicitări, ceea ce constituie în medie 15 felicitări şi două seturi de cărţi poştale. În anul 2006 am mai reeditat o ediţie de cărţi poştale şi am făcut altele cu vederi din Moldova. În acelaşi an am făcut 80 de felicitări, iar în 2007 ne-am extins considerabil efectuând invitaţii de nuntă. Pe parcursul perioadei de activitate s-a majorat numărul de felicitări cât şi de clienţi. Deja avem clienţi fideli care solicită felicitări la diferite sărbători sau evenimente. Am început a face felicitări „hand-made” (lucrate manual), dar puţine le-am pus în vânzare pentru că sunt mai costisitoare şi se vând puţin.

Piaţa, cât şi afacerea noastră, evoluează încet dar sigur. Cu regret, nu am reuşit să ne extindem suficient în afara oraşului Chişinău. Însă în această perioadă am evoluat datorită faptului că am pus mai mult accent pe calitatea produselor şi preţul lor mai accesibil. De asemenea, ne-am axat mai mult pe clienţii direcţi (organizaţii), dar nu pe distribuţie. Avem două categorii mari de clienţi: persoanele fizice, care solicită anumite felicitări sau invitaţii de nuntă şi persoanele juridice, care iau felicitări pentru cele mai importante sărbători ale anului.

Ce investiţii aţi mai făcut pe parcursul acestei perioade? Spre ce au fost orientate majoritate investiţiilor?

În fiecare an facem investiţii în afacere. Practic, majoritatea veniturilor obţinute le reinvestim în dezvoltarea afacerii. Acest business necesită investiţii foarte mari. Dacă în anul curent am confecţionat 30-40 de felicitări, aceasta a presupus o investiţie majoră pentru companie. În fiecare lună ne străduim să facem 5-7 felicitări noi, dar nu reuşim întotdeauna din cauza încasărilor mai mici. Nu avem finanţări exterioare.

Care este volumul anual de vânzări a companiei Rozabela şi care este ritmul de creştere?

În anul curent nu am reuşit să facem unele totaluri. Însă anul 2007, l-am încheiat cu venituri de peste 100 mii lei, dar investiţiile sunt aproximativ la acelaşi nivel. În fiecare an avem un ritm de creştere de 20 la sută.

Care sunt rezultatele pentru anul curent: profit, număr de clienţi? Care sunt prognozele pentru anul viitor?

Anual avem circa 100 de clienţi, dintre care 30 sunt clienţi permanenţi, care minim de trei ori pe an procură felicitările noastre. Pentru anul viitor ne aşteptăm la o creştere a profitului de 30 la sută, deoarece planificăm să deschidem un punct de comercializare propriu în Chişinău, ceea ce până în prezent nu aveam. Prin aceasta, considerăm că ne vom tripla numărul de clienţi.

Care sunt principalele obiective urmărite de conducerea firmei?

Principalele obiective sunt ca să avem mai multe felicitări pe piaţă. De asemenea, să convingem cât mai multe persoane să apeleze la felicitările noastre, deoarece la moment felicitări sunt de mai multe feluri: de import şi ale altor companii locale.

Un alt obiectiv, pe care la moment îl testăm, este participarea la nişte programe sociale. Adică, o parte din banii obţinuţi din vânzările felicitărilor să fie donate anumitor proiecte sociale pentru ajutorul unor persoane. Felicitările confecţionate pentru acest proiect vor fi mai costisitoare, iar persoana care o va procura va şti că ajută astfel pe un om nevoiaş. Dacă acest proiect va fi reuşit, vom încerca să ne extindem şi în acest domeniu.

În prezent, care este cota felicitărilor de import, în limbă rusă, faţă de cele în limba română?

În prezent, cota felicitărilor de import în limba rusă este mai mare decât cele în limba română. Din perioada lansării afacerii, în ultimii doi ani s-a micşorat cota felicitărilor de import.

Actualmente reţeaua producătorilor locali s-a extins. În opinia DVS., care este concurentul principal al companiei Rozabela?

În prezent suntem unica companie care se ocupă doar de confecţionarea felicitărilor şi ne concentrăm atenţia pe acest segment. Alte companii existente în acest domeniu, mai au şi activităţi adiţionale sau alte servicii.

Ce sortiment de felicitări aveţi? Ce categorii includeţi? Care sunt cele mai solicitate?

Dispunem de felicitări pentru toate ocaziile, inclusiv pentru sărbătorile cela mai importante ale anului: Anul nou, Sfântul Valentin, 8 Martie, Paştele. De asemenea, avem felicitări cu ocazia zilei de naştere, diferite ocazii, aniversări, invitaţii de nuntă şi invitaţii pentru alte ocazii.

Cele mai solicitate sunt invitaţiile de nuntă, felicitările pentru Crăciun şi Anul Nou şi cărţile poştale. La moment dispunem de un sortiment de 150-160 felicitări.

