Motto: „Oamenii de succes se schimbă singuri, pe ceilalţi îi schimbă viaţa.”

Stabilirea scopurilor şi managementul timpului

Managementul timpului este un subiect popular în ziua de azi. Tot felul de cărţi, casete şi seminarii sunt oferite unui public însetat de informaţii despre modul de folosire mai eficientă a timpului.

Ai vrea să devii un manager bun al timpului? Atunci trebuie să înţelegi următoarele: dacă nu ai stabilit anumite scopuri, atunci este imposibil să îţi administrezi timpul în mod eficient. Productivitatea este rezultatul unor obiective bine definite. Alocarea timpului nu este eficientă dacă obiectivele nu sunt ferme şi plantate în minte. Este simplu. Acesta este unul dintre multele motive pentru care scrierea scopurilor pe hârtie este atât de importantă.

Priorităţile

Una dintre dificultăţile cu care ne confruntăm, în epoca industrializată în care trăim, este faptul că ne-am pierdut simţul anotimpurilor. Spre deosebire de un fermier, ale cărui priorităţi se schimbă concomitent cu anotimpurile, am devenit insensibili la ritmul natural al vieţii. Ca rezultat, priorităţile noastre nu mai sunt în echilibru.

Pentru un fermier, primăvara este anotimpul cel mai activ. Trebuie să muncească toată ziua, trezindu-se înainte de răsăritul soarelui şi plecând la culcare destul de târziu. Echipamentul trebuie să funcţioneze la capacitatea maximă, deoarece nu are decât un mic interval de timp pentru plantarea culturilor. Apoi vine iarna când nu prea are ce face.

Avem de învăţat din aceasta. Învaţă să foloseşti anotimpurile vieţii. Hotărăşte când să acţionezi şi când să te relaxezi , când să profiţi şi când să laşi lucrurile în voia lor. Este uşor să lucrezi de la nouă până la cinci, an după an şi să pierzi simţul natural al priorităţilor şi ciclurilor. Nu lăsa să treacă timpul, an după an, într-o paradă nesfârşită de sarcini şi resposabilităţi. Urmăreşte-ţi cu atenţie propriile anotimpuri, ca să nu-ţi pierzi măsura valorii şi substanţei.

Probleme minore şi probleme majore

O componentă importantă a stabilirii priorităţilor este să înveţi să separi problemele minore, din viaţa ta, de cele majore. Iată o întrebare permanentă, pe care trebuie să ţi-o pui atunci când eşti în faţa unei decizii: este o problemă minoră sau una majoră? Pornind de la răspunsul la această întrebare şi având permanent în faţă scopurile, vei reduce riscul de a pierde timp preţios pentru activităţi minore.

În domeniul vânzărilor, există doar un singur moment major. Este timpul pe care îl petrecem în prezenţa unui potenţial client. Orice interval de timp petrecut pe drumul către potenţialul client, indiferent de importanţa lui, este un moment minor. Foarte mulţi vânzători petrec mai mult timp „pe drumul către” decât „cu”. Iar veniturile lor reflectă acest lucru.

Conceptul problemelor minore şi majore are şi o altă faţetă. El mai spune să nu acorzi momente de timp minore problemelor majore. Este destul de uşor să te rătăceşti în acest labirint. Un părinte petrece trei ore în faţa televizorului şi numai trei minute jucându-se cu copiii. Un manager îşi petrece cea mai mare parte a zilei completând formulare şi foarte puţin timp încurajându-şi angajaţii. Aceştia sunt oameni care nu mai ştiu ce este important şi ce este neînsemnat.

Acelaşi concept se aplică şi în cazul banilor. Nu cheltui bani de importanţă majoră pe lucruri de importanţă minoră şi viceversa, nu cheltui bani de importanţă minoră pe lucruri de importanţă majoră. Unii oameni dau o avere pe hrana destinată trupurilor lor şi foarte puţin pe hrana destinată sufletelor lor. Ţi se pare o prostie, nu-i aşa, să cheltuieşti mai mult pe bomboane decât pe cărţi şi casete care să te inspire?

Cel mai bun mod de utilizare a timpului şi banilor este acela de a plasa maximum de valoare în aceasta. Se numeşte investiţie atentă pentru rezultate maxime.

Concentrarea

Orice atlet profesionist îţi poate vorbi despre oribilele costuri ale lipsei de concentrare. O lipsă de concentrare de moment şi eşti depăşit. Şi ai ratat locul întâi şi banii. Nu permite ca acest lucru să se întâmple şi în cazul tău.

Fii atent la maximum la tot ceea ce faci. Atunci când scrii o scrisoare, concentrează-te. Încerci să rezolvi o problemă? Concentrează-te. Susţii o discuţie? Ai dreptate, concentrează-te. Nu îţi va veni să crezi în ce măsură te va ajuta aceasta în viaţă.

Este firesc ca uneori să-ţi laşi mintea să zboare. Dar fă-o într-o perioadă de timp, pe care ai rezervat-o special pentru aceasta. Şi în aceste momente lasă-ţi mintea să zboare, fără a face nimic altceva. Du-te şi plimbă-te prin pădure, sau pe malul unui râu, sau la munte, mai departe de tensiunea vieţii. Lasă ca vântul să-ţi zburlească părul, iar mintea să se ridice pe culmi. Visează cu ochii deschişi, îţi va face bine. Dar fă-o numai acea perioadă de timp pe care ai desemnat-o ca „timp pentru a visa cu ochii deschişi”. În toate celelalte momente, concentrează-te.

Dozarea realităţii

Trebuie să iei în considerare un ultim punct. Chiar cu un  plan perfect de acţiune, nu vei obţine tot ce-ţi doreşti. Ai putea să te revolţi, după ce ţi-am spus că totul este posibil.

De ce nu vei obţine tot ce-ţi doreşti? Pentru că, amice, nu trăim într-o asemenea lume. Uneori va cădea grindina pe recoltă şi va ninge atunci când ai de parcurs un drum lung.  Alteori termitele vieţii îţi vor roade fundaţiile. Spui că aşa nu-i cinstit? Poate că nu. Dar pentru că tu şi eu n-am fost întrebaţi în momentul conceperii, trebuie să acceptăm această lume.

Din fericire, am şi veşti bune. Dacă foloseşti sistemul despre care am vorbit anterior, vei obţine foarte mult. În general, vei obţine ceea ce-ţi doreşti. Şi ai multe şanse, cele mai bune.

Calea către înţelepciune

Una dintre strategiile fundamentale, ale unei vieţi ce merită să fie trăită, este să ştii de ce fel de informaţii ai nevoie pentru a-ţi realiza scopurile. Iar după ce vei şti ce trebuie să cunoşti, va trebui să afli cum aduni aceste cunoştinţe.

Dacă vrei să ai succes, studiază succesul. Dacă vrei să fii fericit, studiază fericirea. Dacă vrei să câştigi bani, studiază cum să achiziţionezi bogăţii. Cei care vor să obţină aceste lucruri nu o fac din întâmplare. Trebuie mai întâi să studiezi, iar apoi să aplici în practică.

Vrei să ştii cât de mulţi oameni se îmbogăţesc studiind? Ai dreptate, foarte puţini. Luând în considerare cât de mulţi bărbaţi şi femei caută bogăţia şi fericirea, ar trebui să le studieze cu atenţie. De ce nu o fac? Este un alt „mister al vieţii”.

Unul dintre cele mai bune sfaturi ale vieţii se află în Biblie. În această carte extraordinară există o frază, care spune: „Dacă vei căuta, vei găsi”.  Deci, acesta este modul în care poţi descoperi noi cunoştinţe care creează noi idei. Caută. Pentru a descoperi ceva, trebuie mai întâi să cauţi. Ai nevoie de o idee mare, care să-ţi schimbe viaţa? Foarte rar va cădea din ceruri. Dar dacă vei căuta cu îndârjire cunoştinţele de care ai nevoie, ideea potrivită îţi va ieşi în cale, adesea când te vei aştepta cel mai puţin.

Cum să capturezi comorile cunoaşterii

Un alt cuvânt fundamental pentru succesul absolut este „a captura”. Ideile mari trec cu rapiditate şi sunt uitate cu uşurinţă. Aceasta este valabil şi pentru acele momente ale vieţii, care ne fac să înţelegem că viaţa merită să fie trăită.

Iată de ce este atât de important să înveţi cum să prinzi acele lucruri, care au o importanţă majoră în viaţă.

În primul rând, învaţă să prinzi momentele speciale. Foloseşte un aparat de fotografiat. Fă o mulţime de fotgrafii. A fi în stare să captezi un eveniment într-o fracţiune de secundă este un fenomen al secolului XX.

Te-ai uitat vreodată la fotografiile făcute cu câteva generaţii în urmă? Din nefericire, sunt puţine. N-ar fi minunat, dacă am avea suficient de multe fotografii, care să ne spună cum era viaţa cu o sută de ani în urmă? Aşa că nu fi indiferent. Asigură-te că laşi în urma ta întreaga poveste a vieţii tale, prin intermediul unei comori de fotografii şi casete video.

Un alt mod de a captura cunoştinţe este biblioteca personală. Nu mă refer la cărţile cumpărate pentru a se potrivi cu mobila sau cele impuse de sistemul de învăţământ. Vorbesc de acele cărţi, care au pagini îndoite şi bine marcate, cărţile pe care doreşti să le studiezi şi să le subliniezi, cărţile cu note scrise pe margini, cărţile care te-au ajutat să-ţi formezi filizofia vieţii. Aceasta este o comoară, care merită să fie capturată!

Astăzi, datorită progreselor inimaginabile ale sistemelor de comunicare, în această comoară trebuie incluse casetele audio şi video, care ne influenţează viaţa în bine. Şi aceasta este o moştenire specială, pe care o putem lăsa generaţiilor viitoare.

În cele din urmă, trebuie să aduni toate cunoştinţele pe care le acumulezi pe parcursul vieţii. Iată de ce îţi sugerez, ca unui elev serios care studiază bogăţia şi fericirea, să foloseşti un jurnal sau o agendă, în care să aduni toate ideile apărute pe parcursul vieţii. Ceea ce va apărea în jurnalul tău este o comoară incredibilă: idei de afaceri, idei sociale, idei culturale, idei referitoare la investiţii, idei referitoare la stilul de viaţă. Îţi poţi imagina valoarea acestora? Cu siguranţă, acest gen de comoară este o moştenire mai valoroasă decât primul tău telefon.

Bună dimineaţa!

Şi tu poţi fi un învingător!

