Este semnificativă istorioara unei profesoare care a lucrat 25 de ani şi a depus o cerere pentru a fi avansată. Dar, pentru acest post, a fost ales un tânăr care profesa doar de doi ani. Ea a mers la directorul şcolii şi l-a întrebat de ce a luat această decizie. El i-a răspuns: „Regret, dar stagiul Dumneavoastră profesional nu este de 25 de ani, aşa cum afirmaţi. Aveţi experienţa unui an repetat de 25 de ori.” În decursul carierei sale, această profesoară nu şi-a perfecţionat experienţa.

Un profesor care învăţa permanent a răspuns: „Eu vreau ca studenţii mei să bea apă dintr-un râuleţ care curge permanent, şi nu dintr-o băltoacă cu apă bâhlită.”

Popularity: 2% [?]

„ În timpul războiului din Vietnam, în una din casele oamenilor înstăriţi de pe coasta de vest a SUA, a sunat telefonul. Femeia care a ridicat receptorul a auzit vocea propriului fiu. Un timp foarte îndelungat, mama n-a primit nici o veste de la el şi acum s-a bucurat enorm, auzind că fiul ei se află în San Diego şi se întoarce acasă.
– Mamă, am vrut doar să-ţi spun că vin împreună cu un camarad. El a fost rănit grav şi a pierdut un ochi, o mână şi un picior. Eu vreau mult ca el să locuiască împreună cu noi.
– Desigur, fiule,  a răspuns femeia.  Probabil că este un tânăr curajos. Se va găsi un loc pentru el o habă de timp.
– Mamă, tu nu m-ai înţeles. Eu vreau ca el să rămână să locuiască la noi.
– Bine, a cedat ea.  El poate locui vreo şase luni.
– Nu, mamă. Eu vreau ca el să rămână cu noi pentru totdeauna. El are nevoie de noi. El are doar un ochi, o mână şi un picior. El e într-o stare destul de gravă.
Aici mama şi-a pierdut echilibrul.
– Fiule, tu nu eşti în stare să analizezi calm situaţia. Tu eşti prea sentimental, fiindcă ai fost la război. Acest tânăr va fi o povară pentru noi şi ne va crea probleme serioase. Fii mai înţelept.
Brusc s-a întrerupt legătura telefonică. A doua zi părinţii au primit o telegramă care le aducea la cunoştinţă că fiul lor s-a sinucis, aruncându-se de la etajul 12 al unui hotel din San Diego. Peste o săptămână, în casa părintească a fost adus sicriul. Cu o durere de nedescris ei priveau corpul neînsufleţit al fiului lor, care n-avea un ochi, o mână şi un picior”.

Dacă-i accepţi pe oameni doar cu anumite condiţii, aceasta-i omoară. Aminteşte-ţi că Dumnezeu ne acceptă pe toţi fără vreo condiţie, cu toate neajunsurile noastre.



Popularity: 1% [?]

Erau doi prieteni nedespărţiţi, care au fost înrolaţi în armată. Au trecut şcoala militară şi au fost trimişi pe front în primul război mondial. În timpul unui atac, unul dintre ei a fost grav rănit şi a rămas să zacă pe câmpul de luptă.Acest teritoriu era mitraliat de către adversar, şi orice tentativă de a ajunge la cel rănit era sinucidere curata.

Cu toate acestea, prietenul a decis să ajungă la cel rănit. Sergentul a încercat să-l oprească, ordonându-i să rămână în tranşee, spunându-i: „E târziu. Nu-l mai poţi ajuta şi vei muri şi tu”. În momentul când sergentul s-a întors, eroul nostru a sărit din tranşee şi s-a repezit să-şi salveze prietenul. Peste câteva minute,
s-a întors, clătinându-se. Rănit mortal, el l-a adus pe prietenul său, care murise deja. Sergentul era supărat şi, în acelaşi timp, impresionat de cele întâmplate, exclamând: „Ce prostie! El este decedat, iar tu eşti pe moarte. Nu merita să faci aceasta.”

Şi, cu limbă de moarte, eroul nostru a răspuns: „Nu, domnule sergent, a meritat. Când am ajuns la el, ultimele cuvinte au fost: „Eu am ştiut că vei veni!”

Una din caracteristicile unei prietenii este disponibilitatea prietenului de a fi cu tine, atunci când are toate temeiurile să nu facă acest lucru şi atunci când e necesar de jertfit ceva.

Prietenul te iubeşte permanent şi, ca un frate, va veni în zilele grele.

Popularity: 1% [?]

Există o fabulă despre o persoană care şi-a construit o casă pe vale, acolo unde inundaţiile erau frecvente. Prietenii l-au avertizat să nu-şi construiască casa în acel loc, fiindcă râul va ieşi din maluri şi se va îneca. „Nu vă fie frică. Dumnezeu va avea grijă de mine şi mă va salva”, replică omul nostru.

Nu mult timp după finalizarea construcţiei, a avut loc o mare inundaţie. Nivelul apei se ridica tot mai mult şi mai mult, iar proprietarul stătea în apă până la brâu, în faţa casei.  Da casă s-a apropiat o luntre şi oamenii i-au strigat: „Urcă în barcă! Urcă în barcă!”

„Nu, nu, a răspuns omul. Dumnezeu va avea grijă de mine şi mă va salva”
Peste câteva ore, el stătea la etaj, privind cu îngrijorare cum creştea nivelul apei. S-a apropiat o altă luntre şi oamenii au strigat:  „Urcă în barcă! Urcă în barcă!” Şi iarăşi a urmat acelaşi răspuns:    „Nu, nu. Dumnezeu va avea grijă de mine şi mă va salva”.

Omul nostru era deja pe acoperiş, iar apa îi era la gât. S-a apropiat a treia luntre.  „Urcă în barcă! Urcă în barcă!” strigau oamenii. ” Nu, nu. Dumnezeu va avea grijă de mine şi mă va salva”, a răspuns el.

Nivelul apei a urcat şi mai sus, şi omul nostru s-a înecat.
El s-a prezentat la Porţile Raiului în faţa Sfântului Petru. „Noi n-am aşteptat să te vedem astăzi aici”, îi zice Sfântul Petru. „Dar eu nici nu trebuia să fiu astăzi aici, răspunde omul nostru. Eu am crezut că Dumnezeu va avea grijă de mine!”

Sfântul Petru l-a privit drept în ochi şi i-a zis: „Ascultă,omule, atent! Dumnezeu a avut grijă de tine şi ţi-a trimis trei bărci, IAR TU N-AI URCAT ÎN NICIUNA!!!”

Asemenea acestei persoane, care şi-a construit casa într-o zonă inundabilă, noi adesea AŞTEPTĂM ca Dumnezeu sau altcineva să ne ajute. Şi atunci când primim acest ajutor, nu urcăm în barcă! Poate chiar acum te aşteaptă o barcă? Poate că stai cu mâinile încrucişate şi aştepţi MOMENTUL potrivit? Urcă în barcă! Şi salvează-te, şi cere ceea ce îţi aparţine deja!

Popularity: 1% [?]