Care sunt preţurile la astfel de felicitări? În medie, care este preţul de producere a unei felicitări?

Preţul pentru o felicitare este între 4,50 lei şi 45 lei. De exemplu, o invitaţie de nuntă poate fi de 4,50 lei, iar o felicitare „hand made” constituie în medie 45 lei. Avem şi comenzi individuale şi efectuăm felicitări nestandarde.

În medie, care este preţul de producere a unei felicitări?

Preţul pentru o felicitare depinde de mai multe aspecte, inclusiv de tiraj. În medie, preţul de producere a unei felicitări simple este de 2-2,20 lei. Felicitările „hand made” sunt mai costisitoare în producere, pentru că necesită mai multe cheltuieli pentru materiale.

Câţi clienţi sunt înregistraţi lunar? Care sunt clienţii de bază?

Lunar avem 40 de clienţi direcţi. Dacă am şti numărul şi clienţilor din magazine, atunci ar fi mai mulţi.

În perioada de vară, avem clienţi care solicită invitaţii de nuntă. Începând cu luna noiembrie până în mai, deja avem mai mulţi clienţi din organizaţii, care solicită felicitări de Anul Nou, Crăciun. De Sf. Valentin, 8 Martie, avem mai mulţi clienţi individuali, care mai mult procura din magazine.

Mai mult produceţi felicitări pentru comercializare sau la comandă?

50 la 50%.

Care sunt principalele bariere în activitatea DVS. şi cum pot fi acestea eliminate?

Una din bariere ar fi că în reţelele noastre de distribuţie nu sunt vânzători-consultanţi amabile şi competente, ceea ce în activitatea noastră este foarte important. Noi promovăm şi suntem adepţii sloganului: „Clientul are întotdeauna dreptate” şi trebuie să fie mulţumit de alegerea făcută. De aceea ne-am axat pe clienţii direcţi, pentru că aceasta este cea mai bună promovare.

Care sunt perspectivele acestei pieţe dar şi a companiei?

Această piaţă are perspective mari. Chiar şi în prezent această nişă nu este pe deplin acoperită. Dacă importurile de felicitări s-ar micşora, perspectivele acestei pieţe ar fi considerabil mai mari. Cu regret, noi nu ne permitem anumite metode tehnice de a confecţiona felicitări ca cele de import: mai colorate, cu text mai haios, elemente tehnice mai atractive. De asemenea, nu putem face un tiraj mai mare pentru felicitări, pentru că ţara este mică, iar majoritatea le preferă pe cele în limba rusă.
Sunt persoane care apreciază mult felicitările noastre şi sunt mulţumiţi că pot găsi ce doresc şi în limba română. La moment avem un tiraj de la 2000 exemplare.

Compania Rozabela intenţionează să-şi majoreze punctele de distribuţie în mai multe localităţi ale ţării.

Cum este efectuată distribuţia? În ce localităţi mai pot fi găsite felicitările companiei DVS.?

Felicitările noastre pot fi găsite în librării, centre comerciale unde se vând reviste, cărţi sau diferite obiecte pentru cadouri, precum şi la sediul companiei.

Faceţi vânzări şi pe internet?

La moment nu facem vânzări pe internet, dar reînnoim site-ul nostru, apoi în anul 2009 vom trece la această procedură de comercializare a felicitărilor.

Sursa: eco.md

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 21% [?]

Mirela C.: “In 1992, dupa terminarea facultatii, ne-am hotarat, eu si sotul meu, sa intram in afaceri. Ca urmare ne-am apucat sa cautam o oportunitate, sperand sa gasim un domeniu care sa tina putin si de intelect si pe care sa nu se fi inghesuit prea multa lume.
Raspunsul a venit pe o terasa, la o bere. Ne-am adus aminte ca in facultate jucam de innebuneam tot felul de jocuri si-atunci am zis sa incercam sa producem un joc. Vedeam ca pe piata existau mamuti de stat care pur si simplu isi bateau joc de clienti, dandu-le lucruri proaste, atat ca mesaj transmis, cat si din punct de vedere al realizarii calitative. Banalul “Piticot” ramasese la nivelul din 1964, cind fusese lansat. Atunci constituise un tun, pentru ca se dadea fortat, cu ordin de la partid, cate 30.000 de exemplare pentru fiecare centru de librarii, dar dupa aproape trei decenii era clar depasit. Noi nu trebuia sa inventam ceva absolut nou; trebuia doar sa luam un model de joc deja existent si sa-l aducem la o forma a anilor ‘90.

Trei luni de zile am studiat problema. Vroiam sa scoatem un joc foarte bun si foarte ieftin. Fiind ingineri, nu ne-a fost greu sa imaginam o tehnologie de  lucru, dar pentru partea de utilaje am fost nevoiti sa apelam la tot felul de improvizatii, pentru ca niste utilaje adevarate costau mult si nu ni le puteam permite.