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

SFATURILE UNUI PRIETEN: Strategiile bogăţiei şi fericirii (IV)

Motto: „E mult mai simplu să devii bogat, decât să explici de ce eşti sărac”

Scopurile: cum să le stabileşti

Am vorbit despre importanţa disciplinei. Iar acum îţi voi cere să pui în practică această trăsătură pozitivă. Dacă nu ai făcut acest lucru niciodată, ia un caiet şi un pix. Vreau să te transformi din spectator(cititor) în participant(scriitor).

Genul de temă pe care o vom aborda este mai puţin obişnuită, în sensul că durează toată viaţa. Subiectul este scopul, iar scopurile sunt o preocupare pe termen lung, se schimbă şi evoluează mereu.

De ce trebuie să treci prin aceasta? Pentru că implicându-te, vei face primii paşi pe calea dezvoltării genului de viaţă la care ai visat mereu, dar despre care nu ai crezut că este posibil. Aşa că să pornim la drum. Cu cât mai curând vei pune în practică disciplina, cu atât mai repede te vei bucura de rezultate. Iar în momentul când vor apărea rezultatele, îţi promit că nu îţi va păsa nici un pic, dacă va fi nevoie de ceva muncă şi disciplină în plus.

Scopurile pe termen lung

Scrie următorul titlu: „Scopurile pe termen lung”. Sarcina ta este să răspunzi la întrebarea: „Ce vreau să fac în următorii zece ani?”

Cheia executării eficiente a acestui exerciţiu este ca într-un timp cât mai scurt să scrii cât mai mulţi itemi posibili. Tot exerciţiul trebuie să dureze între douăsprezece şi cincisprezece minute. Încearcă să scrii aproximativ cincizeci de itemi diferiţi.

Pentru a-ţi da un punct de reper, ia în considerare următoarele şase întrebări:
1. Ce vreau să fac?
2. Ce vreau să fiu?
3. Ce vreau să văd?
4. Ce vreau să am?
5. Unde vreau să mă duc?
6. Сe aş dori să împărtăşesc cu alţii?

Cu aceste şase întrebări de reper în minte, răspunde: „Ce vreau să fac în următorii zece ani (în primul, al doilea, etc.)?” Lasă-ţi mintea să-ţi zboare liberă. Nu încerca să intri acum în detalii. O vei face mai târziu. De exemplu, dacă vrei un Mercedes gri metalizat clasa SL cu interior negru, scrie doar Mercedes SL.

După ce ai completat lista, trebuie să revezi ce ai scris.

În continuare, scrie numărul de ani de care crezi că va fi nevoie să realizezi sau să achiziţionezi fiecare item de pe listă. Lângă itemii pe care crezi că îi vei atinge într-un an sau cam aşa ceva, scrie cifra „1”. Lângă scopurile care-ţi vor lua trei ani, scrie cifra „3”. Acelea care au nevoie de cinci ani, scrie cifra „5”. În cele din urmă, lângă itemii estimaţi la zece ani, scrie numărul „10”.

Acum, verifică dacă scopurile tale sunt echilibrate. De exemplu, dacă descoperi că ai o mulţime de scopuri pe zece ani, dar foarte puţine pe un an, înseamnă că laşi acţiunea pentru mai târziu, amânând data ţintă. Pe de altă parte, dacă ai prea puţine scopuri pe termen lung, înseamnă că încă nu ai decis ce fel de viaţă vrei să-ţi construieşti.

Cheia este să găseşti un echilibru între scopurile pe termen scurt şi scopurile pe termen lung. Ceva mai târziu vom discuta despre adevăratele scopuri pe termen scurt. Ele necesită mai puţin de un an.

Eşti un pic derutat de ideea de a avea mai multe scopuri? Eşti genul de persoană care se simte mai bine, dacă se concentrează doar pe un singur scop?

Cel mai bun mod de a te bucura de viaţă este să fii absorbit de un scop şi simultan să încep să lucrezi la următorul. Este periculos să zăboveşti prea mult la masa succesului. Singurul mod în care te poţi bucura de o altă masă este să-ţi fie foame.

După ce ai echilibrat lista, alege patru scopuri din fiecare categorie de timp (un an, trei ani, cinci ani, zece ani), pe care le consideri cele mai importante pentru tine. Ai acum şaisprezece scopuri. Pentru fiecare, scrie un scurt paragraf care să includă următoarele:
1. O descriere detaliată a ceea ce doreşti. De exemplu, dacă este vorba de un obiect, descrie dimensiunile lui, preţul, modelul, culoarea şi aşa mai departe. Pe de altă parte, dacă este un post sau o afacere pa care vrei să o începi, fă o descriere detaliată a postului respectiv, salariul, titlul, bugetul pe care îl administrezi, numărul de angajaţi etc.
2. De ce vrei să realizezi sau să achiziţionezi itemul descris. Aici vei descoperi dacă vrei într-adevăr acest lucru sau dacă este doar o fantezie trecătoare. Dacă nu poţi veni cu un motiv clar şi convingător, ar trebui să categorizezi acest item ca pe un capriciu, nu ca pe un scop adevărat şi să-l înlocuieşti cu altceva.

Ce vrei este un motivator puternic doar dacă în spatele său se află un motiv bun. S-ar putea să descoperi că unele scopuri, pe care odată le-ai considerat importante, nu te mai atrag pur şi simplu, deoarece nu poţi descoperi un motiv suficient de bun pentru care le doreşti. Aceasta-i bine, deoarece va trebui să reflectezi, să limpezeşti şi să revezi scopurile tale. Astfel îţi vei planifica corect viitorul.

După ce ţi-ai scris cele şaisprezece scopuri, copiază-le pe o foaie separată sau într-un jurnal şi poartă-le cu tine tot timpul. Citeşte-le o dată pe săptămână, vezi dacă mai sunt actuale şi dacă faci paşi concreţi în direcţia lor. Stabilirea scopurilor nu este o sarcină de moment, este un proces continuu, pe viaţă.

Scopurile pe termen scurt

Acestea sunt scopurile care au nevoie de la o zi până la un an, pentru a fi îndeplinite. Chiar dacă sunt mult mai modeste decât scopurile pe termen lung, au o importanţă egală. Un căpitan de vapor poate avea o cursă lungă până la destinaţia finală, dar pe drum există mai multe destinaţii intermediare, care trebuie atinse pentru ca acea călătorie să fie încununată de succes.

Ca în cazul unei călătorii pe mare, scopurile pe termen scurt trebuie să aibă legătură cu realizările pe termen lung. Avantajul lor este că pot fi atinse într-un viitor previzibil. Acest gen de scopuri sunt numite „constructori ai încrederii”. Atunci când munceşti din greu, până noaptea târziu, pentru a realiza o anumită sarcină pe termen scurt, te poţi bucura de „câştig” imediat şi eşti din nou inspirat pentru a continua călătoria.

De aceea este necesar să scrii în jurnal şi scopuri pe termen scurt. Cum le organizezi, este treaba ta. Poţi, de exemplu, să le aranjezi pe zile, pe săptămâni sau luni. Le poţi poziţiona ca subcategorii ale scopurilor tale pe termen lung.

Un avantaj de a avea o listă este posibilitatea de a verifica şi a bifa lucrurile făcute. Şi atunci când bifezi ceva realizat, fă-ţi timp pentru a-ţi sărbători victoria. Aceasta poate fi un moment de reflecţie mulţumitoare când finalizezi o mică lucrare sau o recompensă importantă, când realizarea respectivă o merită. Indiferent de caz, fă-ţi timp pentru a te bucura de victoriile obţinute. Aceasta te va inspira să faci mai mult.

Precum te-am sfătuit să împărtăşeşti vinul ameţitor al succesului, am şi o altă recomandare, mai puţin plăcută: fă ca pierderea să fie dureroasă.

Ne maturizăm în urma a două genuri de experienţe: bucuria câştigului şi durerea pierderii. Dacă te decizi să păşeşti pe calea îndeplinirii unui proiect şi în loc de a acţiona leneveşti, găseşti o cale de a plăti pentru trândăvie. Asumă-ţi responsabilitatea atât pentru comportamentul pozitiv, cât şi pentru cel negativ.

În plus, înconjoară-te cu oamenii care să nu te încurajeze în prostiile obişnuite. Nu te apropia de o mulţime mediocră. Mergi acolo unde aşteptările sunt mari, unde presiunea de a face ceva este mare. Aceasta trebuie să facă parte din strategia ta generală pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii.

Alunecarea

Vreau să reuşeşti! Ştiu că cea mai mare parte a celor care citesc aceste rânduri nu vor persista în stabilirea şi perfecţionarea scopurilor lor. De ce? Pentru că este o muncă ce consumă timp şi cere multă gândire. În acelaşi timp, este o ironie a vieţii că majoritatea bărbaţilor şi femeilor, care muncesc din greu zilnic, la locurile de muncă pe care nu le agreează, atunci când li se cere să-şi facă timp pentru a-şi contura propriul viitor, au o singură replică: „Nu am timp”. Ei lasă ca viitorul lor să alunece, să dispară în mod discret.

Ştiu că majoritatea oamenilor nu fac planuri pentru viaţă, dar nu permite să fii parte a acestei majorităţi. Nu umbla de colo-colo cu pumnii strânşi şi cu o privire îngrijorată, sperând că lucrurile se vor schimba în bine de la sine.

Accepţi sau nu, eşti unul dintre jucătorii vieţii. Şi crede-mă, dacă nu ai scopuri de urmat, nu joci un joc prea palpitant. Nimeni nu va da bani pentru a te urmări cum joci.

Există un „tip” care spune: „Dacă ai lucra acolo unde lucrez eu, ai ajunge târziu acasă. Va trebui să mănânci ceva, să te uiţi puţin la televizor ca să te relaxezi şi să te bagi în pat. Nu ai cum să stai treaz jumătate de noapte şi să faci planuri, planuri, planuri”. Şi acesta este tipul care a întârziat câteva luni cu plata pentru facturi. Este un bun muncitor, sincer, un om care munceşte din greu.

Dragul meu, am descoperit că poţi fi sincer şi poţi munci din greu toată viaţa şi sfârşi falit în mare încărcătură. În viaţă, trebuie să fii mai mult decât un muncitor bun. Trebuie să fii mai mult decât sincer. Trebuie să faci planuri bune, să ştii să stabileşti scopuri.

Dacă îţi vei nota scopurile, vei demonstra că te-ai angajat să te dezvolţi, că eşti serios. Şi pentru a o face mai bine, va trebui să fii serios. Nu trebuie să fii neîndurător, dar trebuie să fii serios. Toată lumea speră să se descurce mai bine. Însă speranţa, neajutată de un plan clar, îţi poate face rău. Cum spune Biblia: „Speranţa amânată prea mult te îmbolnăveşte de inimă”. Este o boală, ştiu.

Bună dimineaţa!
Şi tu poţi fi un învingător!

Autor: Valentin DOLGANIUC

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Motto: „Dacă Dumnezeu ţi-a dat un vis, El ţi-a dat şi soluţia. Caut-o!”

Dintre toate lucrurile, pe care le poţi învăţa, stabilirea scopurilor are cea mai mare importanţă. Deoarece ele au cel mai mare impact asupra vieţii. Fiecare aspect al existenţei tale – realizările, veniturile, soldul contului în bancă, stilul de viaţă, personalitatea, donaţiile – se vor schimba în bine, doar dacă vei avea scrise scopurile.

Sunt atât de convins de acest lucru, încât mă voi opri un pic mai mult asupra acestui aspect.

Forţa viselor

Viaţa fiecăruia dintre noi este afectată de câţiva factori. Unul dintre ei este mediul unde trăim, şcolile pe care le-am frecventat, prietenii.

De asemenea, suntem modelaţi de evenimentele din viaţa noastră. Un război, de exemplu, poate alunga orice urmă de certitudine din psihicul nostru.

Cunoştinţele sau lipsa acestora ne modelează, de asemenea, viaţa. La fel, rezultatele eforturilor noastre. Putem fi încurajaţi sau descurajaţi de abilitatea noastră de a realiza scopurile dorite.

Însă dintre toţi factorii, care ne afectează viaţa, nici unul nu are atâta forţă potenţială de a aduce fericirea ca abilitatea noastră de a visa.

Visele sunt o proiecţie a vieţii pe care vrem s-o avem. Atunci când le permitem să ne „tragă” după ele, visele noastre declanşează o forţă creatoare, care poate depăşi toate obstacolele aflate în calea obiectivelor noastre. Pentru a dezlega această forţă, visele trebuie să fie bine definite. Un viitor neclar are o forţă de atracţie scăzută. Pentru a-ţi realiza visele, pentru ca planurile de viitor să te propulseze permanent, visele tale trebuie să fie vii.

Există două modalităţi de a înfrunta viitorul: cu anticipaţie sau cu nelinişte. Cred că eşti conştient de faptul că majoritatea oamenilor înfruntă viitorul cu mari nelinişti.

Majoritatea persoanelor, pe care le întâlnim zilnic, sunt îngrijorate, îngrijorate, îngrijorate. De ce sunt atât de neliniştiţi aceşti indivizi? Deoarece nu au petrecut niciodată ceva timp pentru a-şi schiţa viitorul. În majoritatea cazurilor, trăiesc încercând să obţină aprobarea altcuiva. În ultimă instanţă, ei ajung „să cumpere” viziuni străine despre modul de viaţă. Nu este de mirare că sunt permanent îngrijoraţi. Ei privesc mereu în jur, căutând aprobarea pentru tot ceea ce fac.

Pe de altă parte, cei care înfruntă viitorul cu anticipaţie au un plan pasionant, care merită efortul. Ei pot „vedea” viitorul cu ochii minţii, iar acesta arată nemaipomenit. Viitorul le captează imaginaţia şi exercită o forţă enormă de atracţie.

Forţa scopurilor bine definite

Visele sunt minunate, dar nu sunt suficiente. Nu este de ajuns să ai un tablou minunat al rezultatului dorit. Pentru a edifica o structură magnifică, trebuie să ai un plan detaliat al modului în care construieşti fundaţia, capabilă s-o susţină. Iar pentru aceasta este nevoie de scopuri.

Atât visele clare, cât şi scopurile bine definite acţionează ca nişte magneţi. Ei te atrag în direcţia lor. Cu cât le defineşti mai bine, cu cât le descrii mai exact, cu cât munceşti mai din greu pentru a le realiza, cu atât mai puternic te vor atrage. Şi atunci când „hârtoapele” vieţii ameninţă să te oprească pe drumul spre succes, ai nevoie de un magnet puternic, pentru a înainta.

Pentru a înţelege cât de importante sunt scopurile, este suficient să ne uităm la marea majoritate a oamenilor, care nu au nici un scop. În loc să-şi schiţeze viaţa, ei trăiesc de azi pe mâine. Luptă zilnic pentru viaţă pe frontul supravieţuirii economice, alegând existenţa şi trecând cu vederea esenţa. Nu este de mirare că Thoreau spunea: „Cea mai mare parte a oamenilor trăiesc într-o disperare mută”.

Motivele

Am ceva deosebit pentru fiecare persoană care citeşte aceste rânduri: „Nivelul tău de viaţă de azi nu este un indicator real al inteligenţei tale! Cred sincer că ai talent enorm şi că eşti mult mai deştept decât crezi.”

În această situaţie ai putea întreba: „Atunci de ce nu am bani?”

„Pentru că nu ai suficiente motive ca să ai mai mulţi bani!”, acesta-i răspunsul exact.

Dacă ai suficientă motivaţie, poţi face lucruri incredibile. Eşti suficient de inteligent, dar nu ai suficiente motive. Un gând deosebit: „Să ai suficiente motive!”

Motivele se află pe primul loc, răspunsurile pe al doilea. Se pare că viaţa dispune de un tertip misterios de a ascunde răspunsurile într-un asemenea mod, încât ele devin vizibile numai pentru cei care sunt suficient de inspiraţi pentru a le găsi, numai pentru cei care au motive de a le căuta.

Să spunem lucrurilor altfel. Când ştii ce vrei şi vrei cu adevărat, vei găsi un mod de a obţine ceea ce-ţi doreşti. Răspunsurile, metodele şi soluţiile de care ai nevoie pentru a rezolva problemele, îţi vor apărea fără îndoială.

Ce-ar fi dacă ar trebui să fii bogat? Ce-ar fi dacă viaţa unei persoane pe care o iubeşti depinde de un tratament costisitor?

Să presupunem că ai aflat despre o carte sau despre nişte cursuri care te vor învăţa cum să devii bogat. Ai cumpăra cartea? Ai merge la aceste cursuri? Bineînţeles că da!

Dar dacă nu trebuie să fii bogat, atunci nu vei cumpăra cartea, nu vei merge la cursuri. Există o veche zicală: „Necesitatea este mama invenţiei”. Cât este de adevărat! Având aceste lucruri în minte, ia în considerare în primul rând motivele, iar în al doilea rând răspunsurile.

Marea întrebare la care va trebui să răspunzi este: „Ce anume mă motivează?”

Oamenii sunt motivaţi de diferite lucruri. Avem cu toţii propriile noastre „corzi sensibile”. Dacă faci o mică investigare a sufletului tău, sunt sigur că vei reuşi să întocmeşti o listă captivantă.

Care sunt cei mai mari motivatori pentru a excela în ceva? Alături de dorinţa evidentă de câştig financiar, există încă patru mari motivatori.

Primul este recunoaşterea. Marile companii şi directorii de vânzări înţelepţi ştiu că unii oameni vor face mai mult pentru a li se recunoaşte meritele decât pentru recompense materiale. De aceea firmele comerciale de succes, mai ales cele implicate în vânzări directe, depun multe eforturi pentru a recunoaşte orice realizare, mare sau mică. Ei ştiu că în lumea noastră suprapopulată, mulţi oameni simt indiferenţa celor din jur, simt că nu au nici o importanţă. Iar recunoaşterea este genul de validare a meritelor lor. Cei care recunosc meritele altora spun: „Hei, eşti special, eşti deosebit”.

Sunt sigur că dacă companiile ar avea mai multă grijă să recunoască meritele tuturor angajaţilor, dar nu numai ale agenţilor de vânzări, ar avea nişte succese inimaginabile.

Al doilea motiv pentru care oamenii excelează este sentimentul de câştigător. Acesta este unul dintre cele mai bune motive.

Am câţiva buni cunoscuţi, toţi milionari, care continuă să muncească zilnic câte zece ore , câştigând şi mai multe milioane. Şi nu o fac pentru că au nevoie de bani. O fac pentru că au nevoie de bucuria, plăcerea şi satisfacţia pe care le obţin din „câştigurile” lor. Pentru ei banii nu sunt principalul imbold, au deja foarte mulţi. Principalul este sentimentul înviorător pe care îl încerci atunci când câştigi.

Al treilea mare motivator este familia. Unii oameni vor face pentru cei pe care îi iubesc ceea ce nu vor face pentru ei înşişi. Ei deschid uşi, muncesc peste program, pleacă peste hotare la lucru. După ani de muncă, nu au nici un ban în buzunar, dar sunt satisfăcuţi că au putut să-şi ajute familia şi copiii. Ce norocoşi sunt cei care sunt atât de profund afectaţi de iubire!

Mărinimia, dorinţa de a împărţi cu alţii ceea ce ai, este al patrulea mare motivator. La moartea lui Andrew Carnegie, magnatul oţelului, biroul său a fost deschis. Într-unul din sertarele biroului se afla o bucată de hârtie, îngălbenită de vreme. Pe acea bucată de hârtie, care data din vremea când avea douăzeci de ani, Carnegie a scris principalul scop al vieţii sale: „Am de gând să îmi petrec prima jumătate a vieţii acumulând bani. Am de gând să îmi petrec ultima jumătate a vieţii împărţind aceşti bani”.

Carnegie a fost atât de motivat de aceasta, încât a acumulat 450 de milioane de dolari (echivalentul a 4,5 miliarde de astăzi!). Iar în ultima parte a vieţii a avut bucuria de a-i împărţi.

Precum poţi observa, există multe motive pentru ca oamenii să facă lucruri bune. Cheia este: a avea suficiente motive. Cum poate găsi cineva „coarda sensibilă” (sau corzile), care poate transforma o viaţă cu realizări modeste într-una bogată şi fericită? Despre aceasta în următorul număr.

Bună dimineaţa!
Şi tu poţi fi un învingător!

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Motto:   „Anume în momentul adoptării deciziei se creează destinul.”

Sfatul nr.2: Insuccese nu există

A sosit timpul deciziei. Chiar în acest moment trebuie să dai cuvântul că niciodată nu vei tolera starea de depresie. Aceasta nu înseamnă că problemele care apar în calea ta trebuie privite ca pe ceva nereal. Pur şi simplu, acum înţelegi că starea depresivă, statutul de învins nu-ţi permite să acţionezi eficient, pentru a-ţi schimba viaţa. Trebuie să crezi, în pofida faptului că acum totul pare irealizabil, tu poţi schimba totul în favoarea ta. Ţine minte: toţi avem probleme, toţi suportăm insatisfacţii şi dezamăgiri, dar modul în care tratăm nereuşitele, va avea un impact mult mai mare asupra  vieţii  noastre, decât oricare alte acţiuni.