De la cumnatul meu am invatat partea de tipar. El ne-a aratat ce inseamna o imagine, cum se proiecteaza ea cu diverse programe (Corel, PhotoShop) si, mai mult, ne-a ajutat si cu un calculator. Stateam cate sase ore noaptea, dupa serviciu, si invatam cum se lucreaza pe calculator. Si pana la urma am reusit sa scoatem un joc in genul “Monopoly”, intr-un tiraj de 1.000 de bucati. Am riscat pentru asta toti banii nostri, in total vreo 2.000 de dolari, suma care insemna ceva la vremea aceea.”

Prima zi – un succes fabulos
“Sotul meu lucrase inainte la o firma evreiasca si cunostea de acolo cativa angrosisti, ca urmare i-a rugat sa distribuie si jocul nostru pe langa ce distribuiau ei in mod obisnuit. Asa am reusit sa obtinem o prima comanda de 150 de bucati, pentru noi uriasa. Am incarcat asadar marfa intr-o Dacie papuc (inchiriata) si ne-am dus la complexul din Piata Presei Libere s-o livram. Dar pana am parcat, pana s-a dus sotul meu sa-i anunte ca am sosit, si pana sa ia un carucior, s-a facut coada, acolo in strada. Nici n-am mai descarcat jocurile, le-am vandut direct din masina. Tin minte ca era un ploiestean care avea o taraba sau cam asa ceva si care a luat cinci bucati, dar cand a vazut ca se ingroasa coada s-a mai asezat o data si a cumparat 100 de bucati.

In cinci minute am vandut tot ce-aveam la noi. Am dat telefon sa mai vina un transport si, in ziua aceea, din tot lotul de 1.000 de jocuri, am mai ramas doar cu vreo 300. Am castigat atunci niste bani frumosi si ne puteam gandi serios la afaceri, ne puteam cumpara computer, scule, utilaje etc.”

O dezvoltare continua, bazata pe un efort continuu
“Afacerea a crescut pas cu pas. Angrosistilor le-am dat cate 15-20 de jocuri si ei si-au dat seama ca este o treaba buna si au mai comandat cate 400-500 de bucati. Tirajul s-a dus astfel la 20.000 de exemplare. Toti banii castigati in timp i-am bagat in depozite si in utilaje, de data aceasta occidentale, cu productivitate foarte buna.
Apoi am ajuns cu jocurile noastre nu in librarii, ci pe tarabele cu carti, unde vanzarea a mers foarte bine. Intr-un loc cu un produs monoton, cum este cartea, un joc sarea imediat in ochi. Iar sistemul de difuzare de carte era foarte bine pus la punct atunci, in ‘92, cand nevoia de tiparitura era foarte mare. Astazi acest sistem nu mai functioneaza.

Un moment important a fost cand ne-am decis sa trecem la diversificarea ofertei. Aveam tehnologia de productie, dar aceasta tehnologie trebuia aplicata la treizeci si ceva de jocuri si pentru asta am muncit non-stop trei luni. A fost o perioada infernala. Acum avem 600 de clienti (cu puncte proprii de desfacere), majoritate cu profil de librarie. Afacerea va creste odata cu gradul de civilizatie al romanului si deocamdata nu cred ca se poate mai mult. Se spune ca astazi e epoca jocurilor pe computer, dar nu e adevarat. A fost numai un val, care acum s-a redus. Acum sapte ani, de exemplu, aveam piata plina de tot felul de jocuri electronice, care stateau de fapt nevandute de ani de zile prin magaziile firmelor occidentale. Au fost cativa importatori destepti care le-au adus in tara si s-au umplut de bani. Dar pana la urma nici o masina nu va inlocui satisfactia victoriei in fata unui coleg.

Dupa parerea mea, cine se apuca acum de aceasta afacere are nevoie de cativa ani pana intelege cum stau lucrurile. Noi am investit pina acum, pe parcurs, peste 500.000 de dolari, iar potentialul pietei este de cel putin doua milioane de dolari. Dar, din pacate, la noi s-a pierdut traditia care exista inainte de razboi, ca la sfarsitul saptamanii parintii sa se ocupe si de copii si sa joace tot felul de jocuri impreuna.

Ca evolutie a afacerii, suntem inca pe segmentul ascendent si putem rezista la orice concurenta din afara. Pentru ca oricine vine acum trebuie sa investeasca cel putin tot cat am investit noi, ca sa vanda acelasi produs. Trebuie sa castige piata, sa gaseasca acei 600 de clienti si sa invete sa lucreze cu ei, iar asta cere ani de munca.”

Sursa: ideideafaceri.ro

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Popularity: 4% [?]