Cu mulţi ani în urmă, un tânăr a decis că va deveni un muzician cu renume. El a abandonat şcoala, dar pentru un tânăr fără experienţă de muncă era destul de dificil să-şi găsească un loc de lucru. În final, s-a trezit în unul dintre cele mai dărăpănate baruri de la marginea oraşului, unde cânta la pian, punând suflet în fiecare cântec, pentru persoane care se îmbătau atât de tare, încât nici nu erau în stare să observe prezenţa lui acolo. Îţi poţi imagina sentimentul de deznădejde şi înjosire al tânărului? El se simţea demoralizat şi marginalizat. Nu avea bani, din care cauză era nevoit să doarmă în spălătorie, în coşurile pentru rufe. Unicul lucru care-l ţinea în viaţă era dragostea sa pentru prietenă – o femeie pe care o considera cea mai frumoasă din lume.

Dar într-o zi ea l-a părăsit şi el a simţit că viaţa s-a terminat. El a decis să se sinucidă. Dar înainte de a face acest lucru, a decis să se adreseze la un spital de psihiatrie. Şi acolo viaţa sa s-a schimbat. Nu din motivul că el „s-a tratat”, ci pentru că a văzut cât de vitrege pot fi circumstanţele! El a înţeles dintr-odată că nici n-a avut probleme adevărate. În acea zi a promis că niciodată nu-şi va permite să cadă atât de jos. Va munci asiduu şi perseverent atât cât este nevoie pentru a deveni un muzicant adevărat, acel muzicant la care visa. Şi avea toată încrederea că acest lucru este realizabil. Nu ai dreptul să-ţi pui capăt zilelor din cauza unei persoane sau a circumstanţelor. Viaţa merită să fie trăită. Totdeuna există ceva pentru care merită să trăieşti.
Tânărul nostru s-a ţinut de cuvânt. La început, nu primea nimic, dar a sosit şi ziua remunerării. Astăzi, muzica sa este cunoscută în toată lumea. Numele lui este Billy Joel.

Trebuie să ne amintim permanent următoarele: Dacă Dumnezeu amână ceva, aceasta nu înseamnă că El refuză. Insuccese nu există. Dacă încerci să faci ceva şi nu reuşeşti, în acest proces neapărat înveţi. Iar aceasta te poate ajuta să acţionezi mai eficient în viitor şi atunci vei obţine adevăratul succes.

Există un proverb înţelept, care ne ajută pe parcursul vieţii: Succesul este rezultatul aprecierii corecte, aprecierea corectă este rezultatul experienţei, iar experienţa este rezultatul unei aprecieri incorecte.

Ţine minte această regulă! Dacă vom tinde să schimbăm ceva în bine şi vom învăţa din propriile „greşeli”, atunci vom obţine succesul.

Sfatul nr.3: Decide

Există o forţă, capabilă să schimbe din temelie orice domeniu al vieţii. Unde-i ea? Cum o putem subordona? Pentru a obţine rezultate noi este nevoie de acţiuni noi. Însă este cazul să clarificăm un singur lucru: acţiunile sunt determinate de decizii, de care depinde forţa schimbării. Suntem conştienţi că nu totdeauna putem dirija evenimentele care se produc, dar putem decide ce gândim, în ce credem, ce simţim şi ce întreprindem. Majoritatea dintre noi uită că au dreptul de a alege. În final, soarta noastră este determinată de deciziile noastre, dar nu de circumstanţe. Viaţa de azi este consecinţa deciziilor tale: cu cine-ţi petreci timpul, ce înveţi, în ce crezi, ce faci sau ce-ai abandonat, să te căsătoreşti sau să divorţezi, ce şi cât mănânci, fumezi sau bei alcool, cine eşti şi cât de mult crezi în tine.  Dacă dorim să schimbăm ceva în viaţa personală, atunci trebuie să adoptăm câteva decizii noi, referitor la viziuni, la ce vrem să facem şi ce fel de responsabilităţi ne asumăm.

Atunci când folosesc cuvântul „decizie”, am în vedere o alegere conştientă şi reală. Unii oameni spun: „Am decis să arunc un anumit număr de kilograme”. Dar aceasta este o declaraţie generală, care nu spune nimic concret. Este echivalentă cu: „Aş vrea să slăbesc”. O decizie concretă este aceea care nu lasă nici o punte de retragere, care nu are alternativă.

Un exemplu emblematic. Este viaţa unei persoane deosebite, care a conştientizat forţa deciziei. Numele lui este Sohiro Honda, fondator al „Honda Corporation”. Domnul Honda n-a permis niciodată ca problemele personale, insuccesele sau circumstanţele să-l oprească din drumul său. Adesea privea la cele mai mari bariere, care-i apăreau în cale, ca la nişte bariere sportive, care trebuie depăşite pentru a-ţi atinge scopul.

În anul 1938 Honda era un student sărac, care visa să construiască un segment pentru motorul cu ardere internă, pe care să-l propună „Toyota Corporation”. Ziua mergea la lecţii, iar noapte muncea la invenţia sa. El a cheltuit pentru acest proiect toate rezervele sale şi a fost nevoit să amaneteze bijuteriile soţiei, pentru a putea continua.

După câţiva ani de muncă intensă, el a construit acest segment. Era convins că „Toyota” îl va cumpăra. Dar aceştia nu au făcut acest lucru. Ei l-au trimis înapoi să înveţe. Honda a fost nevoit să suporte zeflemeaua profesorilor şi a colegilor.

Era dezamăgit? Desigur. Era distrus? Desigur. A abandonat această ocupaţie? În nici un caz!

Din contra, a folosit următorii doi ani pentru a moderniza segmentul. El poseda formula de bază a succesului:
1. Ştia ce vrea.
2. Acţiona.
3. A verificat dacă funcţionează sau nu. Dacă nu, de ce.
4. Permanent modifica modul de abordare şi era flexibil faţă de rezolvarea problemei.

În final, după doi ani de muncă, el a modificat invenţia şi „Toyota” a cumpărat-o!

Pentru a construi uzina de producere a pistoanelor, Honda avea nevoie de beton.  Guvernul Japoniei se pregătea pentru al Doilea Război Mondial şi nu exista nici o şansă de a găsi beton. Se părea că visul său este sortit peirii  şi nimeni nu-l poate salva. S-a dezis Honda de visul său? În nici un caz! El a decis să construiască această uzină.

Deoarece abandonul nici nu figura în proiectul de alternativă, Honda a adunat un grup de lucru, compus din prietenii săi şi săptămâni la rând căutau diferite modalităţi de rezolvare a problemei. Procesul a finalizat cu inventarea unei noi metode de producere a betonului. Atunci Honda a construit uzina sa şi a început a produce segmenţi pentru motoare.

Aceasta nu-i tot

Istorioara nu se termină aici. În timpul războiului, SUA au bombardat uzina, distrugând cea mai mare parte. Dar în loc să se simtă înfrânt, el a adunat personalul tehnic şi le-a spus: „Repede! Ieşiţi afară şi urmăriţi avioanele. Doar din cer cade materia primă de care avem nevoie. Trebuie doar să vedem unde cad şi să le luăm”. Era vorba de acea materie primă, care nu putea fi găsită în Japonia. Domnul Honda găsea posibilităţi de a folosi tot ce-i arunca viaţa. Punctul culminant a fost cutremurul de pământ, care a distrus uzina din temelie. Honda a fost nevoit să vândă dreptul de a produce pistoane companiei „Toyota”. Dar Dumnezeu niciodată nu închide o uşă înainte de a o deschide pe alta. De aceea trebuie să fim atenţi să nu ratăm noile şanse, pe care ni le aruncă viaţa.

Atunci când s-a terminat războiul, economia Japoniei era la pământ. Benzina se elibera pe cartele, iar uneori era imposibil de a fi găsită. Honda nu putea găsi benzină pentru maşina sa nici pentru a merge la piaţă.

Dar în loc de deznădejde şi neputinţă, el a decis că nu se va adapta la acest mod de viaţă şi şi-a pus o întrebare fundamentală: „Cum aş putea să-mi întreţin familia? Cum pot folosi ceea ce am pentru a găsi o ieşire din situaţie?” El a examinat un motor micuţ, care se potrivea pentru o maşină de tuns iarba şi i-a venit ideea să-l ajusteze la bicicletă.

Astfel a apărut bicicleta cu motor, prototipul viitoarei motorete. Honda mergea cu ea până la piaţă şi înapoi şi, foarte degrabă, prietenii şi vecinii l-au rugat să le facă şi lor câte una.
El a făcut atâtea biciclete cu motor, încât nu mai avea motoare pentru ele. De aceea a decis să construiască o uzină pentru producerea lor. Însă nu avea bani, iar economia Japoniei era la pământ. Cum putea realiza intenţia sa?

În loc să se dezică de ideea sa şi să spună „Nu-i posibil”, el a început să mediteze şi i-a apărut o idee fenomenală. El a decis să scrie scrisori fiecărui proprietar de magazin de biciclete din Japonia, spunându-i că are o soluţie pentru ca ţara să înceapă din nou să se mişte. Iar bicicletele motorizate vor fi mai puţin costisitoare şi-i vor ajuta pe oameni să ajungă oriunde. Apoi, le-a propus să investească în această afacere o parte din venituri.

Dintre cei 18 mii de proprietari de magazine, 3 mii i-au dat bani  şi el a început producerea mărfii. Crezi că succesul a venit imediat? N-a fost să fie! Motoretele erau prea mari şi voluminoase şi puţini au fost cei care le-au cumpărat. De aceea Honda a analizat ce nu funcţionează şi, în loc să abandoneze ideea, a modificat abordarea.  El a decis să modifice motoreta şi s-o facă mult mai compactă şi mai uşoară.

Noul model a avut un succes „neaşteptat”, pentru care Honda a primit Premiul Imperial. Fiecare se uita la el şi se gândea ce „noroc” a avut cu această idee.

Dar a fost oare noroc? Doar dacă am interpreta cuvântul NOROC drept muncă bazată pe cunoştinţe. Astăzi, „Honda Corporation” este una dintre cele mai prospere companii din lume. Corporaţia are peste 100 000 de angajaţi şi vinde în SUA cele mai multe automobile (după „Toyota”). Şi toate acestea, din simplul motiv, că domnul Honda n-a renunţat niciodată.

El n-a permis niciodată ca problemele şi circumstanţele să fie o barieră în calea sa. El a decis că permanent există modalităţi pentru a reuşi, dacă serios îţi iei această responsabilitate.

Bună dimineaţa!
Şi tu poţi fi un învingător!

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Motto:„Eu niciodată nu-mi pierd cumpătul, deoarece fiecare eşec este încă un pas  înainte.” Thomas Edison

Sfatul nr.1: Eşti deprimat. Cum poţi schimba aceasta.

Toţi avem vise, adevărat? Toţi vrem să credem că suntem cineva, că viaţa noastră trebuie să fie altfel decât este, că putem avea un anumit impact asupra familiei noastre, prietenilor şi altor oameni. Cândva, toţi visam că dorinţele noastre se vor materializa şi vom avea tot ceea ce merităm.

Însă, mult prea multă lume uită de visele lor, atunci când în faţă apar probleme reale. Ei le dau la o parte, uitând că sunt destul de puternici pentru a-şi construi viitorul. Apoi, pierd încrederea în forţele proprii, iar împreună cu ea şi speranţa. De aceea, de datoria mea este să le amintesc permanent oamenilor că forţa, care poate schimba totul, dormitează în interiorul nostru. Noi putem trezi la viaţă această forţă şi reveni la visele noastre, începând cu ziua de azi. Acest ciclu te va ajuta practic să faci aceasta.

Gândirea pozitivă, desigur, este un început minunat. Doreşti să te concentrezi asupra lucrurilor pe care vrei să le schimbi, şi nu a faptului „de ce totul este incorect”. Dar doar gândirea pozitivă este insuficient pentru a-ţi schimba viaţa. Ai nevoie de anumite strategii şi planuri pentru a-ţi schimba modul de gândire, modul în care reacţionezi la ceea ce se întâmplă în viaţa ta şi a ceea ce faci zilnic.

Oare nu este adevărat că fiecare dintre noi vrea să schimbe ceva în viaţa sa? Aceste schimbări pot fi împărţite în două categorii: prima este legată de sentimentele noastre faţă de lumea înconjurătoare (când dorim să căpătăm încredere în sine, să depăşim frica, să ne debarasăm de dezamăgiri, să fim fericiţi sau să depăşim regretele legate de trecut), cea de-a doua – de acţiuni (când vrem să abandonăm fumatul, băutrile alcoolice sau amânarea lucrurilor pentru mai târziu). Adevărata problemă este că fiecare vrea să facă aceste schimbări, dar foarte puţini ştiu cum. Şi cel mai important: cum păstrezi acest mod de gândire pentru tot restul vieţii.

Pentru a porni chiar acum pe drumul succesului, trebuie să crezi în posibilitatea schimbărilor. Trecutul nu are nici o importanţă. Ceea ce n-a funcţionat în trecut nu are nimic comun cu ceea ce vei face azi. Soarta ta este determinată de ceea ce faci acum. Nu te autobiciui pentru ceea ce s-a întâmplat. Concentrează-te asupra soluţiilor şi nu asupra problemelor.

Ai decis serios să porneşti în această călătorie? Hai să începem schimbarea vieţii cu ajutorul a ceea ce trebuie să facem.

Primul pas

În viaţă, adesea, au loc evenimente pe care nu le putem controla. De exemplu, compania unde suntem angajaţi şi-a redus volumele de producere şi suntem nevoiţi să ne concediem din cauza reducerii de personal. Soţia pleacă de la noi. Cineva dintre membrii familiei se îmbolnăveşte. Guvernul reduce pensia. În asemenea situaţii, ne simţim neputincioşi ca şi cum nu putem face nimic pentru a putea schimba ceva.

Posibil că ai încercat metodele cunoscute pentru a te putea angaja din nou, pentru a-ţi ajuta familia, pentru a te simţi mai fericit. Şi nimic n-a funcţionat. Atunci când încercăm metode noi, ne străduim din răsputeri şi nu ne atingem scopul, adesea ne este frică să încercăm din nou. De ce?  Deoarece, noi toţi vrem să evităm dezamăgirile! Nimeni nu vrea să sufere încă o înfrângere. Nimeni nu vrea să se implice plenar doar pentru a fi dezamăgit din nou. Adesea, după nenumărate dezamăgiri, încetăm să mai încercăm şi începem să ne gândim că nimic nu ne mai poate ajuta.

Dacă ai nimerit într-o asemenea situaţie, când nu ai nicio dorinţă să mai încerci ceva, înseamnă că eşti în faza „neputinţei achiziţionate”. Ai „achiziţionat” acest sentiment şi te consideri „neputincios”.

Însă greşeşti. Tu poţi impune circumstanţele să se schimbe! Chiar azi poţi schimba totul în viaţa ta, toate cunoştinţele şi acţiunile.

Primul pas pentru schimbarea vieţii tale este tendinţa de a te debarasa de convingerea negativă că nu mai poţi face nimic. Cum o poţi face? Cauza că mulţi oameni se consideră neputincioşi sunt eşecurile anterioare. Dar ţine minte: între trecutul şi viitorul tău nu există semnul egalităţii. Nu contează ce a fost ieri, ci ceea ce faci chiar acum. Mulţi încearcă să intre în viitor folosind retrovizorul! Dacă vei proceda astfel, atunci vei nimeri într-un accident. În loc de aceasta, trebuie să te concentrezi ce poţi face azi,pentru a îmbunătăţi circumstanţele create.

Perseverenţa este remunerată

Mulţi oameni spun:
- Am încercat un milion de tehnici pentru a obţine succesul, dar nici unul nu merge!

Sunt sigur că ei n-au făcut nici zece tentative pentru a schimba circumstanţele. Majoritatea oamenilor au încercat de trei-patru ori şi în momentul eşecului au abandonat totul.

Cheia succesului este îndemânarea de a stabili priorităţile şi de a activa zilnic în direcţia îmbunătăţirii situaţiei tale, chiar dacă ai impresia că nu va ieşi nimic.

Un exemplu emblematic. Ai auzit de colonelul Sanders? Cum de a reuşit să obţină acel succes fenomenal? Pentru că s-a născut într-o familie bogată? Pentru că a învăţat într-o universitate privilegiată? Sau poate că a reuşit, deoarece şi-a început afacerea fiind destul de tânăr? Nu. Colonelul Sanders n-a avut nici un vis până la vârsta de 65 de ani! Ce l-a determinat să acţioneze? El era la pământ şi singur. A primit prima pensie în mărime de 105 dolari şi şi-a ieşit din pepeni. Dar în loc să blesteme societatea sau să scrie o scrisoare Congresului, el s-a întrebat:

- Dar ce pot face eu util pentru alţi oameni? Cum pot să-i ajut?

Şi a început să se gândească la ce are şi poate fi util şi pentru alţii.

Primul răspuns la aceste întrebări a fost: „Eu am o reţetă de preparare a puilor, care e pe placul tuturor! Şi dacă vând această reţetă prin restaurante? Pot face bani în acest mod?” dar imediat a apărut un alt gând: „Este ridicol. Banii primiţi nu-mi vor ajunge nici pentru a plăti facturile”.

Atunci a apărut altă idee: „Dar dacă nu numai le vând reţeta, dar şi le arăt cum se prepară? Dar dacă datorită reţetei mele aceste restaurante vor deveni mai populare? Vor fi vizitate de mai mulţi clienţi, vor vinde mai mulţi pui şi, posibil, voi beneficia de un anumit procent din venituri”.

Mulţi oameni au idei geniale, dar ele rămân doar idei. Însă colonelul Sanders nu numai genera idei, dar le şi materializa. El bătea la uşa tuturor restaurantelor, povestind despre reţeta sa: „Eu am o reţetă fenomenală pentru prepararea cărnii de pui şi cred că folosind-o, veţi avea mai mulţi clienţi. Iar eu vreau un anumit procent din venit”.

Da, mulţi îi râdeau în faţă. Ei spuneau: „Cară-te de aici. Pentru ce ai îmbrăcat acest costum tâmpit de bucătar?” Şi colonelul a încetat să mai bată la uşile restaurantelor? Desigur că nu. El avea cheia principală a succesului: forţa personalităţii. Forţa personalităţii înseamnă perseverenţă în perfecţionarea acţiunilor. De fiecare dată când faci ceva, înveţi şi găseşti modalităţi de a face şi mai bine. Colonelul Sanders a folosit perfect forţa personalităţii!

În loc să abandoneze ideea sa, el a început a căuta variante noi pentru o prezentare mai eficientă a reţetei.

Cum crezi, de câte ori a auzit colonelul cuvântul „nu” înainte de a primi răspunsul dorit? Înainte de primul „da” el a fost refuzat de 1009 ori! El a cheltuit doi ani de zile, călătorind prin toată America cu o rablă. Dormea pe bancheta din spate, fără a se dezbrăca de costumul de bucătar şi zilnic se trezea plin de dorinţa de a împărtăşi cuiva ideea sa. Adesea, unica mâncare era o bucată de carne de pui preparată în fugă. Cum crezi, mulţi s-ar avânta într-o călătorie pentru a auzi de 1009 ori cuvântul „nu” (doi ani de refuzuri!) şi ar continua să facă aceasta? Foarte puţini. Iată de ce există doar un singur colonel Sanders. Sunt sigur că majoritatea ar fi abandonat ideea după primele 4-5 refuzuri. Dar uneori succesul are nevoie de o astfel de perseverenţă.

Dacă vei analiza atent modul în care au obţinut succesul majoritatea oamenilor de valoare din istoria omenirii, atunci vei descoperi o deosebire: ei nu puteau fi respinşi. Ei n-ar fi acceptat refuzul. Ei n-ar fi admis ca anumite circumstanţe să-i încurce să-şi realizeze visul, să-şi fixeze scopuri şi să meargă spre ele.

Dar ştii oare că World Disney a fost refuzat de 302 ori înainte de a-i fi acceptată ideea construirii a „Cel mai fericit loc de pe Pământ”? toate băncile îl considerau nebun. Dar el nu era nebun, el era clarvăzător. Şi cel mai important, şi-a luat responsabilitatea de a transforma visul în realitate. Iar astăzi, milioane de oameni sunt fericiţi în„lumea lui Disney”, loc unic pe Pământ. Şi totul a pornit de la decizia unui singur om.

Astfel de istorioare ne fac să ajungem la următoarea concluzie: Nu există problemă permanentă. Nu există problemă care poate influenţa toată viaţa mea. Tot ce se întâmplă, nu va avea nici o importanţă, dacă voi acţiona energic, pozitiv şi constructiv.

De aceea, sfatul meu este simplu, iar tu ştii în adâncul sufletului tău că eu am dreptate: dacă vei manifesta insistenţă flexibilă pentru atingerea scopurilor tale, atunci neapărat vei primi ceea ce doreşti, dar trebuie să spui adio tuturor emoţiilor, care stau în calea unui rezultat pozitiv. Trebuie să-ţi concentrezi imediat toată atenţia asupra acelor acţiuni, care pot fi întreprinse azi, chiar dacă sunt neimportante.

Are sens, nu? Atunci, de ce oamenii nu dau ascultare acestor sfaturi şi nu acţionează?  Deoarece le este frică de eşec. Dar eu am descoperit ceva fenomenal…

Bună dimineaţa!
Şi tu poţi fi un învingător!

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Motto: „Niciodată, niciodată, niciodată nu renunţa.” Winston Churchill

Principiul nr. 30: Fii vultur, şi nu raţă.

Ai auzit legenda indiană despre facerea lumii? La început, Dumnezeu a creat stridia şi vulturul. El i-a permis omului să aleagă între existenţa tristă a stridiei şi cea interesantă a vulturului.
„Nici nu ai ce alege”, vei spune. Desigur, fiecare alege viaţa vulturului. Dar s-a întâmplat ceea ce nimeni nu se aştepta. Foarte mulţi oameni au făcut o a treia alegere. Ei n-au ales nici stridia, nici vulturul.
Oamenii au vrut să beneficieze de avantajele vulturului, dar să nu plătească un preţ prea mare pentru aceasta. Şi ei au început să caute un alt exemplu, care le-ar satisface cerinţa. Şi au găsit. Era raţa.

Raţele
La prima vedere, raţele au multe tangenţe cu vulturii. În esenţă însă, se deosebesc substanţial. Dacă priveşti un pic mai atent, vei deosebi imediat raţa de vultur. Desigur, ambele păsări pot zbura. Dar dacă vulturul planează în adâncul cerului, atunci raţa tinde să zboare cât mai aproape de suprafaţa apei.
Raţele au ceva ce le deosebesc substanţial. Ele toată ziua nu fac nimic altceva decât să măcăie. Măcăie când se trezeşte dimineaţa, măcăie când este hrănită, măcăie când nu-i place ceva. Măcăie atunci când alte raţe încearcă să-i fure mâncara sau când nu-i reuşeşte ceva. A măcăi atunci când trebuie să faci, este un principiu destul de prost.

Cum „muncesc” raţele
Să analizăm câteva situaţii, care ne vor permite să înţelegem mai bine caracterul raţei.
Ai fost vreodată în situaţia, în care ai întârziat cu 15 minute la micul dejun în hotel? Dacă vei întâlni o raţă, ea îţi va spune: „Îmi pare rău, dar aţi întârziat. N-aţi văzut ce scrie la intrare? Micul dejun este doar până la unsprezece. Mac-mac-mac…”
Vulturul însă îţi va spune: „Hai că încerc să prepar ceva repede pentru Dumneavoastră. Ce aţi dori să serviţi?”
Imaginează-ţi piaţa materialelor de construcţie. Cinci mii de metri pătraţi de spaţiu comercial şi doar un singur vânzător, care permanent este ocupat cu noi clienţi. Cel mai probabil este că în acest moment el discută cu un client, care vrea să-şi construiască o casă mare într-o zonă de prestigiu. Ce se va întâmpla dacă-l vei întrerupe politicos: „Nu vă supăraţi, am o singură întrebare. Unde aş putea găsi vopsea maro pentru lemn?”
Raţa va răspunde: „ Ce nu vedeţi că vorbesc cu un client? Eu doar nu pot să-i deservesc concomitent pe toţi. Aşteptaţi până când o să vă vină rândul. Mac-mac-mac…”
Acum câteva luni am rezervat o sală de conferinţe, într-un hotel din Italia. Dar în ziua desfăşurării seminarului, sala respectivă era ocupată. Deoarece era dificil să fiu contactat, n-am fost anunţat despre faptul că hotelul are un contract permanent cu o companie, care-şi instruieşte colaboratorii în această sală. Ghinionul era că ziua lor de instruire s-a suprapus cu ziua seminarului nostru. Femeia de la recepţie mi-a spus că regretă mult, dar nu poate face nimic, deoarece compania dată are prioritate.
Eu am încercat să insist, dar am auzit următorul răspuns: „De unde să vă iau sală de conferinţă? Mac-mac-mac…” Spunând aceste cuvinte, ea a încetat să-mi mai atragă atenţie.
„Deci, o raţă ordinară”, m-am gândit în sinea mea şi am cerut să fie chemat şeful ei. Cu o mină de insatisfacţie, ea mi-a răspuns: „El vă va spune acelaşi lucru”, şi a dispărut după uşă. În spatele ei, probabil, era un cârd de raţe, deoarece s-a prezentat cu una dintre ele.
Eu am rugat-o să-mi aducă un vultur. „Pe cine?”, m-a întrebat cu o faţă mirată. Eu i-am explicat: „Am nevoie de o persoană care nu ştie că această problemă n-are soluţie”.

De această dată, ea a înţeles. Managerul cu care a venit, s-a dovetit a fi vultur. El mi-a spus: „Sala de conferinţe este ocupată. A fost o neconcordanţă din partea noastră. Îmi cer scuze pentru inconvenienţe. Încerc să găsesc o soluţie. Acum voi telefona colegului meu din hotelul vecin şi voi ruga să vă ofere sala lor de conferinţe, deoarece este liberă. Ei au un tarif mai mare decât al nostru, însă diferenţa o vom plăti noi. Vă rugăm să treceţi să serviţi un cappucino în restaurantul nostru, atât cât soluţionez problema”.

Care-i diferenţa?
Cum poţi deosebi vulturul de raţă? Vulturii acţionează, iar raţele măcăie. Măcăitul lor este compus din scuze, mogorogeală, critică şi bolmojeli. Raţele, mai devreme sau mai târziu, sunt concediate. Ele sunt primele victime, în situaţiile de criză. Şi în aceste situaţii, de la ele poţi auzi doar un singur lucru: „Câtă nedreptate! Se vede că şefului nu i-a plăcut ciocul meu”. Vulturii, din contra, sunt avansaţi în grad. Este foarte important să nu fii raţă, să nu măcăi, dar să acţionezi. Este cazul să te debarasezi de asemenea „păsări” din anturajul tău. Există însă persoane, care consideră că şi raţele pot fi învăţate să muncească. Dar ştii ce vei primi în final? O raţă motivată.

Iată câteva deosebiri dintre raţe şi vulturi:
- Raţele spun: „Eu nu voi putea face aceasta”. Vulturii întreabă: „Cum pot face aceasta?”
- Raţele sunt pesimiste. Vulturii sunt optimişti.
- Raţele discută doar despre emoţii negative. Ele chiar organizează întruniri ale raţelor, pentru a discuta despre aceasta. Vulturii vorbesc doar despre succese.
- Raţele fac doar ceea ce li se cere, iar uneori nici aceasta. Vulturii fac mai mult decât li se cere.
- Raţele lucrează încet. Deviza lor: „Eu m-am angajat ca să lucrez, nu ca să alerg”. Vulturii îndeplinesc lucrul cu viteza maximă posibilă.
- Raţele consideră că şi aşa le ştiu pe toate şi totdeauna vor găsi un motiv pentru a nu face ceva. Vulturii sunt pregătiţi în permanenţă să înveţe ceva nou. Ei, pur şi simplu, se apucă de lucru şi fac.
- Raţele găsesc motive să nu facă. Vulturii găsesc soluţii.
- Raţele nu riscă. Vulturilor, uneori le este frică, dar aceasta nu-i opreşte din acţiune.
- Raţele lucrează de la nouă până la şaptesprezece. Vulturii lucrează de la şaptesprezece până la nouă.
- Raţele văd o problemă în orice şansă. Vulturii văd o şansă în orice problemă.
- Raţele îi bârfesc pe cei din jur, atunci când ei sunt lipsă. Aceasta le permite să se simtă importanţi. Vulturii spun despre oameni doar lucruri bune sau tac.
- Raţele au nevoie de mult timp pentru a lua o decizie, dar foarte repede revizuiesc deciziile adoptate. Vulturii iau decizii repede, deoarece ei au un sistem al valorilor şi au încredere în propria intuiţie.
- Raţele se concentrează pe problemele lor şi măcăie. Vulturii se concentrează pe rezolvarea problemelor şi acţionează.
- Raţa este ranchiunoasă şi mult timp nu poate uita obida. Vulturul poate ierta.
- Raţele aşteaptă să fie hrănite şi dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci încep a măcăi. Vulturii îşi iau toată responsabilitatea pentru propria viaţă şi obţin ceea ce au nevoie.
- Raţele sunt impuse să iubească ceea ce au. Vulturii primesc ceea ce iubesc.
- Raţele reacţionează zgomotos la fiecare fleac şi văd în aceasta sensul vieţii. Vulturii trec pe alături de nimicurile vieţii.
- Lumea raţelor este mărginită de malurile iazului. Vulturii se ridică la înălţimi imposibile.
- Raţele se plâng pe circumstanţe. Vulturii schimbă circumstanţele.
- Şi aşa mai departe.
Cine şi cum influenţează

Ce pot învăţa răţuştele în cârdul lor? Să măcăie. Vulturii îi educă bărbăteşte pe cei care-i înconjoară. Ştii cum îşi pregătesc vulturii puii pentru viaţă? La început, aruncă din cuib puful care era la fund. Apoi înlătură iarba moale.
Cuibul devine tot mai puţin şi mai puţin confortabil. Mai apoi sunt înlăturate crenguţele. Puii sunt impuşi acum să stea pe crengi tari. Şi în final, femela şi masculul distrug tot cuibul. Puii rămân pe stânca golaşă. Unii încep a da din aripi, încercând să zboare. Dacă puiul este prea fricos, atunci părinţii îl împing de pe stâncă.

Dacă aripile nu-l ţin, vulturii îl ajung din urmă şi-l aduc înapoi pe stâncă. Dar nu pentru mult timp. Urmează următoarea încercare. Şi aceasta continuă, până când va învăţa să zboare.

Fiind alături de vulturi, oamenii evoluează. Vulturii nu acceptă stagnarea şi lenea. Ei aşteaptă mult de la puii lor şi îi împing să acţioneze. De aceea, vulturii sunt consideraţi învăţători buni. Ei sunt preocupaţi de viaţă şi de cei care-i înconjoară. Ei vor să-i influenţeze. Ei vor ca totul să evolueze şi să se schimbe în mai bine.

Posibil că aceasta este explicaţia principală, de ce oamenii au un respect deosebit pentru aceste păsări şi le folosesc drept simboluri pe drapele. Ei se inspiră de la ele. Învingătorii trăiesc o viaţă de vultur.
Dar ce pasăre ai alege tu pentru simbolurile tale?

Bună dimineaţa!
Şi tu poţi fi un învingător!

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

autor: Valentin DOLGANIUC
Motto: „Să tinzi spre perfecţiune, dar să nu-ţi fie frică că o vei atinge.”

Principiul nr. 29 Transformă insatisfacţia în stimulent
Odată, un conducător bătrân de trib i-a povestit unui călător istoria insulei natale, care a dispărut în urma unei erupţii vulcanice:
- Tribul nostru trăia în şapte sate. Fiecare sat îşi avea conducătorul său, care păstra o taină. Tribul putea fi fericit doar dacă se folosea de cele şapte taine, de aceea cele şapte sate trăiau în armonie deplină. Atunci când vulcanul a început să erupă, fiecare conducător i-a îmbarcat pe oamenii săi într-o luntre mare şi a ieşit cu ei în larg pentru a-i salva. Dar în fumul dens, care se lăsa-se peste apă, ei s-au rătăcit, fără a mai şti unde se află ceilalţi, despărţindu-se pentru totdeauna. Din acel moment, tribul nostru aşa şi n-a mai reuşit să se reunească.
- Dar de ce n-ai trimis oamenii tăi pentru a-i găsi? s-a mirat călătorul.
- Noi am încercat să facem acest lucru. Am trimis de multe ori cercetaşi, dar nici unul dintre ei nu s-a mai întors.
- Ce putea să se întâmple cu ei? Doar sunteţi nişte marinari iscusiţi?
- Nu cred că ei au murit. Posibil că în timpul căutărilor au găsit locuri care le-au plăcut şi au uitat de misiunea lor. Eu cred că acum ei sunt satisfăcuţi de viaţă.

Toţi cei care au reuşit să obţină succesul au o calitate comună. Absolut toţi aveau o insatisfacţie de viaţă, poate chiar destul de mică. Aceasta s-a transformat în forţă motrice.

Insatisfacţia la locul de muncă are următoarele cauze:
- munca nu are sens şi este superficială;
- salariul este prea mic;
- nu există nici o şansă pentru a face carieră;
- activitatea nu este legată de probleme interesante;
- munca nu oferă satisfacţie;
- lipseşte prestigiul;
- nu există posibilităţi de afirmare.

Diferenţa dintre recunoştinţă şi satisfacţie.
Majoritatea oamenilor consideră insatisfacţia drept neajuns. Mulţi dintre noi au auzit încă în copilărie de la cei maturi: „Trebuie să fii satisfăcut de ceea ce ai”. Oamenii care ne-au spus aceste cuvinte ne doreau tot binele, însă ei nu se exprimau corect şi exact. Ei încurcau două noţiuni: recunoştinţa şi satisfacţia.
Între ele există o diferenţă esenţială. Pentru tot ceea ce avem trebuie să fim recunoscători: pentru mâncarea de pe masă, pentru oamenii care ne înconjoară, pentru că îi putem iubi, iar ei ne iubesc pe noi.

Indiferent de nivelul bunăstării, trebuie să fii recunoscător pentru tot ce ai, chiar dacă ai o rablă şi un apartament mic. Recunoştinţa este un sentiment foarte important. În primul rând, cu ajutorul lui poţi alunga frica. În al doilea, dacă nu avem sentimentul recunoştinţei pentru ceea ce avem azi, atunci în viitor, când vom avea mult mai mult – nici atât. Este o cheie importantă a fericirii. Nu vei întâlni nici un om recunoscător, care nu este fericit.
Satisfacţia este un lucru destul de periculos. Niciodată nu ai dreptul să fii satisfăcut de ceea ce ai şi cine eşti. Tot ce este viu trebuie să crească. Dacă ceva nu creşte, înseamnă că a murit. Persoana satisfăcută de sine încetează să mai evolueze. Doar fiind insatisfăcut, te poţi schimba şi evolua. În nici un caz nu ai dreptul să cazi pradă autosatisfacţiei. Johnatan Swift scria: „Fericiţi sunt cei care nu aşteaptă nimic, deoarece nu se dezamăgesc”.

Cel care nu comandă nimic la restaurant, nu primeşte nimic. Aşa este viaţa. Trebuie să tindem să primim de la viaţă tot ceea ce dorim. Acesta şi este succesul. În acelaşi timp, trebuie să fim recunoscători pentru ceea ce avem. Aceasta este fericirea. Aceste două lucruri nu pot exista unul fără altul.

Satisfacţia naşte lenea şi indiferenţa
Cel satisfăcut de sine se dezice de evoluţie. În spatele noţiunii pozitive de satisfacţie se ascunde lenea, indiferenţa şi nedorinţa de a evolua. Ea este chintesenţa cauzei că satisfacţia a devenit una dintre cele mai răspândite scuze a inacţiunii. Oamenii care au devenit pradă ai acestei „boli”, se mai şi consideră persoane cumsecade.

În momentul când omul se simte satisfăcut, el pierde dorinţa de a munci, iar evoluţia încetează. Foarte repede se va convinge că mulţi dintre cei care-l înconjoară, l-au depăşit, deoarece totdeauna se vor găsi persoane insatisfăcute de sine, care vor mai mult. Satisfacţia se transformă în închisoarea din care cel leneş nu mai poate ieşi.

Niciodată să nu fii satisfăcut de succesele pe care le-ai realizat. Dacă succesele tale nu cresc, atunci ele scad. Stare de repaus nu există nici în natură nici în societate. Dacă vrei să obţii adevăratul succes, atunci va trebui să evoluezi în permanenţă. Cel mai eficient stimulator este insatisfacţia de sine.

Insatisfacţia aduce cele mai mari rezultate
Insatisfacţia este forţa motrice principală. Unii îi spun ambiţie, alţii – aspiraţia perfecţiunii. Cu acest sentiment ne-am născut. El este parte componentă al codului genetic. Cei mai fericiţi oameni sunt cei care au permanent sentimentul de insatisfacţie. Ei permanent evoluează. Viaţa lor este interesantă şi plină de evenimente.
Anume de aceea americanii spun: „Pentru a fi liber, trebuie să fii flămând”.

Insatisfacţia este cheia spre libertate.
Cel insatisfăcut ştie că niciodată nu va atinge perfecţiunea. Scopul său este drumul spre ea. El este satisfăcut de procesul evolutiv şi mulţumeşte vieţii pentru fiecare moment.

Un înţelept a formulat acest gând în felul următor: „Imaginează-ţi că noi toţi mergem împreună în trenul care ne duce la îndeplinirea dorinţelor. Dar la fiecare staţie cineva coboară. Aceşti oameni îşi doresc comoditatea şi confortul. Ei vor să se oprească, deoarece au mers destul de mult sau pentru că le place în aceste locuri. Şi, în acest mod, ei ratează locuri şi mai frumoase, şi mai comode, unde ar fi putut ajunge cu acest tren. Ieşind, ei se autolipsesc de lucrurile care ne fac viaţa frumoasă. De lucrurile pentru care merită să trăieşti”.
Cu cât mai mult mergem, cu atât mai clar înţelegem acest lucru. Cel care a simţit, cel puţin o dată în viaţă, lucrurile ieşite din comun, niciodată nu va fi satisfăcut de mediocritate.

Cere ajutor de la cei insatisfăcuţi
Dacă vrei să-ţi extinzi afacerea, va trebui să cauţi oameni, care doresc să muncească împreună cu tine. O extindere rapidă este posibilă doar în cazul când vei reuşi să-i molipseşti pe cei din jur de ideea ta.

Ocupându-te de căutarea colaboratorilor, caută-i mai întâi pe cei insatisfăcuţi. Unii pot fi depistaţi din prima, alţii îşi ascund faţa în spatele unei măşti. E cazul să-i analizezi pe toţi, deoarece nu există nimic mai rău decât să munceşti împreună cu un om satisfăcut. Mai uşor poţi motiva o piatră, decât pe el.

Dacă cineva încearcă să vă convingă că este satisfăcut de ceea ce are, atunci nu vei reuşi prea multe alături de el. Fii sigur: el te minte. Nu încerca să-l converteşti la credinţa ta. Pur şi simplu, fii conştient de faptul că fiecare are dreptul de a alege, chiar dacă consideri că există o cale mai bună.

Caută persoane care sunt insatisfăcute de veniturile lor. Nimic nu este mai demoralizator, decât veniturile mici. Unii primesc un salariu la limita deciziei de a nu se concedia. Îi poţi ajuta, propunându-le o remunerare corectă.
Unele persoane, chiar la începutul activităţii, găsesc posibilităţi pentru a face o carieră. Dar ele sunt puţine. Majoritatea acceptă prima ofertă şi rămân acolo pentru mulţi ani. Lor nu le place ceea ce fac. De ce nu-şi schimbă locul de muncă? De ce oamenii fac ceea ce nu le aduce satisfacţie?

Răspunsul este unul: siguranţa. Dacă trebuie să plăteşti facturi şi să-ţi hrăneşti copiii, nu este atât de uşor să renunţi la serviciu, chiar dacă ai oroare de la locul de muncă. Astfel, foarte mulţi oameni desfăşoară o activitate pe care n-o pot suporta pe parcursul a douăzeci-treizeci de ani. Ei fac acest lucru, deoarece au impresia că nu există alternativă. Dacă le vei oferi o astfel de alternativă, vei reuşi să-i convingi că nu are sens să facă ceea ce nu le place.

Acest lucru este valabil şi pentru persoanele insatisfăcute de caracterul de rutină al muncii lor. Pune-le în faţă o problemă interesantă şi vei fi uimit de ceea ce se va întâmpla. Persoana rătăcită se transformă într-una care se orientează ferm spre scop şi începe a gândi clar. Dacă până în acel moment avea rezultate mediocre, acum devine capabil de rezultate fenomenale.

Demonstrează-le oamenilor că munca poate aduce satisfacţie. Cel care consideră că loc pentru distracţii este doar în afara orelor de lucru, se ascunde de realitate. Fiecare poate să-şi găsească o activitate care să-i aducă atâta satisfacţie încât să nu mai poată deosebi munca de distracţie.
Învingătorii sunt recunoscători pentru ceea ce au, dar niciodată nu acceptă ca mâine să trăiască la fel ca azi. Ei ştiu că evoluţia este parte componentă a necesităţilor umane.

Bună dimineaţa!
Şi tu poţi fi un învingător!

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

autor: Valentin Dolganiuc
Motto: „Peste douăzeci de ani vei regreta mult mai mult ceea ce n-ai făcut, decât ceea ce ai făcut.”

Principiul nr. 28: Înconjoară-te cu pozitivişti
Presupunem că ai decis să prepari un tort, la fel de bun ca al celui mai vestit bucătar. În primul rând, ai nevoie de reţetă şi, posibil că va fi nevoie de câteva încercări, înainte de a reuşi. Dar dacă te vei ţine de buchia reţetei, în final, vei obţine un rezultat nu mai rău decât al unui profesionist, chiar dacă n-ai mai copt torturi niciodată.
Posibil că profesioniştii au avut nevoie de ani de zile, de o sumedenie de încercări pentru a crea reţeta. Tu poţi economisi mulţi ani, folosind reţetele elaborate de ei.

Permanent simţim influenţa cuiva
În Grecia antică, părinţii considerau că nu este suficient pentru copii să meargă doar la şcoală. Ei aranjau lucrurile astfel ca odraslele lor să trăiască câţiva ani împreună cu învăţătorul. Ei erau convinşi de faptul că aceşti câţiva ani sunt cea mai bună şcoală.

Nimic nu are o influenţă mai mare asupra noastră decât cei care ne înconjoară. Posibil crezi că preamăresc lucrurile? Este adevărul pur. Noi, oamenii, începem doar să înţelegem principiile de funcţionare ale creierului uman, iar savanţii au ajuns, deja, la concluzia că creierul depozitează absolut toată informaţia, despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Ne putem imagina că ochii sunt camere de luat vederi, iar urechile – microfoane. Noi înregistrăm absolut tot ce se întâmplă în jurul nostru şi depozităm această informaţie în memorie. Simplificând lucrurile, ne putem imagina că subconştientul nostru este un CD gigant, unde este înregistrat tot ce s-a petrecut în viaţa noastră. Nu este logic să presupunem că de pe acest CD putem reproduce doar acea informaţie, care este înregistrată? De unde să fie altă informaţie?

Ce atitudine ai avea faţă de o persoană, care ascultă doar muzica lui Michael Jackson, dar speră ca odată şi odată să-l îndrăgească pe Mozart?

Cea mai bună tehnică pentru a învăţa
Noi împrumutăm, de la cei care ne înconjoară, mult mai mult decât presupunem. Unii consideră că luăm doar ceea ce este util. În realitate, mintea noastră depozitează tot ce simţim. Totul se produce la nivelul subconştientului.
Şi e bine, deoarece aceasta ne permite să învăţăm mult mai eficient. Atunci când „înregistrăm” ceva şi apoi „reproducem”, procesul de învăţare este natural. Această modalitate de a învăţa este cu mult mai superioară tehnicilor din şcoală.

Toţi cunoaştem persoane, care au încercat ani la rând să înveţe o limbă străină şi n-au reuşit. A fost suficient să ajungă într-o ţară, unde se vorbeşte această limbă, ca în câteva luni să vorbească fluent. Din cărţi nu vom asimila niciodată ceea ce asimilăm prin tehnica imitării.

Copiii mici învaţă foarte uşor limba maternă, oricât de grea ar fi ea. De asemenea, ei asimilează toate particularităţile culturale ale ţării date. Nu este deloc greu, deoarece ei învaţă, imitându-i pe alţii. Desigur că ei nu-i copiază pe toţi, ci pe cei care se află în preajma lor. De aceea, gândurile noastre sunt determinate nu de origine, ci de anturajul în care creştem.

Emoţiile şi gândurile celor care ne înconjoară
Pe parcursul întregii vieţi, cu cei maturi se întâmplă exact ceea ce se întâmplă cu copiii mici. Suntem permanent influenţaţi. Tot timpul „se înregistrează” ceva pe „CD”-ul nostru. Şi tot ce este scris, într-un mod sau altul, are impact asupra vieţii noastre. Imaginează-ţi că cei din jurul tău sunt sculptori, iar tu un bloc de marmură. Fiecare lasă o urmă pe acest bloc, modelându-ne. Fiecare schimbă cumva deprinderile noastre, care pot fi modificate foarte greu. Atât timp cât nu contactezi cu oamenii, tu rămâi acelaşi. Dar fiecare întâlnire îşi lasă amprenta.

Anume aceasta ne oferă posibilitatea să învăţăm. Azi suntem ceea ce gândim şi simţim. Gândurile şi emoţiile noi vor determina viitorul nostru. Aceasta înseamnă că nu putem rămâne aceeaşi şi, în acelaşi timp, aştepta alte rezultate. Dacă vrem ceva nou, atunci trebuie să învăţăm a gândi şi a simţi altfel.
Copiii mici învaţă de la maturi, imitându-i. Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi. Pentru a afla ce simte cineva, trebuie să te mişti ca el, deoarece mişcările şi emoţiile sunt strâns legate între ele.

Pentru a prelua gândurile altcuiva, trebuie să vorbeşti ca el. Procesul de învăţare durează mult mai mult decât pare. Noi învăţăm toată viaţa şi preluăm foarte multe gânduri şi emoţii de la cei care ne înconjoară.

Cu regret, noi recepţionăm tot la rând
Avantajul acestei tehnici este că permanent suntem într-un proces de învăţare. Dar el are şi deficienţe. Noi nu putem filtra conştient doar ceea ce am vrea să păstrăm.
Cel care tinde din răsputeri să obţină succesul, dar nu reuşeşte, posibil că reproduce nu acele „înregistrări”. De fiecare dată când apar în cale bariere de netrecut, apasă butonul „Stop” din cap şi analizează critic ceea ce reproduci. Posibil că are sens să schimbi CD-ul. Ce CD s-ar potrivi mai bine pentru situaţia dată? Este insuficient să-ţi doreşti „altă muzică”. Ea trebuie, mai întâi, „înregistrată”. Iar pentru aceasta este nevoie să te înconjori cu persoane care trăiesc aşa precum îţi doreşti. De la ei poţi prelua calităţile de care ai nevoie.

Alegerea îţi aparţine
Până la o anumită vârstă nu suntem liberi să ne alegem anturajul. Noi suntem, oarecum, „jertfă” a anturajului, care poate fi bun sau rău. În acest condiţii, subconştientul nostru este programat într-un anumit mod, indiferent dacă dorim sau nu acest lucru.

Pe parcursul vieţii mature, suntem înconjuraţi de două grupuri de persoane. Unul are nevoie de noi, celălalt – nu. Avem o anumită responsabilitate faţă de primul şi trebuie să-i ajutăm. Să nu uităm că ajutorul va fi mai eficient, dacă vom fi mai puternici.

Al doilea grup întruneşte persoane care recunosc că tu ai nevoie să înveţi şi să creşti, dar şi persoane care vor să-ţi pună beţe în roate şi să oprească ascensiunea ta. Trebuie să ştii că poţi alege între aceste două categorii. Nu avem nici o datorie de a petrece timpul cu oricine apare în drumul nostru. Libertatea dorinţelor noastre este mai puternică decât ne putem imagina. Noi suntem apţi să influenţăm fundamental viaţa noastră. Majoritatea oamenilor nu conştientizează că puterea lor rezidă în dreptul de a alege. Ei continuă să gândească ca nişte copii, care nu au posibilitatea să-şi schimbe anturajul.

Noi putem alege în mod conştient anturajul care ne va influenţa şi ne va „programa”. Este limpede că subconştientul nu poate fi deconectat, dar putem alege oamenii cu care ne întreţinem. Nimeni nu are dreptul să ne impună ceva şi să frâneze dezvoltarea noastră. Noi suntem stăpânii vieţii noastre.

Consecinţa
Oamenii reacţionează în mod diferit la această teză. Unii consideră că este nevoie de a rupe imediat relaţiile cu cei care ne înconjoară. Nu este nevoie să faci acest lucru. Chiar este contraindicat. Mai degrabă, este necesar să-ţi ajuţi anturajul, dacă ei vor aceasta. Nu-ţi impune ajutorul. Cel care nu cere un sfat, mai degrabă nu simte necesitatea lui. Atât maturii, cât şi copiii trebuie învăţaţi să se ajute singuri, dar nu să aştepte ajutor de la alţii toată viaţa.
Dar dacă ai nevoie de ajutor, adresează-te persoanelor, care au reuşit mai multe decât tine. Nu are sens să-i asculţi pe cei care nu gândesc. Cel mai des, în loc de sfaturi vei auzi văicăreli despre cât de grea este viaţa.

Ia exemplu de la oamenii de succes. Imediat apare întrebarea: „Dar ce este succesul?” Un răspuns bun oferă Bessy Stanley:
Poţi considera că a obţinut succesul cel care a trăit bine, a zâmbit mult şi a iubit. Cel care a meritat stima oamenilor deştepţi şi dragostea copiilor. Cel care a găsit o nişă a vieţii, pe care a fost apt s-o umple cu flori frumoase crescute de el, sau cu poezii deosebite, sau cu suflete salvate. Cel care nu s-a zgârcit la mulţumiri, cel care a preţuit frumuseţea lumii şi nu se sfia să vorbească despre aceasta. Cel care vedea în oameni doar lucrurile cele mai bune şi împărţea cu mărinimie ceea ce avea mai bun. Cel, a cărui viaţa îi inspiră pe oameni, iar amintirea despre el a rămas în inimile lor.
Decide, cu ce fel de persoane ai dori să faci cunoştinţă şi ce ai vrea să înveţi de la ei? Dacă te vei înconjura cu oameni de succes, va fi mult mai uşor să obţii succesul. Caută în anturajul tău persoane, care aşteaptă mai mult de la tine.

Astfel de aşteptări pot deveni un factor stimulator puternic, pentru dezvoltarea ta personală.

Racii
Dacă te vei înconjura cu învingători, destul de repede vei descoperi că devii mai bun. Nu fiecare dintre cei care te înconjoară azi va fi bucuros de schimbările, care se produc. Unii dintre ei vor încerca să te oprească din acest drum.
Ai văzut vreodată ce se întâmplă într-o găleată plină cu raci, atunci când unul dintre ei vrea să iasă din ea? Ceilalţi se prind de el şi încearcă să-l tragă înapoi. La fel procedează foarte mulţi oameni. Ei fac aceasta nu cu intenţie rea, ci pur şi simplu.

Este foarte important să nu permiţi să fii oprit. Niciodată nu vei obţine un succes serios, dacă oamenii din preajma ta îţi vor pune beţe în roate. Posibil, voi fi dur, dar de asemenea persoane trebuie să te debarasezi. Nu permite nimănui să te oprească! Dacă te vei opri, nu vei fi de folos nici pentru tine, nici pentru cei din jur.

Eu nu vreau să critic pe cineva. Fiecare este unic. Uneori, odată cu trecerea timpului, descoperim că nu ne potrivim unii cu alţii. Este trist, dar nu ai ce să-i faci. În asemenea cazuri trebuie să acţionezi hotărât, fără a pune la îndoială calităţile altuia.

Disciplina naşte deprinderile. Deprinderile determină comportamentul. Ele ne permit să facem lucrurile importante în mod automat, fără prea mari eforturi. Cheia deprinderilor utile sunt oamenii cu care ne întreţinem.

Învingătorii se întreţin cu cei care tind mai sus. Învingătorii au grijă ca în preajma lor să se afle persoane care-i pot ajuta. Ei, la rândul lor, le oferă ajutorul lor. Dacă vei fi înconjurat de învingători, atunci permanent vei creşte şi te vei dezvolta. Tu, la fel vei deveni un învingător.

Bună dimineaţa!
Şi tu poţi fi un învingător!

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.

Post Footer automatically generated by Add Post Footer Plugin for wordpress.